Interferente.ro Cultura Diversitate Pastrarea puritatii limbii romane

Duminică, 09 Martie 2014 16:19

Pastrarea puritatii limbii romane

Pastrarea puritatii limbii romaneIstoricul Alesandru Papiu Ilarian (1827-1877), tribun, alaturi de Ioan Buteanu si Avram Iancu, al revolutiei transilvane din anii 1848-1849, profesor la Iasi, jurist consult al Moldovei procuror la Curtea de casatie ministru de justitie in guvernul Mihail Kogalniceanu din 1863, procuror general la Casatie si membru al Societatii Academiei Romane unde, in 1849, a rostit primul discurs de receptie, a fost, inca de pe cand era doar student la liceul calugarilor piaristi din Cluj, un inflacarat aparator si propagator al limbii romane, al puritatii ei, al orientarii ortografiei ei dupa principiul fonetic, al feririi ei de «neologisme nesocotite care ii strica frumusetea putand duce usor la ridicarea de baricade intre popor si intelectuali».

Ca student la Cluj, Papiu infiinteaza prima revista studenteasca «Zorile», caligrafica cu litere latine, prin intermediul careia cauta sa trezeasca in randurile celor vreo treizeci de studenti romani, indeosebi in cei de prin nordul Transilvaniei «cu totul sleiti intru nationalism», dragostea pentru limba stramoseasca, pentru cultura «care numai nationala poate fi». «Iata, scrie Papiu (avea 18 ani), in zari departate se cam arata zeita intelepciunii, Minerva, cu stralucitoarele-i vestminte din care se revarsa si catre noi o binecuvantata raza. Iata ce ne cheama si pe noi la dansa. Veniti iute cu totii … Veniti, grabiti sa ne aruncam in consolaticele-i brate … Haideti sa aratam pizmuitorilor nostri ca si noi inca suntem din acei fii ai pamantului care adora stiinta, artele si maestriile, cu un cuvant tot ce e inalt, frumos si divin».

Intr-un substantial studiu, trimis «Foii pentru minte, inima si literatura», scoasa la Brasov de G. Baritiu, in chiar ziua izbucnirii revolutiei maghiare la Targu Mures, unde facea practica de avocat, el atrage atentiunea fruntasilor romani de pretutindenea, ca doua lucruri sunt de cea mai mare necesitate: stergerea iobagiei fara desdaunare si apararea limbii, care e puterea cea mai favorabila a unei natiuni. Ea este asemenea unui munte de granit pe care nici un strain nu-l va putea strabate ca sa ne robeasca. «Aceasta limba, dulce, melodioasa, pretuiti-o, iubiti-o, pastrati-o mai presus de toate, asemenea ca stramosii nostri. Iubirea, pretuirea limbii romane, sa nu aiba margini. Asa sa o iubiti incat chiar si atunci cand veti muri sa mai ramana in voi o scanteie din ea».

Limba, in conceptia lui Al. Papiu Ilarian, trebuie sa fie principala preocupare a celor care conlucreaza la educarea tineretului. Din Padua, unde studia dreptul, cu scopul de a deveni profesor la universitatea romaneasca ce urma sa se infiinteze la Cluj, el atrage atentie, in studiul «Neologismul», publicat tot in foaia lui G. Baritiu de la Brasov, ca «nu este limba mai curata decat limba romana, nu este idee careia limba noastra sa nu-i pastreze o forma proprie extensiva».

Ca profesor la Iasi, inaugurand in ziua de 24 februarie 1856 cursul «Statistica generala a Europei», Papiu atrage atentia numerosului public din sala si studentilor sai cum lingvistii europeni au ajuns la convingerea ca fara studiul limbii romane ratacesc in toate incercarile lor in legatura cu stabilirea originei limbilor romanice. Nu va trece mult timp, afirma el, si se vor convinge cu totii ca ramasitele limbii etrusce si cele ale altor limbi primitive din Italia, mai repede se pot explica cu autorul limbii vorbita de poporul roman. El subliniaza cu mandrie ca limba poporului roman nu este impartita in dialecte, exceptie facand doar graiul macedo-romanilor. Cat priveste cuvintele straine din limba noastra, ele sunt «ramasita a domniilor barbare care s-au trudit din rasputeri sa ascunda fata cea nobila a limbii romane». Dorinta indrumatorilor generatiei tinere trebuie sa fie cultivarea limbii romane pe fudamentul pastrat de popor cu o temeritate fara de egal.

Al. Papiu Ilarian a fost un istoric. Ca secretar al Comitetului national Roman, constituit dupa adunarea de la Blaj din mai 1848, student la universitatea din Viena fiind a tiparit primele doua volume (1851 si 1852, avea 23-24 ani) din lucrarea sa fundamentala «Istoria romanilor din Dacia superioara». Ca membru activ al Societatii Academice Romane a fost cooptat si a activat in cadrul sectiei de istorie cand a scris «Viata si opera lui Georgiu Sincai de Sinca», neegalata pana acum in literatura de specialitate. A doua lui preocupare la Societatea Academica Romana a fost limba romana, indeosebi gramatica ei, participand activ la migaloasele lucrari care au dus la tiparirea dictionarului lui Massim si Treboniu Laurian.

Pornind in lume intr-un sat din Salaj (Bezded) si petrecandu-si copilaria intr-un sat de pe Mures – Budiul de Campie (azi Papiu Ilarian), el a vegheat cu statornicie ca bogatiile si frumusetile limbii vorbita de poporul roman sa nu fie sufocate «nici de arhaisme inexpresive culese de prin bucoavne, nici de neologisme sau barbarisme». Nu s-a sfiit sa poarte rasunatoare polemica cu Timotei Cipariu, demonstrand convingator ca nici ortografia lui August Treboniu Laurian din Testament (tiparit in 1840), nici cea din Gramatica (1855) a parintelui filologiei romane de la Blaj, impusa de ASTRA ca singura valabila in cuprinsul Transilvaniei, nu mai pot fi indreptar pentru simplul motiv ca etimologismul lor este cu desavarsire strain poporului. Sa nu renuntam la graiul poporului, indeamna Papiu. Sa dam poporului o scriere bazata pe fonetism.

Istoria a demonstrat cu prisosinta ca punctul de vedere al lui Papiu, singuratic in vremea cand l-a exprimat, a fost cel just. 

Addthis