Interferente.ro Cultura Personalitati Paul Cezanne un martir al artei

Duminică, 19 Februarie 2017 00:04

Paul Cezanne - un martir al artei

Paul Cezanne - un martir al arteiEra un om cu ochi mari, cu barba de muncitor, imbracat in straie de muncitor. Pentru asta venise pe lume ca sa munceasca.

In singuratate – avand traiul asigurat ca sa nu-si piarda vremea, cerand oamenilor adapost si hrana – a adunat toata viata panze dupa panze, de care altii aveau sa dispuna. Un provincial – un om simplu, atat de simplu, incat familia, daca nu-l dispretuia, nu-i dadea nicio consideratie – era tocmai ce cerea le de la ci din jur: sa-l lase in pace. Nu se infuria niciodata mai usor si mai teribil decat atunci cand se strangea lume in jurul lui, la lucru, pe camp. Atunci se afla el gol, ca dezbracat de haine si nu putea suferi pe nimeni sa-l vada. Gol, cu marea lui drama de a invinge material, de a interpreta natura in ce are ea etern, nu cu mijloace intamplatoare, nu cu trucaje si cu minciuni, ci in sinceritatea deplina a sentimentelor lui. Nu era un virtuos si lucrul nu-l avansa decat dupa munca indelungata.

Alatura tot langa ton, cu o rabdare de mozaist, si reflecta cateodata un sfert de ora pana sa aseze o culoare. Tabloul trebuia sa formeze un bloc, perfect omogen, si mica discordanta daca se ivea, strica toata simfonia.

Venea trei luni de-a randul in fata unui peisaj si bunul lui prieten Coquiot ii cunostea popasurile dupa urmele de culori lasate pe iarba. Stergea si repicta, stergea si repicta mereu, incat unele panze de ale lui ajungeau la cativa centimetri grosime de culoare.

Se indoia de picture lui, si cand intr-o zi un amator i-a aratat un tablouas, el foarte serios i-a zis: “dar esti mult mai tare ca mine!”, ceea ce nu l-a impiedicat ca intr-o scriosare catre un prieten, sa strige pentru toti: “nu exista decat un pictor pe lume, eu!”

Daca era vizitat de colegi, de multe ori l-a vazut Aix-ul (satul in care a trait) fugind de ei cat il tineau picioarele, si svanrlindu-le din departare: “Daca prin munca realizezi un progress in propriul tau mestesug, esti despagubit ca n-ai fost ales de imbecili”.

Mandria ii era legitima, disperarea fireasca: opera sa cauta absolutul.

Era cu parul alb, cand marturisea: “ma gasesc abia la debuturile mele … cred ca incep sa inteleg … caut mereu .. da, da sunt un pictor … dar cat de imperfect … ah! Sunt cel mai nenorocit dintre oameni!”

Si pentru tot zbuciumul acesta, cum poate nimeni altul nu l-a avut, Cezanne a fost rasplatit in viata numai cu ocari si cu zeflemele ucigatoare. Se tineau copiii dupa el, ca dupa urs, aruncand cu pietre, iar cei mari, cu minte, ii fluierau si se strambau de rand, cand omul cu bluza albastra trecea spre locurile lui de intalnire cu natura. Nmeni din toti inconstientii aceia nu banuiau drauma provocata: Cezanne isi acoperea fata cu mainile si plangea.

Dupa ce atelierul, a carui fereastra mare cuprindea valea toata a Aix-ului a ramas fara stapan, si dup ace tablourile, surghiunite in praf si-n imparatia soarecilor din pod, a inceput sa le smulga lumea pe preturi fantastice, Cezanne ajunge in fine celebru si comentat.

S-au scris volume, de atunci, asupra lui. Un adevar ramane insa necontroversat: Cezanne a fost pictorul culorii, ca nici un altul – unul din cei mai mari lirici ai lumii. A tins spre sinteza, reconstituind universal disociat prin analiza coloristica, in planuri largi, subordonand detaliul, ansamblului, cautand sub aspectul exterior, structura generala, vizand catre echilibru, cadenta, ordine, eternitate.

Iata scopul intregii sale vieti, careia ii consacra nelinistile sale, disperarile sale, inima sa, trupul sau.

Mai sunt, care sa nu-l inteleaga?

Cu atat mai rau pentru aceia.

El si-a explicat destinul.

Addthis