Pe treapta de sus a inteligentei - corbul

Alte victime ale civilizatiei? Aceasta a fost intrebarea pe care acum vreo cativa zeci de ani si-au pus-o naturalistii in fata unor statistici, care atestau imputinarea ingrijoratoare a corbilor. Dar, corbii au sfidat parca orice pronosticuri si, sub obladuirea legilor, care in unele tari ii ocrotesc, s-au inmultit iar.

Corvus corax se adapteaza perfect la orice conditii climatice si de aceea se simte la el acasa in Africa de Nord, Spania, Franta, Grecia, sau regiunile nordice, ajungand pana in Islanda si chiar in Groenlanda. Ornitologii afirma insa ca, in asprele regiuni polare, corbul supravietuieste numai datorita inteligentei lui.

Desi pare foarte cunoscut, nu oricine il deosebeste de diversele specii de ciori. Corbul este insa mult mai mare: are 63-72 cm lungime, deschiderea aripilor de 1.30 m si poate ajunge pana la o greutate de 1.3 kg. Are penajul negru cu un luciu metalic, pliscul si picioarele foarte puternice. In plus, cunoscatorii afirma ca, croncanitul corbului e mult mai melodios decat al ciorii.

Daca tinem apoi seama de dimensiunile, puterea si deprinderile corbului, ar trebui sa-l incadram in familia pasarilor de prada. Intr-adevar, el aduce mult mai mult cu sorecarul decat cu vrabia, pitigoiul sau gaita, din ordinul paseriformelor in care a fost inclus. Iar in ce priveste predilectia pentru stanci abupte, seamana cu vulturii. Intr-adevar, corbii prefera sa-si depuna ouale in crapaturile stancilor, unde sunt ferite de priviri indiscrete, sau printr bolovanii si tufisul din marginea prapastiilor. In copaci, cuiburile de corbi sunt o raritate. De obicei, femela depune 5-6 oua, verzui, cu pete cafenii, pe care le cloceste timp de 3 saptamani. Natura n-a fost prea darnica cu puii de corb. Mici, golasi, cu ciocul mult prea mare fata de trup, sunt de-a dreptul hidosi. Parintii fac tot posibilul spre a-i ocroti impotriva frigului. Se cunosc cazuri cand, plecand in cautarea hranei, parintii isi acopera puii cu ce se gaseste la indemana (chiar si un petec de blana de oaie). Puii se dezvolta insa rapid si curand cuibul devine neincapator. Locatarii lui trebuie sa se bata pentru a apuca un loc. Uneori, aceste incaierari au un deznodamant tragic. Astfel, in focul lupte se intampla ca vreun pui sa se rostogoleasca in prapastie si sa moara.

Cand implinesc varsta de 35-40 de zile puii, mai bine zis adolescentii, parasesc cuibul parintesc si incep o viata independenta si plina de primejdii.

In pofida ciocului impunator, corbul nu este o pasare agresiva fata de om. Mai mult, in preajma cuibului cu pui se arata oameni, pasarile adulte nu schiteaza nicio incercare de intimidare, ci prefera sa-si ia zborul. Uneori, totusi, cand ajung la vreo 15 m departare, incep sa croncane amenintator, zburand de colo, colo. Alteori, intr-un acces de disperare, incearca sa se razbune pe obiectele din jur. Un oritolog a notat, de exemplu, ca ori de cate ori se paropia de cuibul unui corb, acesta zbura pe un pin din apropiere si incepea sa-i smulga cu furie acele. Cu alte pasari este insa necrutator, incat pana si unele rapitoare mari,e vita intalnirile cu corbii care isi apara cuibul.

Se pare ca aceste pasari, corbii, nu sunt sociabili. E adevarat ca din acest punct de vedere se deosebesc de alte corvide (de ciori, de exemplu). Dar prefera singuratatea si linistea numai in perioada clocitului si a cresterii puilor. In rest se aduna in stoluri si exploreaza in grup imprejurarile oraselor sau alte locuri in care ar putea gasi hrana. Nu se hranesc insa numai cu resturi menajere, ci vaneaza rozatoare mici, insecte, serpi, uneori ataca chiar si animale mai mari, iepuri, de pilda, iar cand n-au incotro se multumesc cu resturi.

Tot despre corbi se mai spune, de asta data pe buna dreptate, ca sunt cele mai inteligente pasari. Imprejurare usor de constatat la corbii imblanziti (caci una din insusirile acestei pasari este si aceea ca e foarte usor de domesticit). Corbii isi recunosc stapanii si-si manifesta atasamentul fata de ei ca un caine. Ii recunosc insa si pe cei care nu-i agreaza si se feresc de ei. Tatal naturalistului A. Brehm avea un corb domesticit, care imita perfect vocea stapanului sau (se stie, corbii sunt pasari „”vorbitoare”) si-l recunostea dupa mers.

Dar corbul e o pasare plina de contradicii. Daca e prea rasfatat, devine periculos si se deda la fapte pe care nu le comite in stare de libertate: ataca si omoara alte pasari domestice (pasarile vecinilor, nu pe ale stapanului lui), ba chir se repede si la copii sau la cei care obisnuiesc sa-l alunge. Aceasta imbinare de insusiri bune si rele l-a transformat intr-un simbol al intelepciunii, dar si al nenorocirii. De unde si o seama de superstitii legate, odinioara, de corbi. Astfel arabii il considera pasare sfanta. In schimb, printre germani circula credinta ca ar fi sluga diavolului ... Dar si aceste superstitii sunt edificatoare, caci ele au fost generate de proprietati care i-au uimit intotdeauna pe oameni: siretenie, perspicacitate, indemanare, prudenta. In aceasta privinta corbul poate fi comparat doar cu vulpea, iar bine cunoscuta fabula il nedreptateste evident.