Interferente.ro Cultura Personalitati Pictorul Theodor Aman si opera lui

Marţi, 10 Noiembrie 2015 23:41

Pictorul Theodor Aman si opera lui

Pictorul Theodor Aman si opera luiPictorul Theodor Aman provine dintr-o familie frumoasa. Mama sa, de origine greaca, i-a dezvoltat simtul pentru frumos, inca din frageda copilarie. Aman si-a inceput invatatura la Craiova, avand ca maestru de desen pe Leca si a trecut apoi la Bucuresti, unde a urmat sase clase in liceul Sf. Sava, avand ca maestru de desene pe Wallenstein.

Inca de la inceput, pictorul Aman a simtit o nebiruita aplecare catre artele frumoasa, asa incat – cu toata parerea de rau a parintilor – acesta a plecat la Pris, hotarat sa imbratiseze pictura. Astfel, un tablou al sau din 1856 facut la Paris ne reprezinta pe insusi pictorul in atelierul sau. Voda Barbu Stirbei, un om foarte cult, l-a incurajat de la inceput, ridicandu-l apoi la rangul de pitar, subscriindu-i un ajutor de 200 galbeni.

Intrat in cercul pictorilor oficiali, Horace Vernet, Hippolyte Bellange si Pils, care au impodobit galeria nationala din Versailles cu picturi militare, Aman s-a instainat de curentul naturalist, starsit de Eugene Delacroix si care i-ar fi fost si de mai mult folos.

Ca urmare, Aman s-a ocupat cu predilectie de pictura militara. Cea dintai lucrare a lui in acest gen a fost tabloul Balatia de la Oltenita”, existenta in palatul Sultanului, la Constantinopol.

In corespondenta pictorului se afla si amanunte despre calatoria ce a fost facuta la Constantinopol si despre audienta la palat. “Maiestatea Sa merse de-a dreptul la tablou si dupa ce privi zece minute aproape, se intoarse, intreband cine l-a facut. Atunci sembelanul ma arata pe mine; El se uita drept in ochii mei si ma masura pana la picioare, fara sa profere o singura vorba si fara cea mai mica inclinare de salutatie.”

“Nu apuca sa treca in haremul sau si indata unul din dragomani imi zice: Ah! mais vous avez ete bine recu”. Eu ma mirai de spusa turcului, caci pentru mine era cea mai urata primire. Dragomanul imi observa ca sultanul s-a uitat in ochii mei si ca aceasta favoare o acorda foarte rar muritorilor”.

A doua zi pictorul mergand la Resid-Pasa, a primit un pachet in care se aflau 20.000 lei in hartie, sub cuvant ca sultanul voieste prin aceasta a-l despagubi de cheltuiala drumului, iar ca rasplata pentru tablou il va decora cu ordinul Medgidie.

Ce e drept insa, ca pana ce pictorul sa ajunga la acea audienta, a trebuit sa astepte doua luni.

Indata dupa aceea, a primit invitatia unui capitan francez si a plecat in Crimeea, spre a putea observa razboiul aievea care incepuse acolo. “Ca artist am vaut lucruri ce nu voi mai vedea niciodata”, a zis Aman in alta corespondenta.

“Ma tarasc toata ziua pe acest pamant arid si lipsit de orice verdeata, facand studii despre tot felul de lucruri ce s-ar putea introduce intr-o batalie … Nu ma puteam opri la toate amanuntele care ma interesau, din cauza miscarii ce domnea in acea gloata zgomotoasa.”

Tabloul pe care Aman il pregatea atunci avea sa reprezinte batalia de la Alma, unde francezii castigasera o stralucita victorie.

Aceste doua tablouri razboinice despre care am vorbit pana acum sunt cele mai caracteristice pentru genul de pictura la moda pe atunci. Acele ingramadiri de soldati par mai mult adunati acolo pentru placerea privitorului decat pentru a se lupta.

Tot astfel trebuie judecata o alta panza a sa si anume cu subiect national, cunoscuta „Cea din urma noapte a lui Mihai Viteazul” aflata azi in Pinacoteca de la Ateneu.

Una din cele mai reusite lucrari ale pictorului este portretul sau facut la Paris in 1853 si unde in adevar se vadesc calitati personale de o mare valoare. De asta data trebuie sa recunoastem insa influenta lui Courbet.

Pe la 1858 Aman se intoarce in tara si numaidecat isi da seama de lipsa oricarei miscari artistice la noi, asa incat singur incepe a starni un curent favorabil infiintarii unei Scoli de arte frumoase. Cu toate acestea, abia in 1864, pe timpul ministrului N. Cretulescu se ridicara doua scoli de „Bele-Arte”, una in Bucuresti sub directia lui Aman si alta in Iasi.

De la inceput, Theodor Aman si-a dat toate silintele sa faca din scoala sa un centru cu adevarat artistic. Spre acest scop si-a inzestrat scoala cu o colectie de modele in ghips, colectie de care si astazi se folosesc elevii acelei scoli. Desi greutatile pe care le-a intampinat Aman, pe calea apostolatului artistic, sunt de multe feluri, intr-un rand chiar inchizandu-i-se scoala, totusi el nu s-a descurajat. Elevii lui, printre care astazi unii sunt pictori cu renume, vorbesc despre fostul lor profesor ca despre un adevarat parinte.

In martie 1863 s-a facut instalarea singurei noastre galerii de tablouri in „Saloanele Academiei din Bucuresti”. Aceasta este una din initiativele lui Aman. Lui se mai datoreste infiintarea sectiunii de sculpura, la scoala de Bele-Arte „pentru ca sa nu mai fim silili a comanda in strainatate statuiele eroilor nostri, de unde ne vin cu figuri de orice natiune, afara de romani”.

Din aceste cuvinte se poate intelege de ce natura erau preocuparile artistului Aman.

Un alt centru artistic creat de Aman, in afara de scoala sa, a fost atelierul sau particular din strada Clementei, azi „Muzeul Aman”, proprietatea statului.

Conceptia este a pictorului si intreaga cladire s-a ridicat sub a sa supraveghere. Frumoase ornamente, sculpturi in firidele catului de jos, medalioane si relefuri la ce de sus, pilastri si alte ornamente dau cladirii o infatisare cu totul artistica.

Decoratiunile interioare si chiar sculpturile in lemn, usile, ferestree, mobilele sunt executate chiar de Aman.

Asa incat e a fost un intreit artist: si pictor, si gravor, si sculptor.

Din nefericire in toate aceste manifestari el a fost mai mult un iubitor al formei, decat al fondului.

De aceea operele lui nu ne emotioneaza profund. Artistul a oscilat de la un gen la altul, fara sa se indragosteasca prea mult de vreunul. Toate problemele care si le pune sunt mai presus de puterile lui. Conceptiunile lui, de obicei fiind prea grandioase si complicate, pana la executie emotia artistica se raceste iar, intentia initiala se pierde.

Coloritul sau de asemenea alterneaza de la o epoca la alta si dupa influentele de care se lasa impresionat.

E o mare deosebire de colorit intre lucrarile sale de la Paris si intre acelea facute aici in tara.

Cu toate acestea mostenirea artistica ramasa de la Aman este de o valoare netagaduita. Din toate lucrarile sale, cu toate influentele vadite de care a fost incercat, rasare insa o personalitate proprie, un gust ales si o mare pricepere de artist.

In anul 1904, adica la 11 ani dupa moartea artistului, Ministerul Cultelor, intelegand importanta pentru viitorime a unei asemenea mosteniri artistice, a luat asupra sa imprumutul de 70.000 lei cu care era grevat imobilul si astfel deveni proprietarul cladirii si a colectiei.

Astazi la Muzeul Aman, in afara de cele 134 picturi in ulei, 66 gravuri si 29 desenuri in creion si 8 in penita aflate la predare, se mai socotesc si alte 15 tablouri aduse de la Pinacoteca din Bucuresti, de la Ministeriul Cultelor si 10 gravuri daruite de d-na Aman.

Multi particulari poseda un alt numar din operele pictorului, pe langa cele 7 panze aflate la Pinacoteca din Iasi si alte panze aflate la Muzeul Alecu Aman din Craiova.

Cat despre sculpturile lui Aman putem spune ca sunt mai multe de natura decorativa.

De altfel, chiar daca activitatea artistica a lui Aman astazi trebuie privita cu mai putin entuziasm, in schimb trebuie sa avem toata admiratia pentru intemeietorul artei la noi in tara.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: