Plante de munte si medicina populara

Multe plante din flora montana sunt folosite in medicina populara romaneasca, ajutand la vindecarea unor boli.

Afinul (Vaccinium Myrtilus L.) este un arbust cunoscut pentru fructele dulci, acrisoare (din care se prepara sirop si afinata) si ramurile cu frunze, care folosesc sub forma de ceaiuri in afectiuni digestive (dureri de stomac, crampe) si cardiace, precum si contra diabetului, tot ca ceai in amestec cu frunza de mesteacan, laur si traista ciobanului.

Arnica (Arnica Montana L.) este o planta ierboasa raspandita in pasunile umede montane - efecte terapeutice avand ceaiul de frunze si flori contre dizinteriei si reumatismului, in boli neuropsihice.

Banuteii, Paralute (Bellis Perenis L.) planta mica frecventa prin fanete si pasuni. Planta se spala, se piseaza, se stoarce, iar sucul obtinut, in amestec de zahar candel, fiind folosit la bronsite cronice.

Bradisor, Coarda-Celor-Din-Vant, Pedicuta (Lycopodium clavatum L.) planta ierboasa raspandita prin paduri si pasuni umede, pietroase, din regiunea montana si subalpina, de la care se intrebuinteaza sporii la preparate dermatologice. Decoctul sporilor in vin era folosit in calculoza renala si vezicala, iar decoctul plantei intregi, ca diuretic si purgativ. Interesant este si faptul ca sporangele acestei plante se fierbea in apa si decoctul il luau cei care vroiau sa se lase de fumat. De asemenea, se mai folosesc contra reumatismului si a durerilor de spate.

Captalan, Brustur Dulce (Petasites Hybrids) este o planta erboasa ce creste prin locuri umede, pe langa paraiele si izvoarele din padurile montane. In medicina populara, radacina pisata se folosea contra durerilor de cap. Decoctul de captalan si crapusnic se folosea la spalatul ochilor de albeata, contra durerilor de picioare si de orice boala.

Coada Calului, Parul Porcului (Equisetum Arvense L.), planta ierboasa cu doua tipuri de tulpini - una fertila si alta sterila -, creste in locuri umede, prin zavoaie, pe langa ape. Intrebuintare au tulpinile sterile, datorita proprietatilor diuretice si astringente. Decoctul din tulpinile sterile se lua (si in prezent) contra durerilor de ficat, in boli de vezica urinara si in constipatie. Cu decoctul se faceau spalaturi contra ranilor si pecinginei. In zona Carei, se folosea la bai in artrita.

Coada Racului, Scrantitoare (Potentilla anserina L.) este o mica planta ce creste prin fanete, livezi, pa langa ape, drumuri. Se folosesc ca ceai si decoct, tulpinile florifere sau frunzele, contra durerilor de stomac, eczemelor si la bai pentru intarirea oaselor copiilor, care nu pot sta pe picioare. In multe zone, planta se folosea pentru vindecarea ranilor si in cazuri de entorse.

Coada Soricelului (Achillea millefolium L.) are denumirea sugerata de forma frunzelor. Aceste parti ale plantei maruntite si amestecate cu rasina, se aplica pe diferite rani. In Banat foloseau contra alunitelor si a bolilor de piele, iar in Bihor, contra pecinginei. Ceaiul din varfurile florale se lua in caz de tuse si astm, uneori in amestec cu cimbru de camp si musetel. In anumite zone, ceaiul se lua primavara, pentru "curatirea sangelui". Pe tot cuprinsul tarii, ceaiul si decoctul se intrebuinta (si astazi) in bolile digestive, de rinichi si de ficat, cat si pentru intarirea nervilor.

Corn (Cornus Mas L.) este un arbust cu lemn dur, flori galbene, ce apar primavara de timpuriu. Decoctul fructelor de corn era folosit (si este) contra dizenteriei, hepatitei. Seva din ramurile verzi se aplica pe eczeme si pecingine, iar decoctul din frunzele de corn in amestec cu cele de malin, se lua contra limbricilor.

Dumbravnic (Melittis melissophyllum L.) este intalnita prin tufarisuri, paduri de fag si stejar. Are flori mari, mirositoare, preferate de albine si de copii. Frunzele macerate in vin alb este bautura locuitorilor din unele sate ale Transilvaniei. Frunzele sunt folosite contra moliilor si pentru un miros placut si sifonier.

Entura, Ghintura (Gentiana puctata) creste in zonele inalte, prin fanete si pasuni, pe stancarii. Radacinile de la aceasta planta ierboasa se puneau in rachiu, care se lua contra durerilor de stomac.

Fagul (Fagus sylvatica L.) este un arbore cu multiple intrebuintari si importanta terapeutica. Cu cenusa lemnului de fag, fiarta o ora, se spalau negii de mai multe ori pe zi; ceaiul din coaja fagului este benefic in cazurile de diaree grave, iar ramurile tinere si frunzele se foloseau in bai contra reumatismului.

Feriga (Dryopteris filix mas Scott) este o planta fara flori, alcatuita dintr-o rozeta de frunze la suprafata solului si o tulpina subpamanteana (rizom), care, maruntita si amestecata cu miere, se intrebuinta (si in prezent) contra teniei - vierme parazit in intestinul subtire al omului si al mai multor animale. Rozomul, fiert in apa, se lua dimineata inainte de a manca su, pisat, se bea cu vin pentru dureri de inima. De asemenea, bolnavii de astm beau, in loc de apa, decoct din rizomi de feriga.

Fragul (Fragaria vesca L.) este o planta ierboasa mica, binecunoscuta pentru fructele aromate, care prezinta si importanta terapeutica: frunzele, pisate si amestecate cu sare, se puneau pe masele contra durerilor, iar ceaiul din radacini, tulpini si frunze se folosea in combaterea tusei, digetiei anevoioase si in boli de rinichi.

Ghiocelul (Galanthus nivalis L.) este o gingasa planta ierboasa (raspandita prin paduri si fanete umede), vestitoare a primaverii si contine in bulbul din pamant o substanta cu actiune in tratamentul paraliziei infantile.

Iedera (Hedera helix L.) este o planta agatatoare (cu frunze vesnic verzi) din padurile umbroase, de pe stancarii si ziduri umede si are rol terapeutic prin ramurile florifere, folosite sub forma de ceai in combaterea tusei si febrei, precum si in durerile de ficat si de stomac.

Ienuparul, Cetina, Jneapanul (Juniperus communis L.) este un arbust cu frunze aciculare, permanent verzi, raspandit prin padurile si pasunile de la munte. Ceaiul din frunze de jneapan, in amestec cu coada-calului, matase de porumb si cozi de cirese, este benefic in eliminarea calculilor renali.

Izma Salbatica (Mentha longifolia L. Nath.) este folositoare prin frunze, care se fierb, obtinandu-se un ceai verzui, ce se bea contra tusei, racelii, gripei si durerilor de stomac. Izma se punea si in bai, contra reumatismului, iar planta fiarta se aplica pe diferite umflaturi ale corpului, cauzate de boli sau traumatisme.

Lemnul Cainesc, Malin Negru (Ligustrum vulgare L.) este un arbust cu frunze mici si groase, raspandit prin tufisuri, paduri, cranguri, folosit pentru garduri vii. Ceaiul din ramuri si fruce se bea in caz de constipatie si hemoroizi, iar cu decoctul din coaja se spalau mainile contra raiei. Coaja are si rol antiscorbutic.

Leurda de Padure (Allium ursinum L.) este o planta raspandita prin paduri umede si umbroase, folosita in loc de usturoi. Ceaiul din frunzele acestei plante are efecte terapeutice, fiind recomandat in bolile de rinichi.

Macrisul (Rumex acetosella L.) este o planta ierboasa cu gust acrisor, ce creste prin fanete si livezi. Este folosita in alimentatie si consumata cruda de copii primavara, cand sunt putine verdeturi. Decoctul si ceaiul din frunze se lua in boli de rinichi.

Mama Padurii (Lathraea squmaria L.) este parazita pe radacinile arborilor din padurile umede si umbroase. Are rizom ramificat si numai la 10 ani se formeaza tulpina aeriana, cu flori si seminte. Planta se folosea ca medicament contra colicilor, crampelor si epilepsiei.

Macesul, Trandafirul Salbatic, Rugul (Rosa canina L.) este stramos al multor varietati de trandafir, cu fructe bogate in vitamine (C,D,P, provitamina A), glucide, saruri minerale etc. Ceaiul din macese uscate se bea pentru combaterea tusei, raguselii, crizelor de ficat, iar decoctul este sedativ pentru durerile de stomac si de urechi. In Muntii Apuseni, la Salciua, ceaiul din macese, in amestec cu tulpini florifere de zmeur, se folosesc contra durerilor de inima, iar ceaiul din frunzele si fructele acestui arbust se bea pentru diminuarea durerilor de rinichi.

Merisorul de Munte (Vaccinium vitis-idaea L.) este un arbust mic, raspandit prin locuri stancoase si umede din paduri, prin pasunile din zonele inalte, de la care se folosesc frunzele in ceaiul contra reumatismului. Antitermic este mustul din fructele acestei plante, totdeauna verde.

Mierea-Ursului, Plumanarica (Pulmonaria officinalis L.) este o planta ierboasa ce creste prin locuri umbroase si umede din paduri, tufisuri si livezi, de la care se folosesc frunzele in ceaiul contra tusei si afectiuni pulmonare, precum si ceaiul din radacini, in boli de stomac si ficat.

Molidul (Picea excelsa Link.) este un cunoscut conifer din padurile de la munte, cu numeroase intrebuintari, printre care mugurii si conurile tinere din care se obtine un sirop contra tusei si al altor afectiuni pulmonare. Rasina, in amestec cu alte plante, era folosita in prepararea unei alifii ce se aplica pe rani, ca cicatrizant.

Muschiul de Munte, Muschiul de Piatra (Cetrarias islandica) este un lichen frecvent in zona alpina, folosit ca tonic si febrifug. Decoctul din acest lichen indulcit cu miere su zahar, se bea de bolnavi in tratamentul tuberculozei pulmonare.

Navalnicul, Limba-Cerbului (Phyllitis scolopendrium (L) Neum.) este o feriga din regiunea montana, cu frunze dispuse in rozeta, din care se facea ceaiuri pentru tuse. Frunzele si radacinile pisate se foloseau contra ranilor, iar fiertura plantei uscate se lua in bolile de splina. De asemenea, rizomul si frunzele se foloseau contra tuberculozei.

Negelarita, Rostopasca (Chelidonium majus L.) este o planta ierboasa (miraculoasa) cu flori galbene, ale carei organe contin un suc galben cu multe efecte terapeutice. De fapt, rostopasca era tilizata ca planta medicinala inca din Antichitate, iar in Evul Mediu era flosita in tratamentul icterului. Demult, aceasta planta a depasit cadrul medicinei populare. In prezent, se foloseste (infuzie) in tratarea colicilor hepatobiliare, sichineziei biliare, tusei convusive si spastice, anginei pectorale, spasmelor, tractului gastrointestinal. Ca unguent, sub forma de suc proaspat si comprese, se foloseste pentru cicatrizarea ranilor, in tratarea tuberculozei pielii, herpesului, negilor, bataturilor. Tulpinile florifere erau, candva, fierte in lapte cu patrunjel, fiind folosite contra blenoragiei. Planta se mai utiliza contra muscaturilor de sarpe si de insecte si se dadea vacilor ca sa aiba lapte mult si bun, sa fie untul galben.

Odoleanul Gusa Porumbului (Valeriana officinalis L.) este o planta ierboasa de prin padurile umede si zavoaie, de pa langa paraie, de la care se utilizeaza radacina, sub forma de ceai, pentru diminuarea starilor nervoase in hipertensiune si inima marita. Radacina plamadita in rachiu se lua, in unele zone, in situatii de isterie si palpitatii.

Omagul (Aconitum tauricum) este raspandit prin locuri ierboase si stancoase din etajul alpin si subalpin al Carpatilor, de la care se folosesc cu precautie(sirop, tinctura) radacinile in tratarea gripei, guturaiului, in nevralgii, congestii pulmonare cu tuse, pneumonii, laringite acute, sciatica, ticuri nervoase ale fetei.

Patlagina, Limba-Oii (Plantago major L.) este o planta erbacee din pasuni umede, fanete, utila pentru frunzele sale (infuzie) in medicina traditionala umana: in tratarea tusei, aterosclerozei si hipertensiunii arteriale. Sucul din patlagina se dadea copiilor contra limbricilor; ceaiul si cataplasmele se foloseau in bli de ochi, iar decoctul din radacini si frunze se bea contra tuberculozei. In anumite zone, patlagina si fereguta se pisau si se puneau in tuica, fiind, apoi, folosita contra durerilor de stomac.

Papadia (Taraxacum officinale), raspandita prin fanete, gradini, locuri necultivate, pasuni, are multiple intrebuintari: frunzele in alimentatie, ca salata, primavara; florile contra tricofitiei; ceaiul din radacina, ca si cel din flori este folosit in durerile de ficat, in bolile de rinichi si in hemoragii.

Pelinul (Artemisia absinthium L.) este o cunoscuta planta aromatica si medicinala, cu numeroase intrebuintari inca din Antichitate. Ceaiul din pelin era (si este) folosit contra racelii, reumatismului si paraliziei, durerilor de stomac, ca dezinfectant. Planta, in creatiile folclorice, avea diferite semnificatii - gustul amar insemnand un trai greu: "Peline, frate peline,/Amara-i frunza pe tine,/Ca si inimioara-n mine ..."

Pinul (Pinus sylvestris L.) este un conifer de la care este se foloseste, indeosebi, lemnul in constructii, dar si frunzele (infuzie), cat si mugurii(sirop) in tratarea bolilor pulmonare, bronsitelor, bolilor aparatului urinar (cistite, pielite, uretrite), precum si a reumatismului, dermatozelor cu eczeme, ranilor, psoriazisului, scabiei, sub forma de ulei sau alifie, preparata din rasina.

Podbalul (Tussilago farfara L.) este o planta ierboasa, pe care Dioscoride si Plinius o foloseau in tratamentul unor afectiuni pulmonare, inar Hipocrat recomanda decoctul, ca emolient pentru furuncule. Ceaiul din frunze, flori si radacina se bea si este recomandat in bronsita, tuse, astm, raguseala, emfizem pulmonar, silicoza si, in general, in toate bolile cailor respiratorii, in dischinezii biliare si ca tonic aperitiv.

Porumbarul (Pronus spinosa L.) este un arbust ce creste la marginea padurilor, de la campie pana la munte, de la care sunt folosite terapeutic radacinile, scoarta, frunzele, florile si fructele. Astfel, radacinile, scoarta radacinii si chiar scoarta tulpinii, folosesc contra durerilor de inima: frunzele si florile sunt utile in eruptii tegumentare, boli de rinichi si pentru eliminarea toxinelor din organism; fructele sunt recomandate in dureri de stomac, diaree, dizenterie, afectiuni renale, dischinezii biliare, guta, tuse convulsiva si spastica, afectiuni cardiovasculare si pentru stimularea digestiei.

Rachitanul (Lythrum salicaria L.) este o planta erbacee ce creste la marginea lacurilor, raurilor, in locuri mlastinoase, de la campie pana in regiunea montana si are utilizari terapeutice in medicina umana traditionala. Partile aeriene ale acestei plante, sub forma de infuzie, au rol astringent, antiseptic, hemostatic, hipoglicemiant, cicatrizant. Interesant este si faptul ca in primul si al doilea razboi mondial, epidemiile de dizenterie au fost tratate folosindu-se rachitanul. Planta era si este recomandata in afectiuni gastrointestinale, hemoragii, hipotensiune, ulcere varicoase, eczeme, dermatoze, urticarie.

Urzica (Urtica dioica L.) este o cunoscuta planta ierboasa de la care se folosesc (ca ceai si decoct) frunzele, varfurile florifere, radacinile, contra tusei, in boli de stomac, rinichi, iar primavara in alimentatie, ca fortificant, pentru persoanele slabite, subnutrite.

Vascul (Viscum album L.) este o planta semiparazita, frecventa prin casele oamenilor de sarbatorile de iarna pentru a aduce noroc si este folositoare prin ceaiul din frunze in emfizem pulmonar, tuberculoza, in epilepsie si ca hipotensiv.

Zmeurul (Rubus idaeus L.) este un arbust cu fructe parfumate, preferat, prin ceaiul sau decoctul din frunze si ramuri tinere, in durerile de cap, de stomac si de inima, in afectiuni renale.

Surse si Adrese Web Utile

http://www.aurelmanea.com

http://alpinet.org