Plantele medicinale in “farmacia familiei”

Intr-un hrisov domnesc din Tara Romaneasca de acum mai bine de un veac si jumatate, cu scriitura coborata parca din parfumul vechilor cronici, se pomenea obligativitatea ca din fiecare casa sa nu lipseasca ierburile de leac trebuitoare.

Peste timp, chiar daca medicamentele de sinteza, pe atunci necunoscute, au capatat o pondere deosebita, nu si-a pierdut din valabilitate nici indemnul de a avea in “farmacia familiei” si plante medicinale ca atare sau unele preparate simple realizate din acestea.

In sprijinul celor care doresc sa-si constituie cat mai judicious un mic colt de farmacie familiala cu plante medicinale cateva recomandari le-ar fi foarte utile, pornind de la recoltarea si uscarea plantelor, pana la modul de administrare.

Cum ne procuram plantele medicinale?

Avem la indemana doua posibilitati, prima ar fi aceea de a cumpara plantele medicinale de la Plafar, farmacii sau alte magazine. In acest caz avem garantia ca plantele au fost recunoscute de specialisti, fara risc de confuzie. O a doua modalitate ar fi aceea de a ne recolta singuri plantele medicinale, prilej de mici excursii in orizontul mai apropiat sau mai indepartat, de adanca comuniune cu natura. Satisfactia de a bea un ceai din plante culese cu propria mana este cu totul deosebita. Desigur, pentru aceasta este necesara o pregatire prealabila, mai cu seama in ceea ce priveste recunoasterea lor.

Cand si cum trebuie sa recoltam plantele medicinale?

Daca ne-am hotarat sa ne culegem singuri plantele medicinale, momentul optim de recoltare joaca un rol important in calitatea finala a produsului. Este vorba atat de momentul in cursul perioadei de vegetatie, dar si momentul in cursul zilei cand facem recoltarea, acestea conditionand atat continutul in principii active, cat si buna conservare a produsului.

Referitor la momentul din zi cand facem recoltarea proverbul “cine se scoala de dimineata, departe ajunge” nu se potriveste deloc in aceasta situatie, deoarece trebuie sa asteptam sa se ridice roua de pe plante; de aceea nu vom recolta pe vreme ploioasa.

Cat priveste momentul optim in functie de stadiul de vegetatie, acesta depinde de partea plantei pe care o recoltam:

§         Florile – la inceputul infloririi, caci apoi isi pierd din substantele active;

§         Frunzele – la maturitatea lor deplina, cand au capatat forma si culoarea specifice (nici prea crude si nici aproape de cadere nu sunt bogate in principii active);

§         Partea aeriana (asa-numita iarba) in timpul infloririi;

§         Radacinile si rizomii – primavara timpuriu sau toamna tarziu, atunci cand substantele active s-au retras din partile aeriene in aceste organe de rezerva;

§         Cojile – primavara cand seva circula napraznic si sunt usor de desprins;

§         Fructele – la maturitate deplina si nu la supracoacere, cand se pierde o serie de vitamine.

Pentru evitarea poluarii se recomanda ca plantele sa se recolteze de la cel putin 100-150 m de marginea drumurilor.

Ca unelta ne este necesar un cutit bine ascutit si cu lama suficient de lunga pentru a ne servi la taierea unor ierburi, scoaterea radacinilor sau recoltarea cojilor. In acest ultim scop cea mai buna metoda este inelarea: se taie ramuri tinere, cu coaja necrapata, pe care se fac inelari cu cutitul la intervale de 20-30 cm; inelele de reunesc printr-o taietura longitudinala, scotandu-se astfel fragmente ca niste jghiaburi, evitandu-se ca produsul sa contina si lemn, asa cum se intampla prin cioplire.

Foarte importanta este conditionarea produsului imediat dupa recoltare, inainte de a-l pune la uscat. La flori se indeparteaza cele atacate de daunatori sau trecute in fructificare; la frunze si ierburi se indeparteaza frunzele brunificate, ingalbenite sau atacate, tulpinile lemnificate; la radacini se indeparteaza cele seci, putrezite, apoi se spala rapid cu un jet de apa pentru a indeparta pamantul, iar pentru cele mai groase se recomanda sectionarea, pentru ca uscarea sa se faca usor; la fructe trebuie indepartate cele imature si cele atacate de daunatori.

Transportul plantelor pana la locul de uscare trebuie sa se faca numai in ambalaje de hartie sau textile, care permit eliminarea apei provenite din transpiratie. Dusmanul cel mai mare al plantelor fiind pungile de platic, in care – in numai cateva ore de pastrare – ele se depreciaza datorita acestei ape.

Cum uscam plantele medicinale recoltate?

Le intindem in spatiul de uscare pe hartii curate, in locuri bine aerisite, in strat foarte subtire, practic planta langa planta si nu planta peste planta, deci suprapunere. Se recomanda sa se usuce la soare florile albe (salcam, soc), radacinile, fructele si cojile, in timp ce florile colorate, frunzele si ierburile se vor usca obligatoriu numai la umbra.

Cum recunoastem incheierea uscarii plantelor medicinale?

Incarcand sa indoim un fragment din produs dupa deget. Daca produsul este inca elastic, inseamna ca are apa peste umiditatea de conservare (12-13%) si mai trebuie inca tinut la uscare; daca se rupe cu un mic zgomot specific, uscarea este incheiata si il putem pune in ambalajele de pastrare.

Cum pastram plantele medicinale?

In pungi de hartie, cutii de lemn sau metal, curate si inscriptionate cu denumirea produsului si anul recoltarii. Din cand in cand vom verifica modul lor de conservare. In ceea ce priveste durata de pastrare, exceptand unele plante cu uleiuri volatile (menta, musetel, cimbrisor de camp etc.) la care evaporarea acestor substante duce la circa 2 ani la diminuarea valorii terapeutice, celelalte plante au suficient de stabile principii active pentru a fi pastrate 3-4 ani, iar in cazul cojilor de crusin valabilitatea se ridica chiar si la 5 ani.

Ce plante si preparate utile din plante intra in nucleul de baza al “farmaciei familiei”?

Sunt, in primul rand plantele necesare omului sanatos, utile fiecaruia dintre noi, puternic vitaminizate, putand fi folosite in ceaiul de zi de zi. Fructele de Maces (Fructus Cynosbati) detin adevarate recorduri in ce priveste continutul de vitamina C (de 8-15 ori mai mult decat lamaile, considerate adevarat etalon in acest sens) si de vitamina A, bine venite mai ales in anotimpul rece, in care alimentatia este mai saraca in vitamine. Alaturi de ele, fructele de Catina (Fructus Hippophae) dau un ceai deosebit de placut ca gust si plin de vitamine (se face o infuzie sau decoctie scurta – 5 minute, cu 1-1 1/2 lingurite la cana, din doua parti macese si o parte catina). O sugestie mai aparte, mai ales pentru stimularea functiilor intelectuale (in acea “lene postprandiala” care se instaleaza dupa mese) este folosirea ceaiului de Cimbru (Herba Thymi), cu o foarte placuta aroma (influzie cu o lingurita la cana).

Pentru tulburari de tranzit intestinal vom avea pregatite cateva plante cu actiune laxative. De exemplu, coaja de Crusin (Cortex Frangulae) ori comuna Volbura (Herba Convolvuli), foarte eficienta fiind coaja de Stejar (Cortex Quercix) sau Rachitanul (Herba Salicariae). In cazul unor balonari, vor da bune rezultate fructele unor umbelifere: Chimion, Fenicul, Coriandrul si Busoiocul (Herba Basilici).

In eventualele gripe si alte afectiuni febrile, prin actiunea lor sudorifica, florile de Soc (Flores Sambuci) trebuie sa-si gaseasca si ele locul in “farmacia familiei”. Alaturi de acestea este util sa pastram si un otet aromatic destinat frectiilor (cel mai cunoscut este cel din petale de Trandafir, preparat prin macerarea timp de 5 zile a 100 gr petale cu 100 ml alcool si 900 ml otet, sau cel din flori de Levantica, preparat prin macerarea a 60-80 gr cu un litru de otet timp de 3 zile, in ambele cazuri strecurandu-se printr-un tifon prin presare).

Pentru afectiunile respiratorii banale, ca antitusive in prima faza (cea iritativa) se va putea folosi o planta emolienta, de exemplu, frunzele de la Patlagina (Folium Plantaginis) sau florile si frunzele de Potbal (Flores et Folium Farfarae), florile de Tei (Flores Tiliae), iar pentru cea de-a doua faza, cea de coctiune, rezultate bune va da un ceai expectorant cum ar fi cel din flori de Ciubotica Cucului (Flores Primulae). De asemenea, va fi utila o sticluta de ulei de Brad sau Pin (Aetherolum Abieti et Pini), din care 7-8 picaturi pe putin zahar, luate de cateva ori pe zi, vor avea o actiune benefica in rinite (in care se va folosi uleiul mentionat si sub forma de inhalatii), in laringite, bronsite etc.

Un cicatrizant de exceptie, in caz de rani sau arsuri (dar si in uz intern in gastrite hiperacide si ulcere) este uleiul de Sunatoare.

Cum sa preparam corect ceaiurile?

Daca plantele nu sunt insotite de indicatii exprese, regula este urmatoarea:

§         Florile, frunzele, partile aeriene si mugurii – la care membranele celulare nu au ingrosari secundare si sunt permeabile – sub forma de infuzie (apa in clocot se toarna peste planta, intr-un vas smaltuit sau ceramic, acoperit cu o farfurioara, tinandu-se la infuzat 10-15 minute);

§         Radacinile si cojile – care au membrane celulare ingrosate, mai greu de penetrat – se prepara sub forma de decoct (se pune la inceput planta in apa, lasandu-se apoi sa clocoteasca 20-25 minute, cu completarea apei evaporate). Fac exceptie frunzele de Vasc (Folium Visci), principalul antihipertensiv al “farmaciei verzi”, si radacinile de Nalba mare (Radis Althaeae), care se prepara sub forma de macerat la rece, punandu-se planta in apa la temperatura camerei timp de cateva ore.

Majoritatea ceaiurilor se beau caldute (absorbtia fiind cea mai buna), indulcite cu zahar, sau, si mai bine, cu miere, bineinteles cand nu sunt contraindicatii (diabet, obezitate etc.). Ceaiurile se prepara numai pentru 24 de ore.

Si tincturile se pot prepara usor, ele fiind recomandate mai ales in cazul in care consumul de lichide este limitat (in afectiuni cardiace), punandu-se la macerat 20 gr planta la 100 ml alcool de 70º, timp de 7-10 zile.