Interferente.ro Cultura Poezii Poezii de dragoste de Michelangelo Buonarroti

Marţi, 07 Februarie 2012 14:56

Poezii de dragoste de Michelangelo Buonarroti

 

O colectie de versuri de dragoste din volumul Rime al marelui creator Michelangelo Buonarroti.

 

4
Cum râd dintr-una-ntr-alta petrecute
prin părul blond petalele-n cunună
şi una pe cealaltă cum se mână
s-ajungă prima fruntea să-i sărute!
Ce bucuros îi strânge pieptu-i în cute
veşmântul ziua, şi ce dulci se-ngână
cu gâtul şi obrajii împreună
din aur fire-n plete-ntreţesute!
Şi totuşi numai planglica ce-o-atinge
se bucură din plin când sânu-i prinde
şi dulce în strânsoarea ei i-l frânge.
Şi dacă brâul, brâul doar ce-o-ncinge
„mereu - pare că spune - o voi cuprinde”,
ce-aş face eu în braţe s-o pot strânge?

 

23
De mii de ori am fost rănit de moarte,
nu doar învins de tine-odinioară:
şi azi, cu tâmpla albă,-a doua oară
să cred făgăduinţele-ţi deşarte?
De câte ori nu m-ai legat ca-n toate
şi dezlegat şi-mpuns în coaste iară,
încât cu greu mă regăsesc şi-amară
de-atâta plâns mi-e viaţa asta foarte!
De tine-Amor, mă tânguişi cu tine
vorbesc, acum că ţi-am scăpat din mreje.
Să tragi cu arcu-în gol ce-ţi foloseşte?
Securea-i de prisos şi e ruşine
s-o-nfigi cu dinadinsul în găteje
ori să goneşti un om ce-abia păşeşte.

 

30
Din ochii doamnei un şuvoi feeric
ţâşneşte şi mă arde-n piept ca para,
deşi-i înfrunt cu ochii-nchişi privirea.
Şi şchioapătă Iubirea,
căci nu-i egală pentru ea povara:
lumină-mi dă şi-mi fură întuneric.

 

60
Dacă-o iubire castă, o mângîiere,
o soartă-mpărtăşită-n doi, frăţeşte,
un crud destin ce-n amândoi loveşte,
o inimă ce bate-n doi şi-o vrere,
un suflet ce spre veşnicele sfere
cu-aceleaşi aripi, dintr-un trup zvâcneşte,
dacă-o săgeată, singură, ţinteşte
în două inimi, răscolind durere,
dacă-a iubi pe cel’lalt, nu pe tine,
cu geamăn foc şi geamănă dorinţă
un singur ţel urmînd, acestea toate
nu sunt nimic pe lângă nodu-în sine
ce-n dragoste ne leagă şi-n credinţă;
şi numai ura să-l dezlege poate.

 

61
De-aş fi crezut în ochiul său, superbul,
privind, c-am să renasc din foc ferice
ca-n pragul morţii pasărea fenice
din scrum, cum spun bătrânii şi proverbul,
ca linxul, ca ghepardul şi ca cerbul
aş fi fugit, şi nemâncat de bice,
spre zâmbetul ce bucurii-mi prezice;
ci azi legat sunt de pământ ca şerbul.
Dar la ce bun mă plâng când mi-e privirea
acestor ochi de serafim scăpare
şi pacea-mi sorb din ei ca din sorginte.
Poate-ar fi fost mai rău dacă-nainte
l-aş fi văzut, când azi îmi dă vigoare
şi-aripi ca să-i ating desăvârşirea.

 

72
Dacă prin ochi iubirea se rosteşte,
nu ştiu alt semn mai limpede s-arate
ce foc îndur; ţi-ajungă el din toate,
stăpâne drag, şi milă-mi dovedeşte.
Sufletul tău ce inima-mi priveşte
cu-ngăduinţă, se va-ntoarce poate
spre mine-atunci, în multa-i bunătate,
cum harul către cel care-l cerşeşte.
O, fericită zi, de va să fie!
Oprească-se din mersul lor şi-adeste
clipa şi ceasul, soarele şi luna,
ca să-mi cuprind, nu mulţumită mie
stăpânul drag şi dulce din aceste
nedemne braţe pentru totdeauna.

 

141
Cum văd că-i e nădejdii mele, doamnă,
credinţa ta, puţină şi târzie, sorbi-voi bucurie
din ce-mi promit privirile-ţi senine.

De nu te vrea, nu-nseamnă
că frumuseţea nu desfată-n sine.
Eu şi de simt în tine
că ochii blânzi mă mint, n-am îndrăzneala
să mă conving: aş cere,
şi-aş vrea, când adevărul e durere,
să-mi fie dulce barem îndoiala.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: