Poezii de primăvară - Vasile Alecsandri

Concertul în luncă

În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună,
Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună,
Ca s-asculte-o cântăreaţă revenită-n primăvară
Din străinătatea neagră, unde-i viaţa mult amară.

Roi de flăcări uşurele, lucioli scânteitoare
Trec în aer, stau lipite, de luminărele-n floare
Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie
Ce măreşte-n mezul nopţii dalba luncii feerie.

Iată, vin pe rând, păreche, şi pătrund cole-n poiană
Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană,
Frăţiori şi romăniţe care se aţin la drumuri,
Clopoţei şi măzărele, îmbătate de parfumuri.

Iată frageda sulcină, stelişoare, blânde nalbe,
Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe.
Dediţei şi garofiţe, pârguite-n foc de soare,
Toporaşi ce se închină gingaşelor lăcrimioare.

Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie,
Nufărul din baltă vine întristat, fără soţie,
Şi cât el apare galben, oacheşele viorele
Se retrag de el departe, râzând vesel între ele.

În poiană mai vin încă elegante floricele,
Unele-n condurii doamnei şi-n rochiţi de rândunele,
Altele purtând în frunte, înşirate pe o rază,
Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază.

Ele merg, s-adună-n grupe, se feresc de buruiene
Şi privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene,
Dumbrăvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasă,
Ciocârlii, oaspeţi de soare, rândunele,-oaspeţi de casă.

Mierle vii şuierătoare, cucul plin de îngâmfare,
Gaiţa ce imitează orice sunete bizare,
Stigleţi, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă
Şi duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă.

Iată, vin şi gândăceii în hlamide smălţuite;
Iată grieri, iată fluturi cu-aripioare pudruite,
Şi culbeci care fac coarne purtându-şi casa-n-spinare...
La ivirea lor poiana clocoteşte-n hohot mare.

Iată-n urmă şi albine aducând în gură miere...
Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere,
Apoi sorb limpidea rouă din a florilor potire,
Şoptind florilor în taină blânde şoapte de iubire.Dar, tăcere!... Sus pe-un frasin un lin freamăt se aude!...
Toţi rămân în aşteptare. Cântăreaţa-ncet prelude.
Vântul tace, frunza deasă stă în aer neclintită...
Sub o pânză de lumină lunca pare adormită.

În a nopţii liniştire o divină melodie
Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie,
Şi tot creşte mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă,
Pân' ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă.

Gânditoare şi tăcută luna-n cale-i se opreşte,
Sufletul cu voluptate în estaz adânc pluteşte,
Şi se pare că s-aude prin a raiului cântare
Pe-ale îngerilor harpe lunecând mărgăritare.

E privighetoarea dulce care spune cu uimire
Tainele inimii sale, visul ei de fericire...
Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cântic fără nume...
Macul singur, roş la faţă, doarme, dus pe ceea lume!

Dimineaţa

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.

El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Oaspeţii primăverii

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: „Bine-ai sosit!”

În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.

Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!

Legenda lăcrimioarei

I
În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea,

Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite.

Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopţii.

Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Şi nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde:
Nici umbra de durere aice nu pătrunde.

Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,

Gustând în liniştire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.

Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

II
Şi iată că soseşte un oaspe de pe lume,
Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci parfume;

Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zâmbire, cu gingaşe cuvinte,

Şi-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecaşi din viaţă! Nu plângi a tale zile?

Nu, căci am dat o clipă de viaţă trecătoare
Pe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare.

Şi nu ţi-e dor acuma de lumea pământească?
Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.

Cum? Nu laşi nici o jale pe urma ta duioasă?
Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Şi vecinic după dânsa voi plânge cu durere!

Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Şi lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.

De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!

Lăcrimioare

Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!

Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.

Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.

Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte...
Floarea piere, viaţa trece!