Interferente.ro Cultura Diversitate Portul popular romanesc

Miercuri, 23 Noiembrie 2016 19:29

Portul popular romanesc

Portul popular romanescPortul romanesc a fost portul de totdeauna al romanului, atat in zi de lucru, cat si in zi de sarbatoare. Alcatuit din camasa ori ie, din catrinte, fote, valnice (in costumul femeiesc), ori din camasa, cioarceri, itari (in costumul barbatesc), costumul romanesc s-a purtat si se mai poarta si astazi in unele parti ale tarii.

Ca toate fenomenele de cultura materiala, costumul popular romanesc a fost si el supus unei continue evolutii, evolutie ce se datoreaza influentelor venite din vremi si de la neamuri, convietuirii cu alte popoare, legaturilor comerciale, etc.

Portul popular romanesc prezinta doua caracteristici esentiale si anume: unitatea si continuitatea sa.

Prin continuitate intelegem drumul parcurs de portul popular nascut pe stravechea vatra a civilizatiei dace, pana in zilele noastre.

Prin unitate trebuie sa intelegem acele trasaturi, acele aspecte esentiale care se vad in portul romanesc din intreaga tara. Astfel, unul din aceste aspect este component costumului.

Costumul femeiesc se compune din aceeasi camasa de purtat sau ie, din aceleasi piese, de la brau in jos (cu particularitatile specific fiecarei zone tenografice) ca: fote, valnice, catrinte. In costumul barbatesc unitatea este si mai vadita, acesta compunandu-se din camasa lunga sau scurta, itari, caciula, etc.

Peste costumul femeiesc si barbatesc se poarta haine mari, largi, confectionate din dimie, aba (alba sau neagra), cojoace mai lungi ori mai scurte.

Materia prima constituie un alt aspect al unitatii costumului romanesc. Lana, canepa, inul, bumbacul si borangicul sunt materialele din care se confectioneaza costumul popular. Astfel, din panza in doua ite se croieste ia si camasa barbateasca. Din panza de lana tesuta in doua ori in patru ite se confectioneaza fotele, valnicele, catrintele, itarii, hainele mari si mici.

Croiul iei, al camasii barbatesti, al pieselor de la brau in jos constituie un alt aspect al unitatii portului popular romanesc. Astfel, croiul simplu, din patru foi drepte, fara nici un fel de rascroiala (spre a nu se pierde niciun petec) este croiul de totdeauna al iei sau camasii. Acelasi croi simplu se intalneste si la celelalte piese ale costumului femeiesc si barbatesc. Camasa croita fara rascroiala din cele patru doi incretite la gat, se poate vedea pe metopola monumentului de la Adam-Klisi. Acest croi simplu nu dauneaza aspectului esthetic, dimpotriva, ofera prilejul ca ornarea pieselor sa se imbine cat mai fericit cu simplitatea croiului.

Ornamentul cu care femeia isi impodobeste costumul este, de cele mai multe ori, creat de taranca. Ea se inspira din mediul inconjurator, din viata de toate zilele, asigurandu-i un stil propriu, stilul popular, care nu are egal. Prin linii simple, ea reuseste sa prinda esentialul obiectelor naturii inconjuratoare, creand motive geometrice, ori florale care ilustreaza boboci, trandafiri, pomul vietii, etc. sau oameni, pasari.

Esential in ornamentarea costumului este si modul cum se dozeaza onramentul fata de albul panzei. Aici taranca prezinta un gust vadit superior. Echilibrul, ponderea sunt aspect ale ornamentarii costumului popular. In aceasta privinta academicianul Gh. Oprescu spunea: “Daca o parte este brodata mai gobat, mai din plin, e ava fi inconjurata, obisnuit de spatii in care motivul cusut este oarecum aruncat la interval mari ca sa formeze o tranzitie si sa nu contrasteze prea izbitor cu restul panzei nebrodate. Acest echilibru intre diferitele campuri e de o eleganta fermecatoare care nu va scapa nic unui cunoscator. Chiar atunci cand la vreunul din popoarele vecine gasim broderii care sa ne multumeasca pe deplin atat prin combinatia culorilor cat si prin desen, lucrul tarancii romane va arata un gust superior prin masura de care se da dovada in aceasta distribuire a detaliilor si a alternarii spatiilor brodate cu cele nebrodate. Daca alaturam cusaturilor din Teleorman-Vlasca, ia de Oltenia, distinctia lucrului curat romanesc va fi evidenta pentru oricine.”

Cromatica de care se foloseste taranca pentru ornamentarea costumului adera la unitatea portului romanesc. Cromatica portului nostru se caracterizeaza prin armonie si prospetime. Culorile iei romanesti sunt culori odihnitoare si fericit combinate. Pe fondul culorii de rosu ori de negru se altoieste firul auriu ori argintiu, fluturii, margelele.

Pana la aparitia colorantilor industriali taranca folosea vopsitul vegetal. Frunze de arin, de nuc, mar paduret, flori de nalba, s.a. in combinatie cu zeama de varza, bors, otet, sare, etc. servea pentru obtinerea unor culori calde, necontrastante.

Punctul de cusatura este si el unul din elementele unitatii portului nostru. Puncta de baza ca punctul “inaintea acului”, cruci, tighele la un fel se folosesc in intreaga tara, deosebirea facandu-se numai in fenul cum se combina in alcatuirea motivului, precum si in denumirea lor. Astfel, crucea poarta numele de “musca” in multe zone ale tarii. In Moldova se numeste “crusita” sau “punta mica”. De asemenea, tighelele se numesc “rumanescuri” in Muscel, “piezuri” in Olt, “chezuri” in Moldova, “ochiti, ociti” in Ardeal.

In afara punctelor de baza, aproape in fiecare zona etonografica se folosesc puncta specific, ca de exemplu “ciocanele” in Sibiu, “branele” si “braduti” in Ardeal, Arges, Vlasca, “nemtoane” in Banat si Maramures, punctul “ateste” in Hunedoara, etc.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: