Interferente.ro Turism Romania Poteca prin Poiana Maicilor

Marţi, 25 August 2015 07:26

Poteca prin Poiana Maicilor

Marcaj: banda rosie.

Timp de parcurs: Izvorul Muntelui (0,00 h) - Cabana Izvorul Muntelui (2,00-2,30 h) - Jgheabul Armenilor (2,30-3,00 h) - Poiana Maicilor (3,00-3,40 h) - Ocolasul Mic (4,00-4,30 h) - Cabana Dochia (5,15-6,00 h).

De la cabana Izvorul Muntelui poti ajunge la cabana Dochia si pe un alt traseu, care trece pe la Jgheabul Armenilor, prin Poiana Maicilor si pe langaVf. Ocolasul Mic. Este un traseu mai lung in comparatie cu traseul prin Lutul Rosu, dar are un caracter turistic cu totul deosebit.

In general, poteca aceasta de care vom vorbi este mai deschisa si cu o perspectiva mult mai impunatoare. Strabate la inceput V. Paraului Maicilor, un colt al Ceahlaului de toata frumusetea. Impresionant apare peretele Ocolasului Mic privit de pe aceasta poteca e plin de lumina si jocurile de culori fac sa scateieze stanca, mai ales daca incepi ascensiunea intr-o dimineata de vara, inundata de soare. Razele aurii dau viata pajistilor si formelor din jurul abrupturilor salbatice. Din dreptul cabanei, poteca traverseaza Paraul Izvorul Muntelui si urca domol printr-o rariste de arbori vigurosi ale caror ramuri se apleaca in arcade fine peste firul linistit al potecii.

Nu rareori, din frunzarul bogat al tufelor de alun, veverite cu ochi de margele descriu in salturi grabite ghidusiile jocului lor. Dupa o ora de drum de la cabana Izvorul Muntelui, ajungi la Jgheabul Armenilor, coboritor dintr-o despicatura a peretelui Ocolasul Mic. Traversezi Paraul Maicilor spre sud si treci din nou prin raristea padurii, care formeaza acum un decor dantelat. Continua sa mergi pe acest pitoresc drum. La vreo 60 m de la Jgheabul Armenilor intalnesti, abatandu-te putin spre stanga, un sipot. Pe aici, in zilele de vara, cand lumina soarelui straluceste blanda si odihnitoare peste abruptul Ocolasului Mic, unduirile vantului aduc un parfum dulceag de zmeura. Creste din abundenta prin imprejurimi unde, in zorii diminetelor cetoase, primii vizitatori sunt ursii, a caror predilectie pentru fructul dulce din zmeuris le da curaj sa se apropie mult de poteca umblata de oameni.

Mai departe, poteca se indoaie in urcus spre Poiana Maicilor. Inainte de a trece printr-un scurt umbrar de padure, daca privesti spre nord-vest, distingi clar Jgheabul Armenilor, in priponii Ocolasului Mic, inghesuit intre peretii falnicului pridvor al masivului. Din acest loc nu mai ai mult si ajungi in Poiana Maicilor. Astfel, in mai putin de o ora si jumatate de mers, ai strabatut distanta dintre cabana Izvorul Muntelui si Poiana Maicilor, situata intre muchia de jos a Piciorului Maicilor si Bitca Popii.

Din Poiana Maicilor, in imediata apropiere a semnului topografic, privirile cuprind alte peisaje spre nord-vest, in abruptul Ocolasului Mic, cu nenumaratele balconase inverzite, care dau um farmec atat de caracteristic intregului masiv. Pe timp de iarna, cat si primavara, cand zapezile nu s-au topit de tot, Poiana Maicilor este foarte des cutreierata de nenumarate turme de mistreti, care, in goana lor dupa hrana, scurma noaptea pamintul cautand radacini de plante.

De la ivirea zorilor insa, cand soarele invaluie cetatea Ocolasului Mic cu cele dintii raze de lumina si cand luceafarul clipeste tot mai rar si mai palid, dincolo de turnurile de stanca, turmele de oi isi insira salba de margele albe si negre pe hatasul din poiana. Talangile lor trezesc din somn intreaga fire. Ceturile din vai se ridica spre inaltimea Ocolasului si treptat se pierd in adacul cerului. Razele soarelui cuprind in lumina lor catifeaua pasunilor brumate de boarea diminetii. Aceste ceasuri ale diminetii daruiesc pamantului diamantul stropilor de roua, in care intrezaresti oglinda curata a cerului. O data cu aceasta patrunzi frumusetea tainica a muntelui cu padurile, cu ciutele si gaiele lui. Si cata multumire da aceasta clipa a diminetii celui ce a pornit la drum sa cunoasca, sa afle liniste si odihna, sa-si refaca fortele intarindu-si sanatatea.

Stalpul indicator din poiana a fost asezat ca un vajnic sfatuitor in punctul de intalnire a doua poteci marcate: una pe care ai urcat si alta care vine din V. Bicazului prin Neagra-Chisirig. De la stalpul indicator, poteca devine comuna pentru doau marcaje, pana la cabana Dochia, punctul terminus al itinerariului. Dar mai ai inca de mers.

Dupa ce lasi in urma Poiana Maicilor, intri in padurea pe care poteca o despica in linie franta pana sub Priponii Ocolasului Mic. Iesirea din padure se face printr-o portita de lemn, construita pentru delimitarea pasunilor si care desparte parca doua lumi: a padurilor si vietuitoarelor ascunse in adincul lor si a stancilor cu lumea deschisa, luminoasa, plina de monumente masive cu nenumarate forme si linii. Din padure, poteca te scoate imediat sub pripoarele stancilor. In dreapta tanesc din adinc, drepte si ascutite, doua tancuri de conglomerat, aidoma unor capite de fin prelungi si ascutite, cea mai mare numita Claia lui Miron.

Cu multi ani in urma, un cioban batran de prin V. Bistritei isi pastea oile prin partea locului. El poposea deseori langa aceasta stanca si canta din fluier. Aici venea ciobanul Miron si-n serile cu luna, dupa ce-si incredinta turma in paza ciobanilor mai tineri si doinea din fluier de-l ascultau cu luare-aminte toate vietatile, stancile si padurile din vale. Cantecul lui Miron picura clar si duios pana departe peste Poiana Maicilor, in serile scaldate de razele palide de luna si imbalsamate de mireasma finului. In dreptul stancii, careia de atunci i-a ramas numele de Claia lui Miron, intalnesti serpentinele potecii foarte iuti si anevoiase. Aceasta portiune este caracteristica potecilor din Ceahlau care ies pe platoul muntelui. Taiata in pasune alpina, poteca are traseul pe pietris amestecat cu pamant. Ultimul cot al serpentinei te scoate sus, pe terasa Ocolasului Mic. In dreapta lasi varful acestuia, iar in spate raman tancurile Turnului lui Budu, pe care cresc nenumarate exemplare ale floarei de colti si iarba surzilor (saxifraga). De remarcat este crestetul rotunjit al stancilor pe care timpul le-a tocat daltuindu-le cu usurinta, datorita cimentarii slabe a conglomeratului din care sunt formate.

Continuand drumul deschis pe platou (de la sud la nord), curand iti apare in fata o ridicatura care este o treapta intermediara intre cele doua Ocolase. Din cauza acesteia, Ocolasul Mare este cu totul acoperit, nefiind accesibil privirilor din poteca pe care o urci. Totusi, o interesanta priveliste iti ofera si terasa intermediara. Aici sculptorul nevazut al vremii a daltuit in stanca liniile perfecte ale unei coloane dorice, care se profileaza pe azurul luminos al cerului.

Inainte de a intra din nou in padure, dupa ce ai lasat in stanga un sipot, treci pe langa o stanca de calcar, asemanatoare Pietrii cu Apa din Piciorul Rachitis, dar mult mai mica. Asemenea blocuri care apar peste masa de conglomerate sunt alcatuite din resturi de corali si cochilii de scoici ce au trait in cretacicul inferior. Ele sunt numite in geologie klippe de calcar. In masivul Ceahlau aceste klippe razlete, dar situate aproape la acelasi nivel (cu o usoara inclinare spre nord), au aspectul unei salbe care impodobeste pieptul muntelui.

Intri din nou in padure. Poteca coboara pe o portiune apreciabila. La un moment dat intalnesti un grohotis - urmele unei vechi pravaliri din muchia Ocolasului Mare dupa care, in dreptul unui jgheab, poteca incepe din nou sa urce. Te afli pe versantul Pietrii Late de sub Biaca Ghedeonului. In mai putin de 30 minute vei iesi din padure. De aici, serpentinele sunt identice cu cele care te-au scos in Ocolasul Mic si dupa un ultim efort, ajungi pe Piatra Lata, acoperita de o bogata padure de jnepeni. Continuand drumul spre cabana Dochia, vei trece pe langa Bitca Ghedeon care ramine in stanga, iar dupa 15 minute vei gasi o odihna binemeritata la cabana Dochia, situata la mare altitudine pe Ceahlau. Un loc de popas, dupa un drum de sase ore prin poieni si pe povarnisuri minunate.

Addthis