Luni, 09 Martie 2015 01:05

Poveste - Ghiocelul

Poveste GhiocelulVa oferim o poveste speciala despre ghiocel scrisa de Al. Iacobescu.

Intinsul alb al crangului, imbratisat de intaiele rasfrangeri ale diminetii, simte in inclestarea lui cu brazda, o prabusire. Dezghetul face paraul sa susure in albii tulburi si firul de iarba isi tainuieste amortirea sub invelisul de frunza putreda.

Ca nicaieri in cuprinsul firii, aici, in preajma trunchiurilor despuiate de frunza, fara preget in adancuri, asteptand parca o mana de sus care sa inlesneasca pleasna mugurilor si intarirea radacinilor in glia umeda. Si iata, in vazduhul limpezit dintr-odata, infrunta voiniceste jocul nedomolit al vanturilor, o aripa de lastun. Taie sprintena potopul de lumina, purtand in pana tremurari de ape, in timp ce largul campiilor se astern intainte-i incarcate de prospetimea unor miresme inca ascunse. Se abate spre lastarisul cu crengutele de-un verde armariu, si ca un bulgar de lut se napusteste deasupra apelor incretite de fuga brotaceilor speriati.

Si totusi, priporul rasturnat peste radacinile gorunului mai pastreaza pe umarul cocarjat sub pustiirea iernei un strat subtire de zapada. Trunchiul gaunos nu-i inlesneste putinta sa se scalde in lumina decat un scurt rastimp, la amiaza. Atunci, ca si cum, satul de povara, ar vrea sa se smulga din stransoare, isi umfla magura potopita de frunze si lasa apa sa i se scurga pe trup in aburi destramati de unda vantului. Pe incetul, pojghita de zapada se sfarma in stropi marunti, picurand in brazda cu lunecari printre vreascuri. Soarele dogoreste neputincios, tivind cu aur pospaiul alb si face umbra gorunului sa-si plece truda peste umarul scund de-abia simtit printre muguri.

Tresarind, ghiocelul a izbutit sa-si smulga un varf de frunza. O tainuieste inca pe dupa cioturi, parca inadins ca sa lase floarea in soare. Crangul se desmorteste parca dintr-odata. Pe crestet de garnita lumina sporeste in trambe si mugurii, gata sa plesneasca, sa imbraca in puf verzui. Vanturile incep sa colinde cu si mai mare neastampar printre trunchiuiri, in timp ce pamantul, odihnit sub troiene, cata sa-si daruiasca rasufletul, smulgandu-si viata din adanc ca s-o imprastie in mladitele amortite de inghet. Vestitorul primaverii ramane pe intinderi cea dintai daruire a pamantului in pragul unor tresariri viitoare. Stingher in alba lui neprihanire, cata cu sfiiciune parca la cele din juru-i, neincrezator in mangaierea de-o clipa a soarelui. Singuratatile il tainuiesc ca pe-o comoara de pret, multumite si ele ca firea se trezeste din somn si nu-si asteapta decat primenirea ca sa imbrace pe nesimtite vestmantul de rara podoaba.

Si-n rasfranturile de purpura ale apusului, cand vanturile tac iar brazdele se pregatesc de odihna, fruntea de lumina a ghiocelului ramane parca in negura pustietatilor marele semn al unei dumnezeiri pe care cele inconjuratoare se straduiesc in zadar s-o inteleaga.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: