Marţi, 31 August 2010 12:39

Povestea marului


A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana in varful lui, gusta din mere, apoi adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el atare mult.

Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau care era foarte abatut. Copacul il imbie:

- Vino sa te joci cu mine!

Baietelul ii raspunse:

- Nu mai sunt copil mic sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!

- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.

Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.

Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:

- Vino sa te joci cu mine!

- N-am timp de joaca! raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?

- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.

- Asa ca baiatul se apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.

Copacul s-a bucurat sa-l faca iasrasi fericit pe baiat, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.

Intr-o zi calduroasa de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.

- Vino sa te joci cu mine, a spus el.

- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?

- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.

Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.

Dupa multi ani, se reantoarse la copac. Copacul ii spuse:

- Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.

- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.

- Nici trunchi sa te urci pe el.

- Sunt prea batran pentru asta acum, fu raspunsul baiatului.

- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele care se sting, a zis copacul cu lacrimi.

- Nu mai am nevoie de nimic - doar un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.

- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna. Vino, vino si stai aici, cu mine si te odihneste!

Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.

 

Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi.

Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor. Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie. Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, spre a ne face fericiti. Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar e o realitate - asa ne tratam cu totii parintii.

Spuneti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu parintii in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: