Interferente.ro Cultura Diversitate Prin secole in pas de dans valsul

Luni, 09 Iunie 2014 13:34

Prin secole in pas de dans - valsul

Valsul este de origine germana, provenind din anticul dans taranesc landler, foarte raspandit in Austria. Francezii aspira si ei la gloria de a fi descoperit, daca nu inventat, acest dans. Inca din secolul al XII-lea se valsa in Provence un dans numit volta, in sunetele unei melodii – balada. Intr-o buna zi l-au aflat niste curteni, l-au scos din barlog si l-au adus in dar, la Paris, lui Ludovic al XII-lea. Un secol a fost pasiunea Curtii.

   La un moment dat, de la miscarea moderata si din alura visatoare pe care o avea, valsul a devenit vivace, a devenit vartej. Se pare ca Weber, scriind „Invitatia la vals”, ar fi schimbat in acest sens caracterul si destinut valsului. Fapt e ca valsul a cuprins, vijelios, Europa intreaga. S-a impus, cu toate ca – sau tocmai pentru ca – pretindea, din partea celor care il practicau, gratie, antren, suplete. A bantuit cu furie in toate tarile si nimeni nu l-a mai putut domoli. Mai ales de cand l-au luat in primire vienezii (cu toate ca binerica, acuzandu-l de lascivitate, chiar de „imoralitate”, l-au interzis!). Viena are meritul de a fi creat cele mai multe si mai frumoase valsuri si de a fi impus – fermecatoare porunca! – intregii lumi sa valseze. Viena a consacrat definitiv valsul – Viena, adica dinastia Strauss.

Dirijorul si creatorul scolii vieneze, fara pereche in lume in executarea dansurilor, a fost totusi intrecut de compozitor.

Schubert a compus peste 300 de valsuri, Josef Lanner 112, Josef Strauss, fratele lui Johann Straus – fiul, 223 de valsuri, Johann Strauss a compus aproape 500 de valsuri. Valsurile sale (Cantec de drageste, Povestiri din padurea vieneza, Dragoste, vin si cantec, Viata de artist, Seara la Viena, Tinerii vienezi, Unde sonore, Sirene, Libelule, Acceleratii, Sange vienze, Ziarele de dimineata, Trandafirii sudului, Vals imperial, Voci de primavara, etc.) continuau traditia lui Schubert. Dar, ele contineau, in plus, sufletul Vienei, un avant senzual cu o usoara umbra de nostalgie, terminand insa intr-un ritm vertiginos. Din lent, valsul devenise vienez.

Din toata muzica de dans, valsul, prin natura sa eleganta, cateodata pasionata prin ritmul sau mangaietor, antrenant, este cel care se apropie cel mai mult de muzica „serioasa”. De aceea, marii compozitori (Beethoven, Mozart, Schubert, Schumann, Weber, Liszt, Chopin, Brahms, Chabrier, Saint-Saens, Florent Schmitt, Ceaikovski, Sibelius, Ravel, Richard Strauss, etc.) au creat si ei valsuri.

Valsurile lui Johann Strauss s-au raspandit repede in lumea intreaga. Cand, in 1860, a facut un turneu cu orchestra prin Europa, a fost primit ca un imparat. La Paris, Berlin, Londra, Petersburg, Roma, succesele au fost uriase. In America, in 1872, a dat zece concerte platite cu o suma considerabila. La Boston, Johann Strauss a dirijat un concert cu 2.000 de instrumentisti si 20.000 coristi, in fata a 100.000 spectatori. Din varjul unui turn-pupitru au dirijat 100 de dirijori care, la randul lor, urmarindu-l pe maestru cu binoclul, dirijau cate o parte a orchestrei. Un arsenal intreg de carioane confectionate din bucati de sina de cale ferata, din clopote de pompier si nicovale, a contribuit la atmosfera maiestuoasa, dar cam bizara, a originalului concert.

Publicul american, original si ciudat el insusi, a fost fermecat. Strauss a fost primit pretutindeni ca un erou. Femeile il asediau literalmente, ca sa obtina de la el o suvita de par. Valetul muzicianului impartea in dreapta si in stanga, cu profit copios, pliculete parfumate cuprinzand cate o „bucla Strauss” (procurata de la un impozant umar de catelusi de rasa!). Strauss era cat pe ce sa fie sfasiat de entuziasmul public american, care, dupa concertul de la Boston, incercase sa se apropie de el inarmat cu foarfeci, cu bricege, cu lame, spre a-i taia din frac, drept amintire, o fasie cat mai mica. Politia a aruncat pe el cateva paltoane, ca sa-l apere.

Am face referire la simplul si grandiosul dar: „Dunarea albastra” a lui Johann Strauss – fiul.

Muzica de dans e o muzica efemera. Nici nu i se pretinde altceva. In fiecare an, in toate tarile, se nasc nenumarate melodii pentru dans, ca florile, ca fluturii; traiesc un sezon si mor, cu rare exceptii, inlocuite de altele, care nici ele nu vor avea o viata mai lunga. Melodiile de dans se sting repede, dar muzica de dans e nemuritoare.

Prin melodiile de dans care au infruntat implacabil timpul, Dunarea albastra e cea mai celebra. Nu e un om sa nu cunoasca aceasta fermecatoare melodie, nu e colt de lume unde sa nu fi patruns. Si azi e la fel de proaspata si de antrenanta ca si in ziua in care a rasunat pentru intaia oara.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: