Interferente.ro Descopera Natura Progres si biologie

Sâmbătă, 22 Octombrie 2016 17:10

Progres si biologie

Progres si biologieMarea iluzie a trecutului a fost ideea progresului spontan si nesfarsit. Pe acest mit s-au construit cele mai fanteziste utopii sociale si cele mai radicale fictiuni politice. S-a crezut, cu candoare si entuziasm, in excelenta omului natural si in idealismul evolutiei naturale. Omenirea urca mereu pe treptele evolutiei spontane, spre culmile azurii ale unei civilizatii ideale si abstracte. O icoana a acestui progres necontenit poiectat in viitor era intrezarita in perindarea diferitelor forme trecute ale vietii, in cursul erelor geologice.

Dar, realitatea pare sa fie cu totul alta. Istoria vietii pe pamant este sir de hatacombe infricosatoare. Vietati nenumarate mor cand abia au capatat o forma aproximativa in germene, inainte de a se naste. Altele, o sumedenie, mor in diferitele stadii ale cresterii, in special in timpul si din cauza reproducerii. Cu greu se poate imagina numarul formadabil de fiinte care mor in fiecare clipa, din accident. In natura, moartea naturala este extrem de rara.

Legile biologice ale evolutiei, selectia speciilor si adaptarea la mediu, nu sunt cu necesitate norme de propasire. Selectia prin concurenta vitala si prin lupta pentru existenta este adeseori o forta negativa, care distruge forme superioare de viata. Adaptarea la mediu nu se face niciodata complet si niciodata fara deficit. Paleontologia ne infatiseaza in istoria faunei terestre, animale extravagante si monstruoase, care au pierit pentru totdeauna, din cauza neputintei de a se incadra vitregiei mediului. Au ramas, dupa o triere catastrofala, numai speciile ce s-au putut strecura prin complexul de forte potrivnice.

Dupa o furtuna violenta se gasesc pe tarmul marii numeroase pasari moarte. Procedandu-se la numeroase masuratori asupra diferitelor parti din corpul lor s-a constatat ca marea majoritate a acestor victime au dimensiuni si caracteristici diferite de tipul mijlociu. Moartea pandeste pe acelea care se departeaza de tiparele obisnuite.

Variatia caracteristicelor biologice ale unei specii, cu alte cuvinte evolutia ei, este in general o cauza de degradare vitala si chiar de moarte. Faza de schimbare este caracterizata printr-o vitalitate scazuta fata de a animalelor normale si rezultatul este in general moartea sau intrecerea treptata la tipul primitiv. Acest fenomen de variatie structurala este cunoscut in biologie sub numele de heterogeneza si comporta totdeauna un aspect patologic. Formele vitale care au suferit o schimbare sunt mai expuse ca celelalte. In acest chip evolutia – progresiva sau nu – este mereu impiedicata, iar cand se continua totusi, ajunge de cele mai multe ori la forme ce nu sunt viabile.

Pe planul omenesc aceasta inseamna ca o evolutie structurala sau o modificare radicala a specificului unui grup de oameni este ori ucigatoare, ori imposibila. Conservarea fiintei trupesti a unei colectivitati este asigurata prin perpectuarea insusirilor ei tipice. Contopirea acestora in masa amorfa a unei umanitati abstracte inseamna o castrare, al carei rezultat nu este nici macar uniformitatea, ci degradarea definitiva.

Noua stiinta a generatiilor, numita genetica, a lamurit multe din tainele perpetuarii vietii. Se stie astfel ca fiecare specie animala este caracterizata in elementele ei cele mai intime si cele mai marunte in nucleul celulelor constitutive, printr-o anumita substanta, cromatica. Caracterele unei specii, a unei rase, a unui popor sau a unei familii sunt inscrise pe vecie, intr-un chip misterios, in acei cromozomi din inima nucleelor celulare. Orice individ al speciei om e compus din miliarde de celule. In fiecare din acestea, in centrul lor, plutesc cate 48 de cromozomi, totdeauna in acelasi numar, pretutindeni la fel de aranjati. Este o schema minuscula a specificului uman, multiplicata in miliarde de exemplare si perpetuata de-a lungul tuturor generatiilor. La randul lor, acesti cromozomi sunt formati din particele si mai mici, numite genii, al caror numar si constitutie determina caracterele nationale si individuale. Incrucisarea si transmisia acestor caractere se face dupa legile ereditatii mendeliene. Insusirile asemanatoare se transmit de-a lungul tuturor generatiilor, iar cele prea deosebite dau nastere la hibrizi, pentru ca mai tarziu sa reapara caracterele dominante ale unui ascendent.

Orice organism viu este o dualitate: pe de-o parte corpul care traieste existenta limitata a unui individ si pe de alta parte celulele reproducatoare care perpetueaza viata. Germenii formeaza o linie nemuritoare care strabate corpurile succesive si pastreaza caracterele ce trebuie conservate. Corpul e muritor, servind drept lacas trecator germenilor nepieritori. Prima repprezinta individul si actualitatea – ultima, generatia si istoria. Continuitatea si statornicia substantei unui neam este astfel intemeiata pe insasi contrastele lui biologice, cele mai intime. In lupta dintre actualitatea novatoare si eternitatea conservatoare, dintre progres si viata, victoria uneia nu este niciodata finala si existenta isi continua astfel dansul vesnic al celor doua realitati, impletite strans si pentru totdeauna.

Addthis