Pruritul - mancarimea pielii I

Pruritul sau mancarimea pielii, pe intelesul tuturor, cu toate ca este un simptom foarte frecvent intalnit – practic nu exista nici o persoana care sa nu cunoasca aceasta senzatie – este insuficient definit.

Considerat ca o senzatie dezagreabila, comparata cu cea de gadilitura, furnicatura, caldura, arsura locala etc., pruritul comporta, pe langa acest element de ordin subiectiv. Si unul obiectiv: nevoia imperioasa de scarpinare.

Intensitatea, durata, localizarea, frecventa si ritmul crizelor, corect interpretate sunt de mare valoare clinica, permitand orientarea diagnosticului spre o anumita suferinta (pruritul simptomatic) sau indepartand din discutie vreo afectiune cauzala (pruritul esential).

Merita semnalate doua particularitati clinice ale pruritului si anume: existenta unei adevarate mnemodernii prurigene, care este responsabila de perpretuarea acestei senzatii, precum si aparitia acestei senzatii in alte parti decat cea direct interesata (la distanta sau chiar in apropierea locului initial), caracteristica ce a fost denumita metastazare senzitiva.

In interpretarea corecta a pruritului si a semnificatiei sale clinice trebuie sa se tina seama de existenta a doua feluri de prurit: fiziologic si patologic.

Pruritul fiziologic se produce in functie de variate si numeroase conditii de mediu extern, dar fiind de mica intensitate si avand durata scurta trece, de cele mai multe ori, nesesizat. El devine perceptibil in situatiile in care se impune respectarea unei anumite pozitii (momente solemne, garzi de onoare etc.), in situatia imobilizarilor fortate sau in starea de oboseala, dupa o noapte de insomnie etc.

Durata scurta, intensitatea mica si disparitia spontana, chiar in afara actului de scarpinare, definesc drept banal pruritul fiziologic, lipsit de semnificatie clinica.

Pruritul patologic, simptom sau epifenomen al unor numeroase afectiuni, are intensitate mare si, indiferent daca este localizat sau generalizat, se caracterizeaza  prin nevoia imperioasa de scarpinat care, odata initiat, este greu de oprit; in general, numai durerea provocata de grataj opreste scarpinatul.  

In majoritatea cazurilor, pruritul apare intermitent, in crize care dureaza intre 5 si 20 de minute si sunt de intensitate variabila. De regula, se constata exacerbare vesperala si nocturna a senzatiei pruriginoase, greu suportata de bolnavi. Dupa crize se intaleaza hipo- sau anestezie tegumentara in teritoriul respectiv, corespunzand cu regiunea unde se constata leziuni de grataj.

Scarpinatul violent, uneori pana la sange, produce leziuni dermice variabile: eritem, excoriatii lineare, lichenificare, infectii cu piococi. La persoanele cu prurit cronic, pielea se inchide la culoare, devine bruna, simturile interpapilare se accentueaza si, in final, pielea se ingroasa.

Caracteristic varstelor inaintate este pruritul senil. El apare dupa 60-65 de ani, dar incidenta cea mai crescuta se constata la persoanele trecute de 70 de ani.

Cu toate ca este generalizat, pruritul senil respecta doua regiuni: pielea capului acoperita cu par si organele genitale.

Senzatia pruriginoasa apare, in cele mai multe dintre cazuri, seara (la dezbracare, la asezarea in pat) sau in cursul noptii, impiedicand instalarea somnului sau trezind pe bolnav din somn, fara a mai putea adormi. Insomnia conduce la alterarea starii generale, ceea ce poate crea dificultati de diagnostic. O analiza mai atenta a bolnavului evidentiaza ca alterarea starii generale se datoreste insomniei, atestand lipsa de gravitate a pruritului.

Pruritul senil se asociaza deseori cu senzatii subiective particulare, cum ar fi: cele de intepaturi, arsuri, furnicaturi. Dar, se pare ca, pe langa factorii prurigeni generali, la realizarea pruritului senil mai participa in plus hipoproteinemia, cu tulburari cutanate de origine nutritionala si hipovitaminoza E.

Dr. Emil Popescu

Pruritul - mancarimea pielii II

Pruritul - mancarimea pielii III