Rascoala taranilor din 1907

Rascoala din 1907 reprezinta o pagina glorioasa a taranimii pentru dreptate, libertate si progres social, apogeul miscarilor sociale de la finele miscarilor moderne. Rascoala din 1907 este cea mai puternica rascoala a taranilor. 

Rascoala a izbucnit la 8/21 februarie 1907 in satul Flamanzi (judetul Botosani), pe o mare mosie a trustului fratilor Fischer. Taranii au cerut incheierea unor invoieli mai lesnicioase, dar administratorul a refuzat, drept pentru care a fost batut si alungat.

Rascoala taranilor 1907. Eliberarea taranilor inchisi in vagoane de catre muncitorii ceferisti din Pascani.

Agitatia a cuprins repede numeroase sate si comune din nordul Moldovei, in special din judetele Dorohoi si lasi. Au fost alungati proprietari, arendasi. De asemenea, s-au devastat conacele si sediile administratiei locale. Rascoala taranilor s-a extins rapid, ajungand si in Muntenia si Oltenia, in judetele Romanati, Vlasca, Teleorman, Ilfov, Dolj. Cel din urma, si mai ales satul Bailesti, a reprezentat un puternic focar de rascoala.

In Moldova, apogeul ciocnirilor a fost atins intre 5 si 10 martie 1907. In sudul tarii, rascoala a atins apogeul intre 11 si 15 martie 1907.

Taranii au incercat fortarea barierelor oraselor si patrunderea in centrele urbane. Amintim Corabia, Ramnicu Sarat, Giurgiu, Buzau.

In revolta pornita de taranime impotriva mosierilor si nobililor de la acea vreme, acestia au utilizat diverse forme de lupta, iar dintre actiunile intreprinse de acestia se numara distrugerea registrelor de proprietate, atacarea conacelor marilor proprietari, incercarea de a ridica unele fortificatii, etc. Solicitarile taranimii erau concentrate in formula „Noi vrem pamant!”.

In rascoala pornita, taranilor li s-au alaturat lucratorii industriali care si-au manifestat solidaritatea la Galati, Braila, Pascani, Valea Prahovei.

Autoritatile au apelat la unitatile militare pentur sprijin. La 12/25 martie 1907 guvernul conservator a demisionat si a lasat locul unuia liberal, pe care l-a sprijinit insa, prim-ministru fiind D. A. Sturdza. Guvernul a reprimat violent rascoala taranilor. S-a folosit artileria pentru „pacificarea” unor sate, precum la Stanesti, Brailesti, Vieru si Hodivoaia. Numerosi tarani au fost ucisi, altii urmariti in justitie si condamnati la ani grei de inchisoare.

Numerosi intelectuali au luat pozitie si au protestat contra interventiei violente a fortelor de represiune: Nicoale Iorga, Alexandru Vlahuta, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Radu Rosetti, s.a. Chiar si strainii, mai ales austro-ungarii, si-au aratat ingrijorarea pentru miscarile violente asupra taranimii. Rascoala a fost mentionata si in lucrarile Congresului din 1907 de la Stuttgart Internationalei a ll-a.

Desen aparut in timpul rascoalei taranesti din 1907, simbolizand exploatarea taranimii de catre rege

Rascoala taranilor din 1907 pare sa fie semnalul de alarma cu privire la  problema agrara si necesitatea adoptarii unor masuri eficiente. Guvernele care s-au succedat la conducerea tarii au adoptat noi masuri in cadrul legislatiei agrare. Astfel, intre 1907-1909 s-au adoptat:

§         legea pentru invoirile agricole (s-a stabilit un plafon maxim de arenda);

§         legi privind infiintarea Casei Rurale (marginirea dreptului de a avea proprietati in arenda, trecerea in proprietatea statului a unor terenuri agricole);

§         legea de modificare a unor prevederi privind bancile populare (inlesnirea unor imprumuturi acordate taranilor);

§         legi pentru judecatoriile de ocoale, (rezolvarea unor litigii intre tarani si proprietari;

§         legea pentru constituirea obstilor taranesti de arendare.

Liberalii au sustinut, dupa 1913, necesitatea infaptuirii unei reforme agrare si electorale.