Interferente.ro Parinti si copii Educatie Sa prevenim oboseala si surmenajul

Marţi, 21 August 2012 04:00

Sa prevenim oboseala si surmenajul

 

Pesemne, toti muncim, uneori fara limita, ajungand la stari de oboseala si surmenaj. Trebuie sa pastram echilibrul si sa prevenim astfel de stari.

Oboseala si surmenajul sunt doi termeni care adesea se confunda. Desigur, ambele stari au aceeasi origine: depasirea masurii de efort fizic sau intelectual. Cu toate acestea, evolutia si efectele lor asupra organismului difera foarte mult.

 

Este normal sa va simtiti obosit la sfarsitul unei zile sau dupa eforturi mintale ori fizice epuizante. Odihna, relaxarea si un somn de noapte bun sunt, de obicei, suficiente pentru a reface plinul de energie. Cu toate acestea, oboseala persistenta sau care pare disproportionala cu energia depusa poate indica prezenta unei boli sau necesitatea unor schimbari in stilul de viata. Asadar, atentie maxima.

 

Oboseala

Fenomenul de oboseala se manifesta prin slabirea capacitatii de munca si de concentrare a atentiei.

Oboseala este un fenomen fiziologic normal si dispare dupa ce ne-am odihnit. Cand insa senzatia de oboseala persista si dupa trecerea timpului destinat odihnei este semn fie ca munca este prea epuizanta, peste puterile noastre, fie ca odihna nu este bine organizata. Daca oboseala persista, poate aparea starea de epuizare sau de oboseala cronica, cunoscuta sub forma de surmenaj.

Putem vorbi despre oboseala fizica, respectiv:

§         oboseala provocata de solicitarea fizica a intregului organism;

§         oboseala provocata de satisfacerea unilaterala a unor grupe de muschi;

§         oboseala provocata de solicitarea organelor de simt (vizuala, auditiva, olfactiva).

De asemenea, putem vorbi despre oboseala psihica sau intelectuala, respectiv:

§         oboseala provocata de monotonia muncii sau a mediului de lucru;

§         oboseala provocata de solicitarea unilaterala a functiilor psihomotrice;

§         oboseala cauzata de emotii puternice;

§         oboseala cauzata de insumarea unor influente nefavorabile de lunga durata.

Nu in ultimul rand, putem vorbi despre oboseala patologica, care apare ca un simptom de baza in unele boli generale ca infectii, tulburari endocrine sau de nutritie, boli ale sangelui, intoxicatii.

 

Surmenajul

Surmenajul este o oboseala de durata, manifestat printr-o senzatie neplacuta de slabire generala, lipsa de interes pentru munca, dureri de cap, tulburari de somn, scaderea poftei de mancare si a capacitatii intelectuale (gandire, memorie, atentie, imaginatie, etc.).

Surmenajul apare la oamenii care muncesc fara un program chibzuit si echilibrat, atat la adulti, cat si la tineri. Adultii muncesc mult, adopta un program si activitate intensa, iar tinerii, elevii, studentii nu invata in mod planificat (“dau asalt” spre sfarsitul semestrului sau a anului scolar, la apropierea unor examene, in sesiune).

Un om surmenat este lipsit de dinamism, de spirit de initiativa, nu are nici chef de munca, nici de distractie. Acest om traieste intr-o continua excitare psihica si inclinare catre depresiune, teama si neliniste nemotivata. Apar tulburari de somn (adormire si trezire dificila, somn superficial), insomnii. In unele cazuri, se constata chiar tulburari de ritm cardiac, manifestari digestive, sensibilitate exagerata la zgomot, etc.

 

Prevenirea oboselii si surmenajului. Masuri de combatere.

Fenomen anormal, patologic, oboseala accentuata si surmenajul sunt cauzele principale ale nevrozei astenice, raspandite din ce mai mult in toata lumea. Trebuie spus ca orice factor care pune la grea incercare activitatea creierului poate declansa oboseala si surmenajul. Acestea slabesc rezistenta organismului, predispunand astfel la tot felul de boli. Oamenii surmenati se imbolnavesc mai usor, bolile evolueaza mai grav, cu complicatii. Acestia fac abuz de medicamente pentru a suprima oboseala, pentru a reimprospata memoria, pentru a atenua nervozitatea si iritabilitatea.

Masurile de combatere a oboselii si surmenajului, prin organizarea si respectarea timpului necesar de odihna, sunt un remediu sigur de prevenire a oboselii fizice si intelectuale, psihologice. In acest sens, putem aminti cateva metode de combatere a oboselii si surmenajului:

§         Organizarea judicioasa a timpului de lucru prin alternanta timpului de lucru cu pauze de odihna (este chiar indicat ca in aceste pauze sa se faca exercitii de gimnastica respiratorie), repartizarea muncilor mai grele dimineata, repartizarea eforturilor fizice si intelectuale in functie de ritmul saptamanal (eforturile cele mai intense sa fie desfasurate mai ales in a treia si a patra zi sau dupa ziua de repaos).

§         Recuperarea organismului prin odihna activa (miscarea sub diferitele ei forme si alternarea muncii intelectuale cu cea fizica) si pasiva (somnul).

§         Iluminarea corespunzatoare a locurilor in care desfasurati activitatile (intelectuale sau fizice), protectia ochilor impotriva surselor puternice de lumina.

§         Evitarea zgomotelor si, daca este necesar, protectia impotriva lor cu ajutorul unor produse antifonare.

§         Evitati, pe cat posibil, graba, agresitatea, iritarea, furia, etc. Acestea nu ne elibereaza de necazuri, de stres, de neplaceri, dimpotriva, duce la o crestere a tensiunii arteriale. Potrivit specialistilor, oamenii care-si pierd cumpatul mai usor sunt cei mai predispusi la infarcturi timpurii.

 

Pentru a avea energia fizica si mentala necesara, ca metode naturiste, sunt indicate urmatoarele:

§         Consumati alimente bogate in vitaminele B, C si E, fier, magneziu si potasiu.

§         Includeti in dieta obisnuita alimente bogate in fibre.

§         Evitati si limitati consumul de alimente care contin carbohidrati rafinati.

§         Limitati si evitati, pe cat este posibil, consumul de cofeina.

§         Limitati si evitati consumul de alcool.

§         Aveti grija sa consumati suficiente alimente bogate in crom (ficat, branza, cereale integrale).

Activitatea fizica este benefica si necesara deoarece contribuie la eliminarea toxinelor lasate in organism de lipsa de miscare sau de stresul fizic si mental. Cu timpul, ea accelereaza metabolismul si va da mai multa energie. Sedentarismul predispune la ingrasare, iar kilogramele in plus sunt obositoare. Cu toate acestea obisnuiti-va treptat cu exercitiile fizice.

In privinta elevilor si studentilor, pentru a obtine rezultate maxime la invatatura, pentru a avea succes la scoala, acestiaa            trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

§         Pregatiti-va sistematic lectiile in cadurl unui orar zilnic, in care sa prevederi orele de invatatura, alternate regulat cu perioade de recreatie, joc, plimbare in aer liber, etc.

§         Nu va apucati sa va faceti lectiile, temele imediat ce ati venit de la scoala, facultate, ci mai intai luati masa, osihniti-va cel putin o ora (intinsi in pat) sau plimbati-va in aer liber.

§         Ca in orice activitate, si in pregatirea lectiilor randamentul il obtinem dupa o perioada de “incalzire”. De aceea, incepeti cu pregatirea lectiilor la materiile, obiectele mai usoare, si abia apoi treceti, treptat, la obiectele mai grele, lasand la urma iarasi activitati mai usoare (desene, tabele, harti, etc.).

Surmenajul nu trece la fel de usor ca simpla oboseala si, chiar daca cere masuri mai atente, remediul de baza ramane tot odihna. Atentie insa, omul surmenat trebuie sa ceara ajutorul medicului. Supraefortul sau fortarea pana la stadiul extrem poate duce la accidente grave, uneori mortale (inhibitie cardiaca, inima fortata).

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: