Interferente.ro Cultura Diversitate Salomeea de Oscar Wilde

Miercuri, 07 Decembrie 2016 00:00

Salomeea de Oscar Wilde

Salomeea de Oscar WildeSalomeea - drama lui Oscar Wilde are ceva din linia simpla a tragediilor antice. De la aceleasi tragedii ii vine si acel aer de fatalitate neinduratoare careia i se supun fara nicio incercare de impotrivire fapturile omenesti ce se agita in cursul celor doua acte.

Daca tragicii greci socoteau fatalitatea de cele mai multe ori externa fata de eroii ce cad invinsi sub greul hotararilor ei definitive, aici, la Oscar Wilde, coboara in suflete, se interiorizeaza, determinand la acte ce nu pot fi savarsite decat intr-un anumit fel. E vorba de pasiunea tragica a Salomeei pentru profetul Iokanna. E vorba de pasiunea tot atat de intinata a regelui pentru Salomea. Fatalitatea din piesa lui Oscar Wilde se rezuma in aceste doua pasiuni.

Salomeea e personificarea insasi a fatalitatii pasiunii. Ea depaseste prin acest chip de a vedea si intelege fortele care o domina, importanta unui simplu personaj de tragedie. Salomeea se ridica pana la valoarea unui simbol, devenind prin aceasta o forta distrugatoare a sufletelor biciuite de patimi si mai mult decat atat, o forta distrugatoare a unei intregi omeniri. Numai in acest fel se explica acel suflu de tragica predestinare pe care il aduce cu ea aceasta eroina.

Lumea evreiasca suferea de acelasi sadism pasional. Apoi, zvarcolirile patimilor lumii pagane romane in agonie sunt si ele cadrul in care se desfasura pasiunea Salomeei. Cuceritoare in drumul ei, omoratoare pentru cei slabi care nu-i pot suferi brutalitatea dezlantuirii, cum e centurionul sinucigas de dragul “printesei Salomeea” – aceasta forta vijelioasa se izbeste de rezistenta inocentei profetului. Atragandu-l asupra lui si fixandu-l, e singurul care a oprit din rostogolirea lui acest torent de patima. In pasiunea Salomeei pentru Iokanaan nu e numai pofta obisnuita a carnii. E sadismul impreunarilor monstruoase, animalice. Salbaticia fapturii profesului, uratenia aparitiei lui, goliciunea rece, ca de reptila, a trupului chinuit si murdar, totul o atrage. Roseata gurii lui iokanna ii inteteste acest “gust al gunoaielor” pe care psihopatia relationala il cunoaste in amanunte.

In aceasta reducere la sadism a fatalei pasiuni a Salomeei sta taina tuturor manifestarilor de mai tarziu. Capul de mort, manjit de sange inchegat ii da fiorul acelorasi morbide placeri a contractului cu cadavrele.

Iubirea regelui pentru Salomeea era mai umana, desi criminala. Tocmai pentru omenescul ei obisnuit, Salomeea o repudia.

Iubirea centurionului era romantica. Salomeea tocmai de aceea nu o intelegea. Hereditatea o mana pe aceleasi cai de pierzare ca si pe Irodiada. Sadismului unei intregi lumi profetul Iokanaan ii vorbea din fundul fantanii – caci acolo ii era inchisoarea – inspaimantand prin puterea prevestirii ca si prim slabiciunea trupului. Profetul domina dezgustul ce inspira tuturor, sadind groaza in sufletele celor ce-l ascultau.

Lumea vechiului testament se simtea murind. In repezirile vitejiilor ei auzea falfairile pasarii negre. Lumea cea noua, neinteleasa se apropia ca o forta regeneratoare. Din fundul fantanii venea glasul singurului ei crainic.

Finalul e o nebunie, o isterie. Pasiunea regelui, pasiunea Salomeei, amandoua duc la crima. Crima cea mai mare, uciderea profetului, precipita drama spre deznodamant.

Linsarea Salomeei ordonata de regele Irod innebunit de groaza si remuscari e ca si sinuciderea lumii vechi. Omorand pe Salomeea care-i inspira gustul patimii si al crimei, acea lume isi omora prototipul. Omorand pe Iokanaan, aceeasi lume adauga inca o greutate la lantul faradelegilor care o trageau tot mai in adanc. Sufleteste ea isi creeaza inca o mustrare de cuget, deci inca o noua povara.

In sfarsitul dramei lui Wilde, vechea iudaica isi sfasie singura, sub impulsul fatalitatii cobitoare carnea vesteda si intrata in descompunere. Patima dezlantuita era adevaratul germene al putregaiului.

Mihail Iorgulescu

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: