Sarbatoarea de Craciun - trecut, prezent si viitor

Vin sarbatorile – prilej de bucurie, de inaltare, de reculegere.

Bucuria copiilor in asteptarea bunului, blandului Mos Craciun. Inaltarea sufleteasca a adevaratilor crestini care tin nestinsa flacara credintei stramosesti: reculegerea celor osteniti in lupta apriga a vietii … Se lumineaza bordeiul saracului, se lumineaza palatal bogatului si pretutindeni unde bate o inima de crestin, ziua nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos invioreza si inveseleste sufletele.

Asa sunt sarbatorile mari pe care le-am apucat din batrani: un balsam, o mangaiere, o bucurie, impletite intr-un manunchi de nadejdi pentru o zi mai buna, mai fericita. Trec ani dupa ani si farmecul lor, etern ca dumnezeirea, se perpetueza in timp si spatiu, sub puterea biruitoare a credintei. De aceea, ieri ca si astazi, astazi ca si maine, Nasterea Domnului pe care o sarbatorim de mii de ani este vesnic noua …

Undeva, in Betleemul traditiilor si datinilor noastre dragi si scumpe, colindatorii vestesc in zvon de sarbatoare “nasterea sfanta”. Iata-I, minuti si goi, sub ferestrele noastre, prinzand cu glas de argint firul povestii fermecate, care an de an se repeat, ca un ecou fara de sfarsit ...

O stea, un staul, un prunc care a venit pe lume ca sa nu mantuie de pacate … Feciorul dulgherului din Nazareth …

Ma revad si eu in departarea vremii, in anii copilariei, colindator pregatindu-mi cu infrigurare si cu luni inainte, steaua si cantecele / colindele.

Ceasurile acelea de bucurii nesfarsite, cand impodobram, mandru si fericit, steaua de lemn, steaua de lemn, pe care mi-o daruia in fiecare an, tata … Emotia primelor hartii colorate pe care le lipeam cu grija, a primilor ingeri de carton pe care ii asezam cu evlavie si cu pricepere, apoi clipa hotaratoare cand aprindeam, in prima seara, steaua care, in mintea mea de copil, stralucea mai frumos si mai puternic decat steaua de la Betleem. Dar bucuria bietei mame, astazi raposata intru Domnul, care ma imbraca in douazeci de cojoace ca sa nu-i degere “odorul”? cum ingrijea ea de tovarasii mei de drum, carora le incarca buzunarele cu dulciuri si bunatati, dupa primul colind pe care-l cantam in tinda casei parintesti!

Colindele noastre …

Cu mult mai tarziu, Ionita Dascalul mi-a talmacit itnelesul adanc si frumusetea fara asemanare a acestei datini, pe care o gustasem ani de-a randul, din plin ... Parca-l aud: Intelegi, fatul meu, pentru ce colindele noastre sunt o comoara a neamului, colinde pe care trebuie sa le iubim sis a le pastram neintinate, asa cum le-am primit de la strabuni.

Canta colindatorii … Canta cu ingerescul lor glas, cantece din batrani …

Sa-i primim cu dragoaste si cu voie buna. Ei sunt vestitorii crestinestilor bucurii ale Nasterii Mantuitorului, care ne-nveselesc si ne inalta acolo unde nicio putere pamanteasca nu ne poate ridica … Cu aceste ganduri va uram tuturor “Sarbatori fericite!”