Interferente.ro Parinti si copii De Sarbatori Sarbatoarea de Florii Intrarea Domnului in Ierusalim

Marţi, 05 Aprilie 2011 17:13

Sarbatoarea de Florii - Intrarea Domnului in Ierusalim

 

Floriile deschid pentru crestinii ortodocsi ciclul sarbatorilor pascale, care se incheie odata cu Inaltarea lui Iisus (la 40 de zile de la Sarbatoarea Pastilor). Floriile se serbeaza cu o saptamana inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepand cu acesta data pana la Paste, incepe Saptamana Patimilor. Sarbatoarea de Florii mai este cunoscuta si sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stalpilor.

 

Sarbatoare de Florii evoca intrarea Mantuitorului in Ierusalim calare pe asin, intampinat de multime cu flori si ovatii. Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca in care a acceptat sa fie aclamat ca imparat. Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de finic, palmier si maslin.

 

Deci, cu sase zile inainte de Pasti, Iisus a venit in Betania, unde era Lazar, pe care il inviase din morti. Si I-au facut acolo cina si Marta slujea. Iar Lazar era unul dintre cei ce sedeau cu El la masa iar langa Lazar statea si oaspetele Simon - probabil ca acesta era si rudenie cu Lazar. Ce priveliste minunata! Domnul sade la masa cu doi barbati carora El le daduse mai mult decat ceea ce ar fi putut face lumea intreaga: El il inviase pe unul din morti si il vindecase pe celalalt de lepra. Trupul celor doi incepuse sa putrezeasca - al unuia in mormant si al celuilalt de lepra. Prin puterea Lui minunata, El a readus viata in unul si starea de sanatate in celalalt. Si acum, chiar inainte de a porni pe drumul Crucii, El S-a abatut ca sa-i vada si a aflat in ei prieteni plini de recunostinta.

 

Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis: Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru ca ii era grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se punea in ea. A zis deci Iisus: Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat. Ca pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Deci multime mare de iudei au aflat ca este acolo si au venit nu numai pentru Iisus, ci sa vada si pe Lazar pe care-l inviase din morti.

 

Dupa invierea minunata a lui Lazar, capeteniile iudeilor au luat hotararea sa-l omoare pe Iisus cu primul prilej care li se va ivi. Arhiereii si fariseii „dadusera porunca, ca daca va sti cineva unde este, sa dea de veste ca sa-L prinda” (Ioan 11;57). Aceasta hotarare nu este surprinzatoare deoarece ei isi vedeau puterea si influenta subminate, daca Il lasam asa toti vor crede in El” (Ioan 11;48). Cel care ia hotararea cum sa fie rezolvata aceasta problema este arhiereul Caiafa: mai de folos ne este sa moara un om pentru popor, decat sa piara intreg neamul. (Ioan 11;50). Pentru ca era arhiereu, Caiafa prin cuvintele sale a proorocit scopul jertfei lui Iisus – „salvarea neamului omenesc”.

 

Invierea lui Lazar este simbolul invierii viitoare a neamului omenesc.

 

Dupa ce Iisus se intoarce din cetatea Efraim de la prietenul sau Lazar, ia hotararea sa mearga la Ierusalim, desi stia ca autoritatile de aici il urasc si ca i-au pus gand rau. Nu era inca Pessah (Pastele), sarbatoarea iesirii evreilor din Egipt, numita si Sarbatoarea Azimilor (painile facute din aluat nedospit, pentru ca evreii erau grabiti sa paraseasca Egiptul si nu au mai avut timp sa lase aluatul sa dospeasca), dar si Sarbatoarea primaverii pentru ca acum incepe recoltarea orzului, dar la Ierusalim era adunata multa lume.

 

Evanghelistii ne relateaza acest eveniment in mod diferit. Cei trei sinoptici ne spun ca Iisus, pe drumul spre Ierusalim, langa muntele Maslinilor, a trimis inaintea sa doi ucenici carora le-zis: „Duceti-va in satul dinaintea voastra. Cand veti intra in el, veti gasi un magarus legat, pe care n-a incalecat nimeni niciodata: dezlegati-I si aduceti-Mi-l” (Luca 19, 30). Ioan ne spune ca Iisus a gasit manzul din intamplare si s-a urcat pe el in momentul in care multimea a inceput sa se adune in jurul sau si sa il aclame.

 

Astfel se implineau spusele profetului Zaharia: „Spuneti fiicei Sionului ca Imparatul vine bland si calare pe asina si pe manz, fiul celei de sub jug.” (Matei 21, 5)

 

Poporul aflase de minunea pe care Iisus o facuse cu o zi inainte, atunci cand l-a inviat pe bunul sau prieten, Lazar, cel mort de patru zile, spre bucuria surorilor lui, Marta si Maria.

 

Vestea venirii lui Iisus in Ierusalim s-a intins foarte repede, datorita faimei sale si a minunii extraordinare pe care o infaptuise si care ii pusese pe jar pe mai-marii iudeilor: toata cetatea s-a cutremurat” (Matei 21;10-11)

 

Cei patru evanghelisti ne povestesc ca la intrarea lui Iisus in Ierusalim pe asin, pentru a-si arata pretuirea pe care o aveau pentru El, oamenii l-au intampinat cu flori, ramuri de palmier si maslin in maini si si-au asternut mantiile pe drumul pe care urma sa treaca Iisus si strigau Osana, urmat de “Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului” (Ps 118, 26).

 

Liderii religiosi ai evreilor au privit cu manie cum poporul se bucura de venirea lui Lui. Conducatorii vremii, dupa cum am mai spus, i-au pus gand rau lui Iisus, pe care il considerau ca fiind un blasfemiator al credintei de atunci. Sinedristi, suparati il apostrofeaza pe Iisus zicandu-I: Invatatorule, cearta-ti ucenicii. Dar El le raspunde: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga!” (Luca 20;39-40). Episodul primirii cu bucurie si cu osanale se repeta in templu cand copii ii adreseaza aceleasi urale, spre disperarea arhiereilor si carturarilor (Matei 21;15-16).

 

Iisus merge la templul din Ierusalim, unde vazand decaderea de acolo ii alunga pe toti negutatorii care pangareau templul lui Dumnezeu: Casa mea, casa de rugaciune se va chema,  iar voi o faceti pestera de talhari!” (Matei 21;12-13). Inlaturand aceasta cutuma, arhiereii si carturarii isi vad amenintate acum, dupa putere si pozitie, si veniturile (de loc neglijabile).

 

Dupa alungarea „talharilor” din templu, Iisus a savarsit o serie de minuni vindecand oameni orbi si schiopi. In tot acest timp arhiereii si carturarii unelteau fara succes sa-L prinda pe Iisus: Arhiereii si carturarii si fruntasii poporului cautau sa-L piarda. Si nu gaseau ce sa-I faca, deoarece tot poporul se tinea dupa El, ascultandu-L.” (Luca 19;47-48).

 

Desi in plin post al Pastelui, in Duminica Floriilor este dezlegare la peste. Asadar, tot ce este gatit din peste in aceasta zi va avea putere vindecatoare, iar bolnavii care vor manca peste se vor lecui mai repede.

 

In seara acestei Duminici incep in biserici frumoa­sele slujbe ale Deniilor din Saptamana Sfintelor Patimi. Tot in aceasta zi isi serbeaza onomastica cei care au nume de flori.

 

Obiceiuri, traditii si superstitii de Florii

Mesaje, sms, urari si felicitari de Florii

 


Related news items:
Newer news items:
Older news items: