Interferente.ro Parinti si copii Educatie Sceneta Mica Unire 24 ianuarie 1859

Saturday, 21 January 2012 03:00

Scenetă - Mica Unire - 24 ianuarie 1859

 

Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.

 

Sceneta pentru serbare se desfăşoară sub forma unei şezători la care participă câteva fete, îmbrăcate în costume populare. Lucrând, acestea vorbesc despre Unirea Principatelor Române şi despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Rând pe rând apar şi personajele despre care vorbesc ele: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Moş Ion Roată, boierii.

 

Fata 1:

Fetelor, ne-am adunat astăzi la şezătoare ca să lucrăm, dar şi să vorbim.

 

Fata 2:

Aşa e, ai  mare dreptate, deoarece este o zi importantă pentru noi, românii. 24 ianuarie rămâne în istorie ca marea zi a unirii Principatelor Române: Moldova şi Ţara Românească. Vorbim despre 24 ianuarie 1859.

 

Fata 3:

Desiigur, iar la acea vreme, la 1859, domnitor era Alexandru Ioan Cuza. Acesta a coborât în oraşe şi sate, în pieţe şi în case, a trăit în mijlocul poporului să-i vadă traiul, să-i asculte durerea şi suferinţa.

 

Fata 4:

Da, dar voia şi să repare marile nedreptăţi ori măruntele sâcâieli, să pedepsească tâlhari, dar mai ales să simtă inima omului din popor alături de inima lui şi să ocârmuiască ţara după bătăile inimii sale.

 

Fata 5:  

Ei, dar ştiţi cum i-a grăit Mihail Kogălniceanu la proclamarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn?         

„Alegându-te pe tine domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la lege nouă, om nou! Fii dar omul epocii! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria-Ta, ca domn, fii bun şi blând, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi! Fă dar ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie! Fii simplu, Măria-Ta! Urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi linguşire.”

 

Fata 6:

Şi a fost aşa cum i s-a urat: un om nou la legi noi. A condus ţara doar 7 ani, însă a înfăptuit multe reforme în acest timp.

 

Fata 7:

Vă amintiţi ce am învăţat la istorie? Înainte de unire, în 1857, printre ţăranii fruntaşi care luau parte cu boierii la Divanul ad-hoc din Moldova, era şi moş Ion Roată. Acesta s-a născut în judeţul vecin cu al nostru, în Vrancea, la Câmpuri.

 

Fata 1:

Moş Ion Roată era un om cinstit şi cuviincios, care văzuse şi păţise multe în viaţa lui. De aceea, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă: spunea omului verde în ochi, oricine era, când îl scormonea ceva la inimă.

 

Fata 3:

Vă povestesc eu întâmplarea din divanul ad-hoc. Acolo, la adunare, boierii le vorbeau despre unire, dar foloseau un limbaj puţin accesibil ţăranilor. Aşa că Moş Ion nu a putut să tacă:

 

(se face întuneric pe scenă şi în faţă apar Moş Ion Roată şi boierul 1)

 

Moş Ion Roată:

Aveţi bunătate de vorbiţi mai moldoveneşte, cucoane, cât să ne dumirim şi noi, căci eu unul, drept să vă spun, nu pricep nimic, păcatele mele!

 

Boierul 1:

Dar ce nevoie mare este să înţelegi tu, mojicule? Tacă-ţi leoarba, dac-ai venit aici! Auzi obrăznicie! Tu, cu 80 de mii de fălci de moşie şi el un ghiorlan c-un petic de pământ şi uite ce gură face alături de mine!

 

Moş Ion Roată:

Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să pricepem şi noi câte ceva din cele ce spuneţi dumneavoastră, de ce ne-aţi mai adus aici să vă bateţi joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic eşti, megieş îmi eşti şi ştiu că bine n-are să-mi fie moale când m-oi întoarce acasă unde m-aşteaptă nevoile. Dar, să nu vă fie cu supărare, ia, palmele acestea ţărăneşti ale noastre, străpunse de pălămidă şi pline de bătături, cum le vedeţi, vă ţin pe dumneavoastră de atâta amar de vreme şi vă fac să huzuriţi de bine. Vă suntem dragi ca sarea în ochi! Din mojici, ghiorlani şi dobitoci nu ne mai scoateţi!

 

Boierul 2:

Noi, boierii, dragă moşule, suntem în fruntea ţării, în fruntea patriei, că aşa trebuie să fie!

 

Moş Ion Roată:

Voi, în frunte? Da, sigur, sunteţi în frunte. Dar nu-ţi fie cu supărare, boierule! Pentru că tot ai grăit cu limba dumitale cea delicată cuvântul „ţară”, aş vrea să ştiu şi eu atâtica: de unde se trage voroava aiasta?

 

Boierul 2:

Păi, cum se poate să nu ştii?

 

Moş Ion Roată:

Apoi, nu ştiu, că n-am apucat să umblu la şcolile cele înalte şi luminate şi nici să întâlnesc prea mulţi oameni cu carte cum eşti domnia ta!

 

Boierul 1:

Moş Ioane, dumneata nu ştii latineşte, limba străbunilor noştri de la Roma! „Ţară” vine de la cuvântul latin „terra”, care înseamnă pământ!

 

Moş Ion Roată:

Aşaaa! Ia uite, boierule, muream prost fără să ştiu. Dar acum că ştiu, tot nu mă dumiresc.

 

Boierul 2:

Aiasta-i altceva, că nu pricepi. Nu te ajută mintea şi pace!

 

Moş Ion Roată:

Ar fi, doar că ţară înseamnă pământ. Atunci, locuitorii ţării sunt ţăranii, adică pământenii, cei care sunt de la pământuri şi pământurile sunt ale lor. Când acolo, vai şi amar, pământurile doar le muncim că rodul este al vostru , ca şi pământurile. Cum vine asta, boierule?

 

Boierul 2: (nu răspunde)

 

Moş Ion Roată:

Dar „patrie” tot din latinească purcede?

 

Boierul 2:

De acolo vine, aproape tot ce rostim. Cuvântul „patrie” vine de la „pater”, ce înseamnă „tată”!

 

Moş Ion Roată:

Asta-i bine, ar însemna că patria trebuie să fie tată bun şi mamă bună pentru toţi fiii ei. Când acolo, pentru voi boierii e mumă, pentru noi, ţăranii, e ciumă.

 

Boierul 2: (încet)

Eiii, Ţăranul aista e un drac şi jumătate! Ia să-mi văd de ale mele, că mi-am găsit beleaua cu el. Mă face de ocara lumii şi mă mai scoate şi dator. (dă să plece)

 

Moş Ion Roată:

Stai, boierule, unde te duci? Ce mă laşi prost în mijlocul drumului? Hai să ne tălmăcim. Nu ai vorbit dumneata despre unire? Stai ... unirea bate la uşă!

 

Boierul 2:

Ce mai pofteşti de la mine? Nu v-am spus destule?

 

Moş Ion Roată:

Păi, ce să mai poftesc? Ziseşi că voi boierii sunteţi în fruntea ţării şi că aşa se cade să fie. Dar, totuşi, de ce se cade aşa? Ce fapte mari aţi făcut ca să meritaţi acest lucru?

 

(lumină acolo unde sunt fetele)

 

Fata 2:

Atunci l-a cunoscut colonelul Alexandru Ioan Cuza pe moş Ion Roată. A dat mâna prieteneşte cu el.

 

Fata 7:

Dar cu boierul cum a rămas? A răspuns la întrebare?

 

Fata 2:

Nu a mai avut cuvinte, pentru că moş Ion Roată i-a demonstrat faptul că boierii sunt doar buni de gură, pe când tot greul îl duc ţăranii.

 

Fata 5:

Eu am citit că atunci a strigat moş Ion Roată că steagul Unirii îl va purta tot talpa ţării, înălţându-l ca un cântec fără asemănare, fremătat de codru pe limba frunzelor, murmurat de ape, păstrat de oameni în inima lor, bucuroşi că a sosit ceasul cel mare al împlinirii visului sublim.

 

Fata 6:

Frumoasă istorioară! Mi-a plăcut Moş Ion Roată pentru că avea o înţelepciune izvorâtă din şi mai marea înţelepciune a poporului.

 

Fata 4:

Au trecut apoi câţiva ani. Într-o zi trecea Cuza spre Bucureşti şi s-a oprit în Adjud unde lumea l-a întâmpinat ca pe un domnitor ce era.

 

Fata 5: 

Printre cei care se înghesuiau, se zări o hârtie fâlfâind pe deasupra capetelor, în vârful unei prăjini. Domnitorul, înţelegând că trebuie să fie vreun suflet necăjit, a făcut semn să i se deschidă calea.

 

(se întunecă locul unde sunt fetele şi apar Cuza şi moş Ion Roată)

 

Moş Ion Roată: (cade în genunchi, sărutând mâna domnitorului)

 

Cuza:

He, he! Moş Ion Roată, prietenul şi tovarăşul meu vechi din Divanul ad-hoc! Lucru negândit! Ridică-te şi spune-mi fără sfială ce durere ai? Ţi-a făcut cineva vreun neajuns?

 

Moş Ion Roată: (plângând, întinde hârtia)

 

Cuza: (ia hârtia, se uită şi vede scris mult, zice blând):

Spune-mi, Moş Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înţeleg!

 

Moş Ion Roată:

E-he! De când cu păcatul cel de ad-hoc n-am mai avut zi bună cu megieşul meu, stăpânul unei moşii foarte mari. Amarnic m-a lovit în avere şi în cinste! De cum am ajuns acasă, goană şi prigoană pe capul meu, din partea boierului. Întâi a pus feciorii boiereşti să-mi caute pricină ca să mă aducă la sapă de lemn. Mi-au mânat vitişoarele mele măcar un pas pe moşia boierească şi, sub cuvânt că au făcut stricăciune, mi le-au ucis. Azi împuşcă porcii, mâine vacile şi boii, poimâine căişorii. Îţi poţi închipui, Măria-Ta, ce urgie grozavă era pe capul meu! Văzând eu că nu încetează cu jafurile, m-am dus la boier să mă jeluiesc. Dar boierul, în loc de cuvânt bun, m-a scuipat în obraz, de faţă cu slugile şi cu alţi oameni. A căzut cerul pe mine de ruşine.

 

Cuza:

Te-am ascultat cu atenţie, Moş Ioane. Uite, ţine acest mic dar de la mine şi întâmpină-ţi nevoia de azi pe mâine, cum te-a lumina Cel-de-Sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci El nu bate cu ciomagul.

 

Moş Ion Roată: (sărutând mâna)

Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, Măria-Ta?

 

Cuza:

Cu ruşinea, iaca aşa rămâne, Moş Ioane. (îl sărută pe obraji) Du-te şi spune sătenilor că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.

 

(scena unde sunt fetele lucrând)

 

Fata 1:

Vorbeam noi la început că domnitorul Alexandru Ioan Cuza îi preţuia pe oameni nu după ceea ce erau : boieri, târgoveţi sau ţărani, ci după omenia lor. De aceea se îmbrăca adesea în haine simple şi pornea prin ţară. Într-o zi ajunse la Vaslui, îmbrăcat în pelerină de negustor, iar pe dedesubt avea haine domneşti.

 

Fata 4:

Ştiu şi eu povestea. Văzu un boier care se răstea la un ţăran şi-l îmbrâncea şi-l lovea ca să se aşeze în faţa lui în genunchi.

 

(apar în prim plan Cuza şi boierul 1)

 

Cuza:

Ce s-a întâmplat, boierule?

 

Boierul 1:

Ţăranul nu s-a dat din calea mea.

 

Cuza:

Şi de ce vrei să stea în genunchi?

 

Boierul 1:

Iac-aşa! Pentru că vreau să-mi simtă puterea!

 

Cuza: (se dezbracă de pelerină)

 

Boierul 1: (îngenunchează)

Iertare, Măria-Ta!

 

Cuza:

Nu mie să-mi ceri iertare, boierule, ci acestui om pe care l-ai umilit. El este un ţăran, împreună cu fraţii lui muncesc din zori până-n amurg acest pământ pentru ca voi, boierii, să vă-nfruptaţi din roadele muncii lor.

 

Boierul 1:

Cum să îngenunchez în faţa ţăranului?

 

Cuza:

Ba să-i săruţi şi mâna, boierule. Mâna lui aspră de muncă, pe care trebuie să o respecţi!

 

(prim-plan fetele)

 

Fata 7:

Fetelor, eu zic să mai lăsăm poveştile şi să cântăm un cântec ori să jucăm o horă!

 

Fata 5:

Ideea ta e foarte bună, dar cântec mai potrivit ca „Hora Unirii” pe versurile poetului Vasile Alecsandri nu cred că există.

 

Fata 2:

Haideţi să cântăm şi să jucăm!

 

(Fetele şi băieţii cântă şi dansează Hora Unirii.)

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items:

 


Bloguri, Bloggeri si Cititori