Sâmbătă, 20 Iulie 2013 10:48 |
Sfantul Ilie, Ilie Palie si Foca intre mit si realitate
In perioada 20-22 iulie, toata lumea e in sarbatoare. Oamenii zic ca sarbatoresc, pe rand, pe Sfantul Ilie, Ilie Palie si Foca. Acestea par sa fie personajele mitologice principale ale acestor zile despre care se spune ca aduc foc, arsita si incendii. Daca Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul apare in calendarul ortodox, despre Ilie Palie si Foca calendarul ortodox nu scrie, dar oamenii continua sa-i sarbatoreasca. Sa vedem ce este mit si ce este realitate.
20 iulie: Sfantul Ilie (Santilie)
Din punct de vedere bisericesc, pe 20 iulie se sarbatoreste “Sfantul Ilie” (popular, se spune Santilie). E o sarbatoare mare, iar daca cineva o incalca, se zice ca este pedepsit. Povestea si istoria Sfantului Ilie este tare interesanta. In credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar tare iute la manie. Diavolul a profitat de aceasta slabiciune a sa si l-a facut sa-si omoare parintii. Atunci, Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Dumnezeu l-a iertat si l-a trecut in randul sfintilor. In acest fel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera ca sa-i omoare pe diavoli. Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Uneori, Sfantul ii insarcineaza pe slujbasii sai, Ilie Palie si Foca, sa ii mane carul.
Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi in Galaad. Citeste mai multe …
21 iulie: Ilie Palie
|

Sa ne curatim simtirile ca sa-l vedem pe Hristos Cat adevar se cuprinde in aceste putine cuvinte, cantate in noaptea invierii. Lumea noastra traieste in cea mai mare parte, fara...
Read more
5. Sedative şi somnifere 1. Tranchilizante Printre medicamentele psihotrope cel mai frecvent comerializate, locul întâi a fost ţinut mult timp de Valium (diazepam), urmat de Adumbran şi Praxiten (oxazepam).Între timp, diazepamul...
Read moreNasterea Domnului de Ion Pillat- Dupa legenda poporana - Jos sub poarta raiului,Pe sub Piatra Craiului,Unde-ncep muscelele,Apele si stelele,Vezi, albind ca pe chilim,Targ pre nume Vifleem.Targ stravechi in bogatii,Tot in minte...
Read more
Academia Mihaileana Aparitia unei puternice paturi de intelectuali in tarile romane in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea avea sa aduca dupa sine nu numai redesteptarea constiintei nationale a romanilor...
Read more
Horoscop Varsator septembrie 2015 Afla horoscop Varsator septembrie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna septembrie 2015 pentru zodia Varsator: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Cand incepe sa ninga Ce sa vezi! Iar nu gasim cuvinte sa numim ce vraja ne cuprinde si ce fericire fara nume, cand incepe sa ninga peste lume. Nicio comparatie nu-i...
Read more
Chemare Va oferim spre lectura poezia “Chemare” scrisa de Virginia Gheorghiu. Nu mai regasesti tu simtirea calda de odinioara Care sa te aduca la cuibul...
Read more
Medicina traditionala tiberata si terapia acului de aur Farmacia traditionala tibetana foloseste peste 600 de extrase din tesuturi vegetale si animale, precum si din minerale. Terapia intemeiata pe astfel de medicamente...
Read moreGhicitori cu animale - ariciul Mii de ace pe el are Botic mic, patru picioare El se strânge ca o minge Şi de-l prinzi el te împunge. (ariciul)
Read more
Felicitari vintage de Craciun Ne plac traditiile si obiceiurile de iarna, ne place familia si ne place Craciunul, sarbatoarea nasterii pruncului Iisus Hristos. Cu aceasta ocazie, transmiteti celor dragi urarile si...
Read more
Numele sarbatorii de Craciun In ziua de 25 decembrie sarbatorim Craciunul. In biserica orientala, aceasta sarbatoare se tine numai din secolul IV. Pana atunci, in Orient se obisnuia sa...
Read more
Johann Wolfgang von Goethe - citate celebre Ideile îndrăzneţe sunt precum pionii de şah care înaintează; pot fi înfrânţi, dar stau la baza unui joc câştigat. Iertarea e cea mai puternică dintre...
Read more
Prietenii lui Mos Craciun Magia sarbatorilor si Mos Craciun, un moment asteptat cu bucurie de totii copiii. Dar pentru a indeplini toate dorintele copiilor mosul are o misiune grea. Norocul lui...
Read more
Poezii despre omul de zăpadă Vă oferim spre lectură câteva poezii despre omul de zăpadă. Omul de zăpadă de Virgil Carianopol Bogdănel a strâns din stradă Guguloaie de zăpadă. Şi în curte, lângă pom, A făcut din...
Read more
Lumea Desertului Neger din Israel si rezervatii naturale In Israel, deserturile ocupa o suprafata apreciabila (jumatate din teritoriul statului Israel, aproximativ 10.000 km patrati, este formata din deserturile Neger, Arava si...
Read more
Horoscop Berbec 2012 Afla ce iti prezic astrele pentru semnul tau zodiacal, afla azi horoscop 2012 berbec. Horoscop Berbec - Caracteristici generale 2012 Anul 2012 va fi un an important pentru Berbeci...
Read more