Simtul vesniciei si simtul de echilibru

Stramosii nostri crestini de multe ori vorbeau despre “povara vesniciei”. Sub acest cuvant ei intelegeau acel fel de gandire serios, cand omul isi intocmeste toate faptele, cuvintele si planurile dupa viata cea vesnica, cand tot ceea ce faptuieste si planuieste este facut cu ochii spre soarele vietii celei vesnice.

In zilele noastre stiinta a facut o descoperire interesanta despre raci, ceva din viata racilor, care se potriveste de minune cu ceea ce in vechime se numea “povara” a vesniciei. Astfel, s-a aflat ca sub antena (mustata) racilor, este o gaurice in care se gaseste un fir marunt de tot. Aceasta pietricica ii da racului simtul echilibrului. Dupa cum racul isi schimba locul, pietricica il apasa in mod felurit si astfel el simte schimbarea de stare. Cand racii naparlesc, ei leapada pietricica veche si si iau alta.

Intr-un acvariu (loc unde se pastreaza animale sau plante de apa) din Viena, apa a fost cu ingrijire curatita de toate pietricelele, incat racii ce au naparlit n-au mai avut de unde sa ia sub antene (mustati) alte pietricele. Invatatii au asteptat acum curiosi sa vada ce vor face racii.

Puterea racilor a fost surprinzatoare. Ei si-au pierdut deodata simtul de echilibru si inotau de-a razna, nu mai simteau ce este deasupra sau dedesuptul lor, nici incotro e mijlocul pamantului. Atunci a fost aruncat in apa praf de fier. Racii indata s-au repezit la el si au umplut gauricea de sub antena si echilibrul lor a fost restabilit. Acum invatatii au tinut un mafnet (fier plin de electricitate) in apropierea apei care a tras catre sine ierul de praf din botul racilor. Toti racii s-au intors atunci spre magnet, ca si cand acolo ar fi mijlocul pamantului. Era de ras acea intamplare cu racii fermecati de magnet.

E atata asemanare intre puterea racilor si viata oamenilor de azi. Gandul la “Imparatia lui Dumnezeu” este acea “greutate (povara) a vesniciei”, care da simtul de echilibru vietii omenesti normale. Cata vreme simtim apasarea acestei poveri, ne impotrivim la ea in toate miscarile, planurile si dorintele noastre, astfel ca lucrurile nu merg in randuiala.

Insa, e durere, iar multi oameni leapada din ei acea gandire care le fa echilibru si impreuna ca ea isi pierd simtul de orientare, ajungand sa fie atrasi de magneti falsi cum sunt: banul, desfatarea sau desertaciunilor lumesti. Intorcandu-ne catre acesti magneti, socotim ca ei sunt centrul pamantului si rostul unic al vietii omenesti. Sufletul din care lipseste imparatia lui Dumnezeu isi pierde echilibrul si orbecaie in lume fara tinta.