Interferente.ro Cultura Diversitate Singur intre oameni

Sâmbătă, 01 August 2015 01:18

Singur intre oameni

singuratate, singur intre oameniExista desigur, mai multe culmi, mai multe abisuri dar si mai mutle culmi ale abisului. Cand spunem culmi nu inseamna neaparat inaltimi, pot fi si culmile abisului chiar daca termenul pare putin paradaxal, abstract.

Ca urmare a acestui fapt, incercam adeseori sa coboram pe culmile abisului. Pentru ca, la urma urmei, adancul fiecaruia e un abis pustiu, arid, opac. Am putea vorbi, totodata, de o cetate a pacii launtrice. Temelia acestei cetati nu poate fi pusa decat atunci cand abisul launtric este inmiresmat, imprimavarat. Vom putea incepe, din acel moment, construirea unei cetati a pacii launtrice. Daca abisul launtric nu este luminat tot ce vom construi ziua se va darama noaptea, asemenea “Manastirii Argesului” zidita cu atata truda, cu atata ravna de mesterul Manole. El si-a sacrificat poersoana iubita, noi ce sacrificam? Si, sa nu uitam ca el a construit pentru Universalitate, pe cand noi construim pentru Individualitate, pentru noi, si … cine suntem noi? Noi suntem acei pentru care suntem …

Aceasta coborare pe culmile abisului launtric este necesara in conturarea firului personalitatii. Avem impresia, de cele mai multe ori, ca suntem astfel decat ceilalti. Universalitatea ne sperie, asemanarea cu semenii ne inspaimanta. Nazuim mereu spre mai mult si poate aceasta ne face s aprivim, ca int-o oglinda sparta, asupra eului nostru. Privind ca intr-o oglinda sparta asupra noastra ramanem cu o imagine gresita. Nu ne vedem mai prejos de cum suntem – asa cum ar trebui – ci mult mai sus, pe varfurile culbilor abisului. Asemanarea cu ceilalti ne face insa sa fugim de aceasta Universalitate, din aceasta lume? Unde? Intr-o lume proprie, intr-o lume proiectata de noi, acolo unde noi suntem Inalti. Dar nu ne dam seama ca de fapt repreentam doar culmile abisului acestei lumi.

Unde fugim? Fugim de noi, ne cufundam in abisul launtric, fugim de fapt in utople. Si ce e rau in asta? Nimic mai mult decat ca, utopia zdruncina cetatea pacii lautrice. Dar, in acest caz, nici nu poate fi vorba de asa ceva.

Singuratatea, pentru ca de ea este vorba, este ca o campie luminoasa, atragatoare dupa o padure inspaimantatoare. Nu poate fi vorba de singuratate atata vreme ca nu am gustat tacerea. Tacerea este meandrul singuratatii. Am mai putea vorbi si de o tacere ce cuvanta. Tacerea sufletului picura stropi de sfintenie in matca gandului. Sufletul gusta tacere, abisul se linisteste, cetatea pacii launtrice se intreama.

Singuratatea are o intindere universala. Tot omul cauta, la un moment de restriste, sa se piarda in singuratate, in aceasta campie luminoasa. Latentul si virtualul sunt doua substante preponderente in fiinta umana. Latentul face sa se manifeste ceea ce nu credem ca se poate manifesta, iar virtualul face sa se realizeze ceea ce nu vedem ca se poate realiza ca urmare a acestor calitati, omul se autoevalueaza la superlativ. Singura, singuratatea ii ofera certitudini acestui lucru, singura singuratatea il crede si-i da incredere. Singuratatea nu naste neaparat singuraticul. Multi se logodesc, ba chiar se casatoresc cu ea dar acest lucru nu inseamna ca sunt singuri. Ei nu sunt singuri insa au impresia ca sunt singuri.

Poate fiecare a incercat, la un moment dat, sa intre intr-o tacere mistica, intr-o singuratate stranie si sa coboare pe culmile abisului launtric. Cu sigurant ati antalnit o oglinda sparta si, din greseala, ati privit in ea. Nu erati singur si nici singurul, cu toate ca erati logodit cu singuratatea.

Evident, v-ati privit si v-ati analizat: singur intre singuri si singurul intre singurii! … Sa nu uitam si de citatul celebru al ilustrului Emil Cioran: “Singuratatea nu te-nvata ca esti singur, ci singurul.”

Addthis