|
Sistemul endocrin
Informaţii generale
 Unitatea funcţională a organismului se realizează prin acţiunea conjugată a sistemului nervos şi a sistemului endocrin.
Sistemul endocrin cuprinde totalitatea glandelor cu secreţie internă din organism. Glandele endocrine au în structura lor epitelii secretorii ale căror celule îşi varsă produşii, numiţi hormoni, direct în sânge.
Hormonii sunt substanţe active cu acţiune specifică reglatoare a metabolismului celular. Hormonii sunt produşi de glandele endocrine şi de alte organe ne-endocrine ale organismului. Hormonii controlează creşterea, reproducerea şi stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici sau emoţionali. Prin acţiunea lor, la distanţă de locul sintezei, hormonii contribuie la dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului. Sistemul endocrin poate fi considerat ca un sistem morfo-funcţional complex, coordonat de sistemul nervos, având rolul de a armoniza, pe cale umorală (şi nu pe cale nervoasă, cum acţionează creierul), activitatea organelor interne. Între sistemele de coordonare nervoasă şi umorală există o strânsă interdependenţă. Astfel, se realizează integrarea activităţii organelor interne în ansamblul funcţiilor organismului.
Funcţii
Participă la menţinerea homeostaziei şi a echilibrului intern;
Participă la regularea umorală a organismului;
Participă la procesele metabolice ale organismului;
Stimularea creşterii organismului;
Participă în cadrul reproducerii (prin stimularea secreţiei hormonilor sexuali);
Diferenţierea caracterelor masculine sau feminine la oameni în perioada adolescenţei.
Glandele endocrine
Glandele endocrine principale sunt: Hipofiza, Hipotalamus, Glanda tiroidă, Glandele suprarenale (adrenale), Pancreasul endocrin, Testicul, Ovarul, Timusul, Epifiza.
Hipofiza
Hipofiza este o glandă mica (500 mg), situată median la baza creierului într-o cavitate a osului sfenoid denumită „şaua turcească”, posterior de chiasma optică.
Are trei lobi: lobul anterior (75% din masa glandei), intermediar (2%) şi posterior (23%). Lobul anterior împreunǎ cu cel intermediar alcǎtuiesc Adenohipofiza, iar cel posterior Neurohipofiza.
A. Lobul anterior este constituit din cordoane celulare, care formează epiteliul secretor al glandei.
Adenohipofiza secretă hormonul somatotrop şi hormonii glandulari tropi.
1. Hormonul somatotrop (STH), de creştere, are ca acţiune principală stimularea creşterii armonioase a întregului organism.
De asemenea:
Intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează sinteza tisulară a proteinelor, cu efect asupra creşterii oaselor, muşchilor şi viscerelor.
Intensifică oxidarea lipidelor, asigurând energia necesară sintezei proteice.
Are efect de cruţare a glucidelor şi, deci, rol hiperglicemiant.
Stimulează secreţia glandelor mamare.
Hipersecreţia de STH, înainte de pubertate determină gigantismul (creştere exagerată în înălţime, talie peste 2 m) iar după pubertate produce acromegalia (creştere exagerată a extremităţilor membrelor, oaselor feţei, buzelor, limbii şi a unor viscere).
Hiposecreţia de STH determină la copii nanismul hipofizar (piticism cu dezvoltare fizică proporţionată şi intelect normal) iar la adulţi – caşexie hipofizară, caracterizată prin atrofii ale organelor, căderea părului, a dinţilor şi unghiilor, regresia organelor genitale şi sterilitate şi, în final, moarte.
Secreţia de STH este stimulată de hipoglicemie şi de diverse solicitări ale organismului – în special de stările de stres. Somatostatina are rol inhibitor asupra STH.
2. Hormonii glandulari tropi
a) Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina (ACTH) stimulează producţia de hormoni din zona reticulată şi fasciculată la nivelul suprarenalei.
Hipersecreţia de ACTH determină hipertrofierea corticosuprarenalei şi hipersecreţie de hormoni ai acesteia, având ca urmare tulburări metabolice, boala Cushing.
b) Hormonul tireotrop sau tireotropina (TSH) stimulează creşterea, dezvoltarea şi secreţia de hormoni ai glandei tiroide. Are rol în asigurarea secreţiei adecvate de T3 şi T4, proliferarea şi hipertrofia celulelor tiroidiene. Un nivel scăzut determină hipertiroidism şi hipotiroidism secundar (hipofizar) iar un nivel ridicat determină hipotiroidismul primar.
c) Hormonii gonadotropi controlează funcţiile gonadelor feminine şi masculine. De asemenea, controlează secreţia glandelor mamare la femeie.
Ei sunt:
· hormonul foliculostimulant (FSH) cu rol în recrutarea foliculilor primordiali la femeie determinând creşterea şi maturarea foliculilor ovarieni şi secreţia hormonilor estrogeni; iar la bărbat rol în spermatogeneză. Un nivel ridicat determină menopauza la femei;
· hormonul luteinizant (LH) cu rol major în steroidogeneză, declanşează ovulaţia la femei, iar la bărbaţi stimulează secreţia hormonilor androgeni, producţia de testosteron din celulele Leydig testiculare.
d) Hormonul luteotrop (LTH) sau prolactina a cărui acţiune nu e cunoscută la bărbaţi, intervine la femei atât în dezvoltarea morfologică a glandelor mamare cât şi în instalarea şi menţinerea secreţiei lactate.
B. Lobul mijlociu (intermediar) al hipofizei secretă hormonul melanocitostimulant (MSH). Acesta stimulează sinteza de melanină în melanocite, cu rol în procesele de pigmentare a pielii.
C. Lobul posterior este constituit din axoni ai neuronilor din nucleii hipotalamici anteriori şi celule gliale. Neurohipofiza constituie un depozit de hormoni produşi de hipotalamusul anterior.
Hormonii neurohipofizari sunt vasopresina şi ocitocina.
Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al lichidelor extracelulare în organism, prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal. Deci, are efect antidiuretic, prin reducerea cantităţii de urină eliminată. Secretat în doze mari determină vasoconstricţie (acţiune vasopresoare generală) şi hipertensiune arterială, dar şi efecte metabolice (hiperglicemie). De asemenea, stimulează şi peristaltismul intestinal. Un nivel ridicat al ADH-ului determină diabetul insipid, care se manifestă prin poliurie (eliminarea de cantităţi foarte mari de urină – 10-30l/24h), concomitent cu polidipsie (ingestia de cantităţi foarte mari de lichide).
Ocitocina favorizează naşterea, prin stimularea contracţiilor musculaturii netede a uterului gravid, şi alăptarea, prin stimularea contracţiei celulelor mioepiteliale ale canalelor galactofore din glandele mamare.
Hipotalamusul
 Hipotalamusul este o parte a encefalului (creierul mare). El secretă două tipuri de hormoni ce sunt depozitaţi în hipofiză.
Hipotalamusul leaga sistemul nervos de sistemul endocrin sintetizând secreţia neurohormonilor, fiind necesar în controlarea secreţiei de hormoni a glandei peturiare, printre ele eliberarea hormonului gonadotropina. Neuronii ce secretă GnRH sunt legaţi de sistemul limbic care ajută la controlarea emoţiilor şi a activităţii sexuale. Este centrul reglării vegetative, având funcţii foarte importante: termoreglare, foame şi saţietate, comportamentul hidric şi alimentar, actele instinctive şi manifestarile vegetative instinctuale (frica, furia), reglează ritmul somn-veghe, coordonează activitatea glandelor endocrine, influenţează metabolismul.
Glanda tiroidă
 Glanda tiroidă este cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are o greutatea de 5-6 g la nou-născut, atingând o greutate de 15-18 g la adult (este mai mare la femei decât la bărbaţi) şi este situată în regiunea antero-laterală a gâtului. Tiroida este formată din doi lobi laterali uniţi între ei prin istmul tiroidian. Structural, prezintă un parenchim glandular format din celule epiteliale grupate în folicului. Aceşti foliculi conţin la interior un coloid, tireoglobulina. Tiroida este bogat vascularizată şi inervată. Inervaţia vegetativă are numai funcţii vasomotorii.
În interiorul foliculilor se găseşte un coloid proteic care conţine o singură proteină, tireoglobulina, din care sunt sintetizaţi hormonii tiroidieni: T4 ( tiroxina) şi T3 (triiodotironina).
 Tiroida conţine şi o populaţie redusă de celule parafoliculare (celule C) care secretă calcitonina şi pot cauza carcinomul tiroidian medular, prin transformare malignă.
Secreţia de hormoni tiroidieni (tiroxina - T4 şi triiodotironina-T3) este stimulată de către un alt hormon numit TSH (Thyroid Stimulating Hormone) care este secretat de glanda hipofiză. Funcţia glandei tiroide este extrem de importantă pentru organismul, afectând pulsul şi tensiunea arterială, nivelul de colesterol, metabolismul energetic, tonusul muscular, văzul, starea psihică şi multe altele.
Aceşti hormoni au efecte identice, dar mai rapide şi mai puternice în cazul triiodotironinei.
Acţiunea lor în organism este complexă:
· au efect calorigen, manifestat prin creşterea metabolismului bazal, a consumului de oxigen şi a oxidărilor celulare;
· controlează, împreună cu hormonul somatotrop creşterea şi diferenţierea celulară;
· intensifică eliminările de azot din organism şi catabolismul proteic;
· reduc depozitele lipidice prin activarea lipolizei;
· intensifică absorbţia intestinală de glucoză şi catabolismul glucidic, determinând hiperglicemie;
· stimulează activitatea gonadelor;
· menţin, împreună cu prolactina, secreţia lactată.
Hipofuncţia tiroidiană determină efecte variate în funcţie de vârstă:
· la copii determină nanismul tiroidian, cu dezvoltare fizică şi psihică redusă până la cretinism;
· la adulţi determină scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare.
Indiferent de vârstă, are loc reducerea metabolismului bazal, determinând mixedemul (edem mucos, cu piele uscată, îngroşată şi căderea părului).
La populaţiile din zonele montane, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică, manifestată prin creşterea în volum a glandei, însoţită de hipofuncţia acesteia. Combaterea se face prin administrarea de tablete de iod şi sare iodată.
Hiperfuncţia tiroidiană determină boala lui Basedow, frecventă mai ales la femei şi caracterizată prin:
· creşterea metabolismului bazal;
· exoftalmie (bulbucarea ochilor);
· tulburări circulatorii (tahicardie, hipertensiune);
· iritabilitate crescută;
· hiperfagie (consum crescut de alimente) cu scădere în greutate;
· creşterea în dimensiuni a glandei (guşă).
În afecţiunile tiroidiene în care apare guşa, alături de tratamentul medicamentos, se practică şi extirparea chirurgicală parţială a glandei.
Paratiroidele
Paratiroidele sunt patru glande mici situate în partea posterioară a tiroidei.
Hormonii secretaţi au rol în menţinerea echilibrului fosfocalcic al organismului. Ei sunt: parathormonul (PTH) şi calcitonina.
Parathormonul (PTH) are ca acţiune principală creşterea calcemiei, prin eliminarea calciului în lichidul extracelular, şi scăderea fosfatemiei, prin eliminarea pe cale renală a fosforului. Astfel, se produce demineralizarea osoasă, prin stimularea activităţii osteoclastelor.
Calcitonina, secretată şi de către tiroidă, are acţiune antagonică parathormonului, prin scăderea calcemiei şi creşterea fosfatemiei, determinând mineralizarea normală a oaselor.
Extirparea paratiroidelor duce la grave tulburări metabolice, datorate lipsei calciului din organism, cunoscute sub numele de tetanie. Principalele manifestări ale tetaniei sunt:
· tulburări motorii – contracţii convulsive necontrolate ale musculaturii scheletice;
· tulburări senzitive – sensibilitate sporită la frig;
· tulburări nervoase – irascibilitate, confuzii mintale, halucinaţii:
· tulburări trofice – căderea părului şi a dinţilor, unghii friabile;
· tulburări viscerale – spasme ale musculaturii digestive şi ale laringelui.
Hipersecreţia de PTH produce boala Recklinghausen, caracterizată prin decalcifiere osoasă urmată de deformări şi fracturi spontane, depuneri fosfocalcice în ţesuturi moi şi formare de calculi urinari.
Paratiroidele sunt indispensabile vieţii, chiar dacă greutatea lor totală este de aproximativ 80 mg. Extirparea lor accidentală în operaţii pe tiroidă poate duce la moartea individului.
Glandele suprarenale
 Glandele suprarenale (adrenale) sunt glande cu secreţie internă, situate la polul superior al celor doi rinichi „ca o căciulă”. Ca activitate, prin secretarea hormonilor corticosteroizi şi catechoaminelor (inclusiv cortisolul şi adrenalina) ele sunt responsabile cu regularea stărilor de stres, a rezistenţei la infecţii şi substanţe antigenice, a metabolismului şi a sexualităţii (echilibrul dintre hormonii androgeni „masculini” şi estrogeni „femeieşti”, determină sexul persoanei, ca aspect şi ca activitate sexuală).
La om, glandele sunt situate la nivelul vertebrei a XII-a toracice şi sunt vascularizate de arterele suprarenale superioară, medie şi inferioară şi vena suprarenală. Inervarea este asigurată de plexul celiac şi plexul renal. Histologic, ele sunt alcătuite din două zone cu structuri histologice şi roluri fiziologice diferite:
Medulosuprarenala (miezul, măduva, medulla) reprezintă zona centrală a glandei şi este înconjurată de zona corticală. Celulele cromafine, principala sursă de catecholamine, secretă hormonii: adrenalina (epinefrina) şi noradrelina (norepinefrina). Aceşti hormoni hidrosolubili, derivaţi din aminoacidul tirozină acţionează sinergic cu sistemul nervos simpatic. Ele sunt şi principala sursă de dopamină.
Zona corticală (coaja, cortexul, corticosuprarenala) reprezintă zona periferică a glandei ale cărei celule (aparţin de axa hipotalamică - pituitară - adrenală) sintetizează cortizolul (în condiţii „normale” de viaţă ele secretă echivalentul a 35-40 mg de acetat de cortizon pe zi). Alte celule din zona corticală secretă hormonii corticosteroizi (liposolubili, pe bază de colesterol) următori:
- mineralocorticozii, care acţionează la nivelul rinichilor stimulând reabsorbţia apei şi a sodiului şi eliminarea potasiului;
- glucocorticozii, cu rol hiperglicemiant, hiperlipemiant;
- sexosteroizii, care gestionează dezvoltarea sexuală prin două tipuri de hormoni: androgeni şi estrogeni.
Cortexul este regulat de hormonii neuroendocrinici secretaţi de glanda pituitară şi hipotalamus şi de sistemul renin-angiotensin.
Glandele suprarenale, împreună cu glanda tiroidă sunt cele mai drenate organe din corp, ca aprovizionare sanguină pe gram de ţesut fiecare glandă suprarenală este irigată de peste 60 de arteriole.
Pancreasul endocrin
 Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele Langerhans care sunt alcătuite din două tipuri de celule importante:
Celule beta secretă insulină (70%)
Celule alfa secretă glucagon (20%)
Insulina are ca acţiuni:
· Creşterea gradului de utilizare a glucozei de către celule;
· Depunerea glucozei sub formă de glicogen în muşchi;
· Transformarea glucidelor în lipide în ficat şi ţesutul adipos;
· Stimularea sintezei proteice.
Hipersecreţia de insulină determină hipoglicemie, tremurături, transpiraţii, chiar comă. Hiposecreţia de insulină duce la diabet zaharat, care se manifestă prin: hiperglicemie, poliurie, polifagie, polidapsie, chiar comă.
Glucagonul are acţiune antagonică insulinei:
· Stimulează gluconeogeneza din aminoacizi;
· Exercită efect lipolitic;
· Provoacă hiperglicemie prin glicogenoliză hepatică.
Glandele gonade
Testiculele sunt o pereche de organe de reproducere masculine care produc, în principal, testosteron, un hormon care controlează dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine şi care joacă un rol important în dezvoltarea spermei şi sunt de obicei conţinute într-o extensie a abdomenului, numită scrot.
Ovarul, glanda sexuală feminină - este organ pereche - cu o dublă funcţie secretoare: externă şi internă. Astfel, este organul producător al ovulelor şi, în acelaşi timp glandă endocrină, care, prin hormonii produşi (estrogenii) determină caracterele sexuale secundare şi joacă un rol deosebit în realizarea tipului constituţional feminin.
Alte glande
Timusul este un organ mic, situat în cavitatea toracală, între cei doi pulmoni (partea posterioară a sternului). Timusul constă din 2 lobi neegali drept şi sting, de culoarea cenuşie, uniţi între ei. Este acoperit cu capsula conjunctivă de la care pornesc spre interior prelungiri (septuri) ce împart lobii în lobuli.
Funcţii:
· maturizarea celulelor - T (timocitelor) (anticorpi);
· eliminarea replicelor autoagresive ale celulelor - T, care provoacă omului aşa-numitele boli autoimune;
· producerea hormonului de creştere la copii (timopoetină);
· funcţii limfatice.
Epifiza sau glanda pineală este o formaţiune nepereche, cu greutatea de aproximativ 0,2 g, situată deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. Este aflată în masa encefalului, între cele 2 emisfere, fiind parte a epitalamusului. Aceasta este responsabilă pentru secreţia unor hormoni, printre care şi secreţia melatoninei. În perioada copilăriei, epifiza este mare, însă odată cu trecerea anilor, aceasta se micşrează devenind aproape inactivă la maturitate. Ca glandă endocrină, epifiza aparţine sistemului endocrin difuz.
Funcţii:
Principalul hormon epifizar este melatonina, care circulă în plasmă legat de o albumină, fiind captat de hipotalamus şi gonade şi catabolizat în telencefal şi ficat. Echipamentul enzimatic necesar transformării serotoninei N-acetil serotonină nu este unic epifizar, dar acţiunea hidroxi - indolmetil - transferazei - necesară transformării N-acetil serotoninei în melatonină - este specific epifizară. Epifiza mai conţine hormon luteinizat, tireotiozină, hormon antidiuretic, neurofizine I şi II, leucinencefalină, argintină - vasotocină, arginină – vasopresină, un hormon hipogliceminant numit pinealină. Acesta şi melatonina scad fixarea iodului în tiroidă şi reduc acţiunea stimulantă a TSH. Acţiunile hormonilor epifizari sunt multiple:
· acţiune depresivă asupra tiroidei, melatonina diminuând fixarea intratiroidiană a iodului 131, inhibând şi TSH;
· acţiune negativă asupra corticosuprarenalei diminuând secreţia de aldosteron şi corticosteron;
· asupra gonadelor: acţiune modulatoare fotoperiodică; acţiune negativă, melatonina fiind antigonadotrofică (întârzie apariţia pubertăţii);
· acţiune modulatoare asupra sistemului monoaminergic, de veghe şi somn.
Surse si Adrese Web Utile
Related news items:
Newer news items:
|
