Interferente.ro Descopera Istorie Stenografii antichitatii

Marţi, 09 Decembrie 2014 01:30

Stenografii antichitatii

Stenografii antichitatiiDeparte de a fi o inventie moderna, stenografia era in mod curent folosita in antichitate. Bine cunoscuta in Egiptul antic, ea a fost impusa, la romani, de Tiro, sclavul eliberat de Cicero. De aici, si denumirea de semne si notite tironiene. Quintilian arata ca aceste notite erau folosite pentru a insemna si conserva invataturile unor profesori celebri.

Semnele ortografice erau numite note (notae), iar cel ce le scria se numea notarius. Cu ajutorul stenografiei se nota textul unui interogatoriu sau al unei dezbateri. In procese, notarii inregistrau cu grija intrebarile judecatorului si raspunsurile acuzatilor. Apoi, documentele erau atent conservate in arhive. S-au pastrat pana azi cateva manuscrise in care apar notite stenografice.

In antichitate, existau scoli de stenografie. Asa se explica numarul mare al celor ce practicau aceasta meserie. Documentele consemneaza ca un profesor de stenografie era mult mai bine retribuit decat unul de gramatica. Intr-un papirus egiptean, se spune ca un stapan isi incredinteaza un sclav tanar uneui profesor de stenografie, care se angajeaza sa-l invete meseria in termen de doi ani, contra sumei de 1000 de drahme.

Adesea, parintii isi trimiteau fiii la scolile de stenografie care erau destul de numeroase. Existau manuale de stenografie ce contineau abrevieri si semnificatiile lor, lucrari extrem de utile azi, pentru descifrarea semnelor care apar in mai toate manuscrisele: bare, linii ondulate, linii oblice sau drepte, si in plus, abrevierile propriu-zise.

Un mare numar de scriitori aveau secretari carora le incredintau scrierile lor. Stenograful nu se despartea niciodata de Pliniu cel Batran, insotindu-l chiar si in baie. Chiar daca Pliniu nu lucra cat era in apa, de indata ce iesea, in timp ce se stergea cu prosopul, dicta sau discuta cu secretarul. Acesta nu-l parasea nici in timpul calatoriilor. Iarna, el purta manusi ca sa-si poata exercita activitatea.

Generatie dupa generatie, scribii invatau arta de a scrie si de a-si confectiona singuri materiale si unelte pentru scris, pentru ca, la randul lor, s-o transmita mai departe.

In ce priveste materialele pentru scris, ele se impart in doua mari categorii. Din prima fac parte cele folosite in stare naturala: piatra, lemnul, coaja copacilor, frunzele etc. In cea de a doua categorie sunt incluse fie materialele produse de om pentru alte scopuri si folosite pentru scris fara o prelucrare suplimentara (de exemplu, foi metalice sau tesaturi textile), fie materialele produse special pentru scriere: tablitele de lut, papirusul, pergamentul, huunul mayasilor, amata azteca si hartia.

In antichitate, autorul vorbea si stenograful nota. Cum? Cu ajutorul unui stilet de metal ascutit, el scria pe tablite de ceara. Ce avantaj prezentau aceste tablite? La nevoie, ele puteau fi sterse si refolosite. Avand o forma patrata, tablitele erau legate impreuna si alcatuiau o carte, un codez, termen care, initial, denumea o bucata de lemn. Treptat, tablitele au fost inlocuite cu foi de papirus sau cu piei de animale care, pliate si asezate impreuna, formau un fel de caiete. Dialogurile lui Cicero au fost transcrise pe asemenea caiete de 4 foi, numite fiecare, quaterniones.

Uneori, la inceput se facea o ciorna, dupa cate textul era transcris pe curat, pe o foaie numita shedula, revazuta de autor inainte ca manuscrisul sa fie considerat definitiv. Nu de putine ori, autorul nu mai avea timp sa reciteasca si sa-si corecteze textele. In acest caz, sarcina de a indrepta greselile avea sa-i revina … chiar cititorului.

Adesea, neglijentele secretarului-stenograf, graba lui generau nenumarate greseli. Secretarul descifra gresit ciorna sau interpreta eronat o abreviere, uita sa verifice sursele sau sa transcrie un citat.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: