Telepatia – stiinta sau mister

Istoric

Cuvantul "telepatie" este introdus in 1882 de catre cercetatorul englez Frederic W. H. Myers, pentru a putea denumi comunicarea diferitelor impresii, de la un spirit la altul, independent de caile senzoriale cunoscute.

Termenul „telepatie” provine din cuvantul grecesc „tele” (care inseamna „de la distanta”) si „pathos” (care inseamna „sentiment”, „pasiune”). Interesul asupra telepatiei si-a gasit inceputurile in mesmerism (teoria magnetismului animal). Adeptii acestei teorii au descoperit ca telepatia se numara printre asa-numitele „fenomene inalte”, observate la persoane cu capacitati magnetice, care pot „citi” gandurile si executa ordine nerostite.

Totodata, exista o destul de mare varietate a definitiilor date in decursul timpului telepatiei, pentru care s-au folosit si se folosesc uneori si alti termeni: criptestezie, sugestie ideatoare la distanta, telestezie, biocomunicatie, transmisiune perceptuala la distanta, radiocomunicatie biologica, transfer de informatie biologica, etc.

A. Patrut a definit in 1990 telepatia astfel: “Telepatia reprezinta o forma de comunicare, un transfer informational intre doi subiecti, in afara canalelor cunoscute".

Telepatia se mai ocupa si de fenomene de deplasare a obiectelor sub actiunea gandurilor, fie actiune voluntara (telekinezie sau psihokinezie), fie involuntara (poltergeist sau spirit care bocaneste).

Telepatia este cu siguranta cel mai cunoscut termen parapsihologic, intrand aproape in limbajul de toate zilele. In mod obisnuit, prin “telepatie" se desemneaza acel fenomen ciudat, foarte incitant si misterios, prin care “se transmit ganduri la distanta".

Despre calatoria gandurilor

Se spune ca Sf. Toma de Aquino citea cu multa usurinta gandurile oamenilor.

Unii cercetarori se intreaba daca nu cumva Ioana d’Arc a reusit sa-l convinga pe Delfinul Frantei de caracterul sacru al misiunii sale pur si simplu pentru ca  i-a repetat acestuia la intrevederea de la Chinon, cuvant cu cuvant, o rugaciune pe care el o rostea adesea si pe care o rostise chiar inainte sa o primeasca pe ea, rugaciune pe care se pare ca Ioana d’Arc o „captase” telepatic.

Paracelsus, ilustrul filosof hermetic al Renasterii, afirma ca a gasit insasi chintesenta vietii, spiritul universal sau corpul astral al omului, care ii permitea sa comunice cu alte persoane vii aflate la distante considerabile.

Sigmund Freud a observat acest fenomen in relatia sa cu fiul sau. Freud a considerat aceasta capacitate drept o facultate regresiva, primitiva, care a fost pierduta de catre om in cursul evolutiei sale. Conform afirmatiilor lui, indivizii legati "telepatic" trebuie sa aiba o legatura emotionala foarte puternica, iar evenimentul transmis pe aceasta cale trebuie incarcat cu sentimente negative.

Pe de alta parte, Carl Gustav Jung i-a acordat o importanta mai mare, considerand telepatia o functie de sincronizare si a descoperit prin experientele sale ca acest fenomen ne influenteaza visele.

Psihologul si filosoful William James a fost un sustinator entuziast al telepatiei, incurajand experimentele de acest gen.

N. Wiener, cunoscut cibernetician de origine americana, considera ca suportul material al telepatiei il constituie, de fapt, undele cu frecventa de 10 Hz, adica cele corespunzatoare ritmului alfa si ca acestea ar fi active in stare de relaxare maxima. Insa psihofiziologii nu sunt de aceeasi parere. Ei sustin ca telepatia este o functie a inconstientului care se manifesta indeosebi in marile trairi emotionale. Ca dovada, acestia aduc rezultatul experimentelor facute pe animale. In timp ce acestora li se inregistreaza electroencefalograma (EEG), la mare distanta li se sacrifica puii, iar in acea clipa, pe EEG apare un impuls nervos.

Unii cercetatori sustin ca telepatia se realizeaza prin intermediul unui camp biogravitational. Exista si oameni de stiinta adepti ai psihotronilor, elemente considerate fara inertie, care pot calatori cu viteze inimaginabile si care ar aduce informatii din viitor in prezent.

Camille Flammarion spunea: "Actiunea unei minti asupra alteia, de la distanta, transmiterea de ganduri, de sugestii mentale si de comunicare la distanta nu sunt mai extraordinare decat actiunea magnetului asupra fierului, decat influenta Lunii asupra marii, decat transportarea vocii umane cu ajutorul electricitatii sau decat minunile stiintei contemporane. Doar comunicarile psihice sunt superioare si acestea ne pot ajuta sa dam de urma cunoasterii naturii umane. Telepatia poate si trebuie sa fie considerata de catre stiinta o realitate incontestabila. Mintea poate actiona impotriva altei minti fara interventia simturilor. Fortele psihice exista cu adevarat, desi natura lor nu ne este cunoscuta. Noi spunem ca telepatia apartine ordinului psihic si nu celui fizic, psihologic, chimic sau mecanic, deoarece ea nu produce, transmite idei si ganduri, iar aceasta se manifesta fara cooperarea simturilor noastre".

Cand Societetea Americana pentru Cercetari Psihice a fost fondata in 1885, telepatia a fost primul fenomen studiat stiintific. Primul test a fost simplu: un subiect-emitator aflat intr-o camera trebuia sa transmita unui subiect-receptor dintr-o alta camera un numar format din doua cifre sau o imagine vizuala. Psihologul francez Charles a calculat sansele matematice de „ghicire” a numarului transmis si a descoperit ca telepatia actioneaza independent de hipnotism.

Interesul pentru telepatie a crescut simtitor in timpul primului razboi mondial, cand o serie de familii au incercat astfel sa ia legatura prin telepatie cu cei dragi aflati pe front.
Interes asupra telepatiei au manifestat si serviciile secrete ale marilor puteri, care incercau prin aceeasi metoda sa gaseasca o cale sigura de transmitere a informatiilor cu caracter top-secret. Experimentele au continuat in timpul "razboiului rece", cand URSS avea o unitate formata din militari, psihologi, psihiatri si medici special destinata acestui fenomen.

Edgar Mitchell, unul dintre primii 14 astronauti ai navei Apollo, a experimentat telepatia in timpul calatoriei sale catre Luna, NASA nefiind instiintata de acest eveniment. Mitchell stabilise cu patru oameni de pe pamant, ca el sa se concentreze asupra unor serii de 25 de numere ordonate diferit, in anumite momente din calatoria sa, iar acestia sa incerce sa le ghiceasca. Astfel, a creat 200 de serii de numere si le-au verificat cand acesta s-a intors pe pamant. A fost uimit sa afle ca doi din cei patru oameni „ghicisera“ 51 de serii, desi estimarile lor initiale faceau referire la aproximativ 40 de serii.

Experimentele magnetizatorilor

Telepatia este cel mai vechi sistem de comunicare la nivelul viului. Ea reprezinta un sistem universal, deci nu tine cont de bariera dintre specii. Dupa studiile parapshihologilor britanici Carrington si Sanderson, se pare ca multe specii practica in mod curent telepatia. Astfel isi transmit unii paianjeni structura modelului panzei si tot asa comunica la distanta furnicile si albinele. Toate speciile, inclusiv omul, manifesta telepatia intre mama si pui, pe baza careia se fac in ultimii ani valoroase experimente militare. Alte experimente militare se refera la telepatia dintre om si delfin.

Pretutindeni unde exista lume vie, exista si telepatie. Primii care s-au ocupat intens de fenomen au fost discipolii lui Mesmer, medic german, fondatorul teoriei pseudostiintifice a magnetismului animal, numit ulterior mesmerism. Acestia se numeau magnetizatori si lucrau cu subiecti aflati in stare de somn artificial, in general in stare de transa hipnotica. Magnetizatorii emiteau comenzi mentale la distanta, pe care subiectul le asculta.

De asemenea, erau capabili sa induca hipnoza la distanta. O alta categorie de experiente a fost denumita simpatism organic si cuprinde transmiterea senzatiilor. Magnetizatorul transmitea senzatii gustative, olfactive ori tactile. El putea transmite stari sufletesti sau organice (oboseala, sanatatea, durerile, emotiile), ceea ce a readus in discutie stravechea activitate a vrajitorilor. Magnetizatorii  realizau simpatismul organic sub hipnoza, iar in privinta aceasta trebuie sa deosebim doua fenomene: transmiterea unei senzatii ori a unei stari este un act telepatic; in schimb, faptul ca respectiva senzatie ori stare actioneaza efectiv asupra subiectului nu mai tine de telepatie, ci de hipnoza. Iata un exemplu clar: hipnotizatorul transmite senzatia de arsura, iar pe pielea subiectului apare arsura reala. Este evident ca subiectul a receptat telepatic senzatia arsurii, dar telepatia se opreste aici. Materializarea arsurii e un alt fenomen, de natura tipic hipnotica.

Experimentele magnetizatorilor au cazut o vreme in uitare. Abia in 1876, fizicianul englez William Barrett le reia, incercand insa sa evite folosirea hipnozei. Din 1883 incepe o ampla actiune de studiere a telepatiei, prin intermediul Societatii Britanice de Cercetari Psihice si prin intermediul testelor publice initiate de Gurney si Myers.

Undele alfa

In anul 1963, Leonid Vasiliev, unul dintre pionerii studiului parapsihologiei, desfasoara experimente de sugestie mentala la distanta, reusind sa comande miscari pe care subiectii le executau fara a fi constienti ca asculta ordine. Acest fapt deschide nebanuite perspective asupra telepatiei, recomandand-o drept tehnica valoroasa pentru manipularea indivizilor. Autoritatile devin brusc interesate si i se cere lui Leodin Vasiliev sa-si continue cercetarile in vederea construirii unor aparate de sugestie mentala. Astazi au aparut indicii ca asemenea aparate exista. Leonid Vasiliev a incercat sa demonstreze implicarea undelor in fenomenul telepatic, dar a dat gres, agentul si receptorul putand comunica chiar la distanate de peste 1.500 kilometri, in timp ce se aflau in custi Faraday, despre care se stie bine ca impiedica propagarea undelor electromagnetice.

In telepatie, receptorul trebuie sa se afle intr-o stare denumita alfa. Denumirea provine de la undele cerebrale alfa, care caracterizeaza encefalograma subiectului pregatit pentru receptionarea mesajului telepatic. Ritmul alfa are frecventa cuprinsa intre 8 si 12 cicli/secunda si caracterizeaza relaxarea, reveria, introspectia, granita dintre somn si trezire. Pentru a intra in ritm alfa, individul trebuie sa elimine orice stimul exterior si sa realizeze repausul psihic. Experimental, starea alfa se realizeaza sub hipnoza, in transa, in timpul premergator visului sau, pur si simplu, intr-o camera linistita si intunecoasa, avand ochii inchisi si urechile astupate. Starea alfa pura caracterizeaza receptia telepatica precum si clarviziunea.

Ai grija ce gandesti

Telepatia sparge tiparul comunicarii verbale. Spunem telepatie, intelegem gandire. Telepatia este dependenta de puterea mintii. Cu cat capacitatea noastra de concentrare si focalizare este mai mare, cu atat gandul emis de noi are sansa de a fi receptionat de ceilalti. De obicei, acest proces se petrece la nivel inconstient. Cand citim o persoana ca pe o carte deschisa, ii receptam gandurile, chiar daca nu facem eforturi constiente pentru asta. In general, in afara ideilor obsesive pe care toata lumea ni le citeste destul de usor, gandurile noastre sunt inaccesibile majoritatii oamenilor. Totusi exista anumite legaturi foarte apropiate care sparg aceste tipare.

A receptiona si a emite anumite ganduri implica asumarea unei responsabilitati. Aceasta capacitate paranormala trebuie folosita doar in bine, pentru a face bine. Un telepat are datoria de a lasa fiintele sa actioneze conform liberului lor arbitru, chiar daca are puterea de a le influenta. Aceasta etica trebuie clar avuta in vedere. Din nefericire, exista persoane care folosesc inconstient aceasta capacitate trezita intr-un grad destul de mare in fiinta lor. Ele isi impun vointa si domina in mod natural spiritele slabe, care se comporta ca si cum ar fi hipnotizate. Daca ne amplificam vointa, mentinem o stare de vigilenta si blocam conexiunile cu aceste spirite inconstiente, dar puternice, putem sa ne ferim de actiunea lor nefasta. Cand va ganditi la cineva, omul respectiv se gandeste de asemenea la voi. Cu cat va ganditi mai intens la el, creste probabilitatea ca aceasta fiinta sa va caute. Daca o cautati voi, este foarte posibil sa va spuna: „A, tocmai ma gandeam la tine...” De aceea, pentru un telepat nu este dificil sa determine o fiinta sa se indragosteasca de el. Ii va fi de ajuns sa doreasca aceasta suficient de puternic, un timp indeajuns de indelungat. Insa intotdeauna este un pret de platit, caci fiecare fiinta trebuie lasata sa actioneze potrivit vointei sale, potrivit liberului sau arbitru.

Avem experiente telepatice zi de zi. Timpul tese intre noi legaturi invizibile. Stabilim legaturi telepatice cu toti oamenii care ne sunt dragi. Aprofundand aceasta capacitate ne putem intelege fara cuvinte si ne putem simti de la orice distanta. Ne putem apropia inimile.

Observatii experimentale

Cel mai adesea telepatia apare spontan, in momente de criza cand cineva drag, un prieten sau o ruda apropiata de care suntem legati sufleteste sufera un accident sau se afla intr-o situatie cu un grad de periculozitate sporit. Practic, o persoana „stie” de la distanta cand cineva drag este in pericol. Asemenea informatii par sa parvina sub forma de ganduri, fragmente de vise, viziuni, halucinatii, imagini mentale sau momente de clarviziune sau, pur si simplu, cuvinte care vin in minte brusc receptorului. Deseori, asemenea informatii fac ca „receptorul” sa isi schimbe cursul actiunilor sale, cum ar fi sa isi schimbe programul sau sa incerce sa intre in contact direct sau prin telefon cu persoana despre care crede ca se afla in pericol.

Mai mult decat atat, uneori apar chiar evenimente telepatice intre oameni si animalele de companie.
Telepatia pare sa fie aflata intr-o stransa relatie cu starea emotionala a individului. Acest lucru este la fel de adevarat atat pentru emitator cat si pentru receptor.
Studiile au aratat ca femeile sunt mai buni telepati decat barbatii si acest lucru a fost explicat prin faptul ca femeile sunt mult mai sensibile din punct de vedere emotional decat barbatii si ca se bazeaza mai mult pe intuitie.

Telepatia poate fi indusa si in timpul somnului. Se pare ca acest fapt este legat de o serie de factori biologici: volumul fluxului sanguin se schimba in timpul emisiei si receptiei telepatice, iar encefalogramele subiectilor monitorizati arata ca undele cerebrale ale receptorilor se adapteza de asa natura incat sa se potriveasca cu cele ale emitatorului.
Studiul telepatiei este departe de a fi terminat, psihologii continuand munca de cercetare a acestui fenomen deosebit.