Interferente.ro Lifestyle Moda - fashion Tendinte moda vara 2010

Vineri, 11 Iunie 2010 17:44

Tendinte moda - vara 2010

 

Moda verii 2010 va ofera ocazia sa fiti foarte speciala. Trendurile noului sezon pot fi catalogate drept foarte indraznete. Atitudinea este principalul element in a avea o tinuta reusita cu accente artistice, military, sporty sau futuriste. Incearca sa iesi din tipare si imbraca-te cu ceea ce nu s-ar astepta ceilalti sa o faci. Materialele vedeta ale verii ascund o poveste aparte, pentru ca in fiecare material te vei simti ca facand parte dintr-un alt univers: matasea care iti mangaie pielea, bumbacul care iti ofera siguranta,  tricotul care te protejeaza in serile mai friguroase.  

Culorile la moda in 2010 sunt alb, negru, dar si nuantele vii. Tendinţa designerilor (Christian Dior, Phillip Lim sau Lanvin) de a folosi nuanţe metalizate (auriu, argintiu, cupru sau bronz) nu reflectă deloc criza, ba chiar dimpotrivă.

Stii ca se poarta dungile, atunci incearca o combinatie in care sa prinzi si tendinta cu dungile, dar si ceva din amprenta ta personala!

 

Daca alegi ca vara aceasta sa te imbraci in culori cu tente vibrante, poti alege tonuri de turqoise (te duce cu gandul la mari si oceane, vacante insorite), albastru deschis (nuanta aduce in plus atitudine si energie), violet (da o tenta romantica culorilor calde si va da o nota distinctiva oricarei tinute sau cu ajutorul acestei nuante puternice poti crea o tinuta extravaganta), galben (inspirat de soarele puternic din sezonul cald da stralucire, energie si o nota increzatoare unei tinute), coral, rosu clasic (inspira putere si pasiune).

Tonurile nude dau o nota clasica tinutelor: champagne (da o nota luxury unei tinute), bej cald, verde neutru, gri.

  


Principalele tendinte pentru vara 2010

 

Military look  

Tinutele de tip army revin in moda in acest sezon si odata cu ele o atitudine in forta, plina de siguranta de sine. Jacheta cu accente army devine principala rivala a gecii de piele, iar numeroase jachete cu umeri evidentiati, diverse aplicatii si decoratii sunt in top in noul sezon. Spre deosebire de sezoanele trecute, look-ul military a progresat. Hainele au acum mai multe aplicatii precum siraguri de lanturi, butoni sau nasturi masivi. Orice look, oricat de elegant, poate capata cu usurinta o nota army: adauga o curea in acest stil peste o rochie, combina o jacheta cu aplicatii cu o fusta hot sau o pereche de skinny jeansi cu o tunica. Colectiile marilor designeri Balmain, Dsquared sau John Galliano pot fi o buna sursa de inspiratie daca doresti sa adopti acest look.

 

Haine tip sporty

Hainele de acest tip nu sunt doar sport, sunt de asemenea sexy si cool. Printre elementele cool se numara topuri rupte, pantaloni cu talie joasa, materiale din jerseu sau umeri masivi stil fotbal american. Majoritatea designerilor s-au inspirat din diverse sporturi precum: tenis, baseball, hockey, fotbal sau dans. Totusi acest tip de tinute nu sunt lipsite de elemente feminine precum tocurile inalte sau materialele delicate. Astfel, sosetele pana la genunchi pot fi combinate cu sandale sau pantofi cu toc, pantalonii cu accente sport pot fi combinati cu sacouri elegante, iar rochiile, bluzele sau gentile elegante pot fi combinate cu colanti, pantaloni scurti sau ciorapi sport. Colectii precum Proenza Schouler, Alexander Wang sau Hermes s-au inspirat din diverse sporturi pentru prezentarile lor.

 

Puterea printurilor

In noul sezon, majoritatea creatiilor sunt facute din cele mai ciudate si artistice printuri. Cat mai multe imprimeuri este indemnul designerilor in acest sezon! Ei s-au jucat cu imprimeuri grafice, artistice, haine asemenea unor picturi, imprimeuri florale sau animal printuri. Cele mai spectaculoase piese vestimentare sunt pantalonii largi cu imprimeuri artistice, sacourile cu motive florale sau rochiile fluide si lungi asemenea unor picturi. Nu te feri sa mixezi diverse tipuri de imprimeuri, in acest sezon, excentricitatea in materie de printuri este in top. Te poti inspira din cele mai spectaculoase creatii din colectiile: Anna Sui, Balenciaga sau Etro.

 

Viitorul neconventional

Cele mai indraznete tinute au exploatat motivul futurist si au creat tinute structurale si inovatoare. Regretatul Alexander McQueen, Julien MacDonald sau Karl Lagerfeld au creat tinute inspirate din tehnologie sau arta abstracta. Vechile civilizatii sau natura sunt preluate de designeri si transformate in tinute futuriste prin aplicatii metalice, piese vestimentare din piele sau pictate, siluete evidentiate prin umeri masivi, talie extrem de subtire sau siluete tip cocoon.

 

Afiseaza-ti lenjeria

Corsete, sutiene, pantaloni scurti cat lenjeria, culori nude, acum totul este expus si fara inhibitii. Daca in sezonul de toamna-iarna putem adopta un look cu un sacou putin desfacut, acum pe sub bluze sau rochii transparente se afiseaza cu mandrie sutiene elengante si sexy. Materiale precum dantela, voalul transparent sau satinul sunt principalele texturi ale acestui trend. Mai mult, daca esti o fire independenta si indrazneata poti purta corsetul sau sutienul pus peste rochie, desigur intru-un loc in care se preteaza o asemenea tinuta. Te poti inspira pentru aceste look-uri din show-urile Fendi, Nina Ricci sau Dolce&Gabanna.

 

!!!Daca alegeti sa purtati o rochie aveti mare grija la croaiala ei. Mult mai bine ar fi sa optati pentru un model care va scoate in evidenta formele, dar care sa nu stea lipit pe corp. Daca ai imbracat o rochie larga nu uita sa-i asortezi si o centura foarte lata care sa-ti evidentieze talia. E ultimul trend!

 

Must-have pentru vara 2010

Pantaloni foarte scurti si cu talie inalta. Ii poti purta cu tricouri simple sau camasi cu aplicatii spectaculoase la baza gatului, in culori ceva mai putin obisnuite. Evita culorile office si incearca fuchsia sau culori pastelate.

Pantaloni drepti sau tigareta sunt in tendinte si nu ar trebui sa lipseasca din garderoba niciunei femei in 2010.

Tricouri cu imprimeuri funny, inspirate din desene sau din natura. Este la moda sa te lasi inspirata de copilarie chiar si atunci cand te imbraci. Daca tricoul tau are vreo funda centrala, vreun turn Eiffel, un Mickey Mouse sau vreun fluture inseamna ca este trendy si in pas cu  moda.

Geaca de blugi pe talie, cu maneci 3/4 este vedeta sezonului. Opteaza pentru o geaca de un albastru mai inchis la culoare, cu multe fermoare, intr-un stil ceva mai punk. Inca mai este in tendinte acest model, asa ca fa-ti outfitul vedeta, ori de cate ori iesi la plimbare.

O jacheta de piele, care sa aibe un croi cambrat.

Rochii lungi din matase sunt pentru cele mai multe dintre noi cireasa de pe tort a acestui sezon. Rochiile lungi sunt foarte rafinate si iti ofera un stil aparte. Le poti accesoriza cu o pereche de sandale cu multe pietricele stralucitoare, cu o geanta din rafie XXL, cu o pereche de ochelari de soare si o floare prinsa in par.

O rochie neagra cu maneci scurte, lunga pana deasupra genunchiului si care sa-ti scoata in evidenta formele. Aceste este una dintre cele mai sexy tinute.

O rochie etno sau cu imprimeuri in stil flower-power.

O rochie fara maneci si putin larga in nuante pastel, lunga pana deasupra genunchiului

Fustele mini, fustele conice si fustele din dantela vor face parte din articolele vedete ale acestui sezon calduros. Ai cu ce sa iti pui silueta in valoare in aceasta vara, pentru ca picioarele vor sta la vedere daca alegi fustele mini. Fustele din dantela te transforma intr-o printesa a zilelor noastre.

O fusta clos deasupra genunchiului intr-o culoare tare.

Salopetele sunt foarte chic atat din matase, cat si din materiale mai grele. Se poarta in special cele cu umarul gol.

O tunica. Acest articol vestimentar se poate asorta atat cu pantaloni, cat si cu o pereche de colanti.

Sandalele cu talpa ortopedica, sadale de tip roman, sandale cu multe aplicatii stralucitoare pentru fiecare eveniment, pentru fiecare gust. Incearca sa iti cumperi sandale usoare, cu talpa comoda care nu iti pot afecta mersul, din materiale flexibile.

Accesoriile colorate, cu canafiori, cu bilute, margelute, fulgi, ghemulete si asa mai departe. Cea mai simpla tinuta, poate deveni una excentrica, daca ai cateva accesorii originale.

 

Pentru vara 2010 nu uita accesoriile:

- beretele si palariile;

- sandale cu toc inalt care fac picioarele sa arate mai sexy ca niciodata;

- curelele late cu catarame mari;

- genti supradimensionate;

- colanti in culori inchise.


Nici machiajul nu trebuie neglijat daca vrei sa fii chic. In acest sezon trebuie neaparat sa incepi sa incerci un ruj mat.

 

In ceea ce priveste coafura, parul impletit este marea tendinta in vara 2010.

 

 

Surse si Adrese Web Utile

http://www.karllagerfeld.com/

http://www.johngalliano.com/

www.dior.com

www.hermes.com

http://styleandthecity.ro

www.annasui.com

www.fendi.com

www.ninaricci.com

http://www.dolcegabbana.com/