Interferente.ro Cultura Poezii Toamna in poezia lui Alexandru O Teodoreanu Pastorel

Miercuri, 20 Octombrie 2010 14:18

Toamna în poezia lui Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel)

Toamnă

Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare,
De viaţă, de iubire, de vis. Sunt ostenit.
Prin parcul meu de vise imens şi veştejit,
Tu ai trecut ca toamna atotveştejitoare.

De viaţă, de iubire, de vis, sunt ostenit.
În heleşteul verde, cu apele murdare,
Vezi pâlcurile repezi de păsări călătoare,
Trecând, ca umbra spaimei, c-un strigăt prelungit.

 


Prin parcul meu de vise imens şi veştejit,
Nu mai zăreşti bazine ce înfloresc, bizare,
Ca stânjenei de sticlă, sub scânteieri lunare,
Trezite ca-n poveste de mersul tău vrăjit.

Tu ai trecut ca toamna atotveştejitoare.
Şi-n nopţile cu brumă văd chipul tău iubit,
Alunecând – ca luna – de veghe-ngălbenit,
Prin noaptea fără viaţă şi fără de hotare.

Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare.

 

 

 

 

Întomnare


Înstelarea-n lac răsfrântă, printre foi de nufar,
A făcut din lac poiană, din luceferi licurici,
O poiană colbăită de ninsori de chihlimbar,
Printre care stropi de aur joacă lucitori şi mici.

Pe când noaptea străvezie în tăcere se-nvestmântă,
Broaştele opresc o clipă tânguirea lor deşartă;
Iar pe apele vrăjite trece luna ca o sfântă,
Ofilind întreg frunzişul cu surâsul ei de moartă.

 

 

Octombrie

Ca pe-o icoană binefăcătoare
În mine chipul tău îl ţin închis,
Şi visurile - floare de cais -
Îşi cern în juru-i molcoma ninsoare.

În prag când mi te-arăţi, din lumi de vis
Mă smulg, să-ţi cad cucernic la picioare;
Şi-s fulg atunci ce se topeşte-n soare,
Sub ochii tăi, de calzi şi dragi ce mi-s.

Dar când de mine te desprinzi şi pleci
Cu paşi mărunţi pe-ngustele poteci,
Şi când pe frunze moarte calci cu frică,

În crepusculul toamnei fumuriu
Rămân de gânduri gol: un cuib pustiu,
Lăsat de cea din urmă rândunică.

 

 

 

Related news items:
Newer news items:
Older news items: