Toamna în poezia lui George Bacovia

Toamna

Răsună din margini de târg
Un bangăt puternic de armă;
E toamnă... metalic s-aud
Gorniştii, în fund, la cazarmă.

S-aude şi-un clopot de şcoală,
E vânt, şi-i pustiu, dimineaţa;
Hârtii şi cu frunze, de-a valma,
Fac roată-n vârteje, pe-o piaţă.

Se uită în zări catedrala,
Cu turnu-i sever şi trufaş;
Grădina oraşului plânge,
Şi-aruncă frunzişu-n oraş.

Şi vine, ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarmă,
E toamnă... metalic s-aud
Gorniştii, în fund, la cazarmă.

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Vals de toamnă

La geamuri, toamna cânta funerar
Un vals îndoliat, şi monoton...
-Hai să valsăm, iubito, prin salon,
După al toamnei bocet mortuar.

Auzi, cum muzica răsuna clar
În parcul falnic, antic, şi solemn, -
Din instrumente jalnice, de lemn,
La geamuri, toamna cânta funerar.

Acum, suspină valsul, şi mai rar,
O, lasă-mă acum să te cuprind...
-Hai, să valsăm, iubito, hohotind,
După al toamnei bocet mortuar.

Note de toamnă

În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poeţii trişti declamă
lungi poeme -
E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme,
Frumos, şi inert.

Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut şi revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Şi, dacă se zguduie oraşul,
Şi creierul rămâne pierdut;
Şi, dacă munca trosneşte din
braţe, din piatră, din fier, -
Mulţimea anonimă se va avea în vedere.
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.

Parfum… incendii violet, şi becurile-aprinse
Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine
-
Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele
învinse,
Plângând,
Şi fredonând,
Gândindu-mă la mine.

Plumb de toamnă

De-acum, tuşind, a şi murit o fată,
Un palid visător s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
-Tu ce mai faci, iubita mea uitată?

Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind,
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vânt şi-orice speranţă e pierdută.

Prin târgu-nvăluit de sărăcie
Am întâlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

Monosilab de toamnă

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge... anii tăi, anii mei

Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.

În curand, încet va cădea in vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

Amurg violet

Amurg de toamnă violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Orasul e tot violet.

Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.

Amurg de toamnă violet ...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.

Frig

Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude
Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche
Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii…
Fulgi de zăpadă rătăcitori…

Citeste si: 

Toamna in proza lui George Bacovia

Poezii de iarna George Bacovia