Valea Salautei

Pornite din cotloanele ascunse ale Muntilor Rodnei si Tiblesului, doua paraiase – Fundoaia si Stefanita – s-au “inteles” sa se “infrateasca”, in satul Dealu Stefanitei (670 m) cu paraul Salauta, venit de sub Culmea Stefanita Tiblesului (1182 m), pentru a-i pregati Somesului Mare un nou afluet de dreapta – Salauta, harnica si navalnica intru asaltarea zonei montane de contact Rodna-Tibles.

In aval de satul Dealu Stefanitei, firul argintiu al Salautei si-a creat o vale adanca si stramta, care, in spatiul geografic al localitatii Romuli, are aspectul unui defileu ce a determinat atat liniaritatea vetrei acesteia, cat si cocotarea unor gospodarii pe versanti, pe ingustele poduri de terase si pe o serie de pinteni montani. In extremitatea nord-estica a satului, Salauta intra in confluenta cu paraul Repedea, iar in zona mediana a vetrei acestuia, cu vigurosul parau Stramba, care a dat numele asezarii pana in anul 1783, cand imparatul Habsburgic a botezat-o Romuli.

Coborand din Romuli, Salauta sculpteaza mici cascade captusite cu lespezi mari de gresii, in timp ce stratificatia geologica, evidentiata pe alocuri in peretii abrupti ai vaii, tradeaza prezenta formatiunilor sedimentare de varsta oligocena, pe care le-a retezat raul in evolutia sa.

Si, cu toate ca pana in aval de satul Fiad Salauta mai primeste cateva paraie tumultoase de pe dreapta (Sabia, Ciurila si Fiezelul), valea se mentine stramta si adanca, soseaua si calea ferata strecurandu-se cu mare dificultate pe firul acesteia.

O largime considerabila capata valea doar acolo unde Salauta se intalneste cu afluentul sau de stanga, Telcisorul, venit parca anume din Muntii Rodnei pentru a sculpta, impreuna cu raul matca, Depresiunea Telciu, situata la contactul unor stive uriase de gresii si conglomerate. Atat spatial, cat si demografic, Telciu este cea mai mare si mai veche localitate de pe Valea Salautei, fiind mentionata documentar inca din anul 1245. Din aceasta localitate, urmarind traseul raului Telcisor, pe o distanta de 12 km, se poate ajunge la minunata pestera Jgheabul lui Zalion, situata la obarsia paraului Izvorul orbului.

Mai jos, intr-o cotitura a vaii, paraul Bichigiului, venit de pe dreapta, din zona Tiblesului, isi varsa apele prin poarta deschisa intre Magura Herbului si Dealul Vartoapele. De la aceasta confluenta, Salauta isi impodobeste albia cu straie de arini si salcii, strabatand un traseu fermecator in umbra padurilor de fag, pentru a-si face triumfator intrarea, prin “vaduri repezi”, in satul Cosbuc, unde geniul poetic al marelui George Cosbuc a cunoscut deplina sa consacrare. La margine de drum, trecatorul poate poposi la Casa Memoriala a poetului, in fata caruia se afla si bustul acestuia, opera a sculptorului Corneliu Medrea.

Spre aval, valea se largeste considerabil, gazduind culturile agricole si fanetele “hordoailor” (locuitorii satului Hordou, vechea denumire a localitatii Cosbuc), in timp ce oglinda argintie a apei se joaca cu umbrele puntilor suspendate, inainte de a intra in Salva, unde si-a dat intalnire cu Somesul Mare, caruia ii sporeste apele si ii largeste albia.

Desfasurata pe un traseu de aproape 42 km lungime si colectandu-si apele de pe o suprafata de peste 411 kmp, Salauta nu a sculptat doar o vale pitoreasca si fermecatoare, ci a creat si o cale de legatura intre Tara Nasaudului si Tara Maramuresului, de-a lungul careia atat soseaua ce trece peste pasul Setref, cat mai ales calea ferata Salva-Viseu iti dau posibilitatea de a admira, de le inaltimea viaductelor, frumusetea unor locuri ademenitoare.

Prof. dr. Mircea Muresianu