Interferente.ro Descopera Diverse Vanatori persane

Miercuri, 07 August 2013 03:35

Vanatori persane

 

Pentru europeanul de rand, Persia evoca un peisaj intens al golfului cu acelasi nume, evoluand de la albastrul intens al golfului cu acelasi nume, la galbenul pustiului bantuit de lei feroci si gheparzi, la campii statute de gazele, pana din granita de nord, tancuri de stanca peste care doar vulturii isi poarta zborul planat.

Ea evoca un imens si instabil imperiu, desfacandu-se si refacandu-se la loc ca intr-un joc de basme in bucatele, cand cuceritor, cand triumfator, cand infrant, de o uluitoare vitalitate, renascand mereu din propria-i cenusa. Pentru istoric ea cheama din strafunduri vremelnica ocuptie seleucida si parta, apii reinvierea vechii straluciri a statului persan sub sasanizi, lasandu-ne intr-un amestec de adevar si legenda amintirea faptelor lor de arme. Cucerita de arabi, Persia, inchinatoare a lui Ahura Mazda – zeitatea suprema impusa de zoroastrism – a zeitei focului, Anahita, a lui Zurvan, timpul cel vesnic, devine islamica, iar sub Omeiazi, capitala Bagdadului celor o mie si una de nopti va sta un mileniu de acum incolo, vechiul imperiu al persilor avea sa fie numai sub dominatie straina, rand pe rand, araba, mongola si din nou turca. Dar, chiar daca gloria sa ca mare putere asiatica apusese, se intampla si in aceasta parte a lumii ceea ce se petrecuse in Mediterana. Islamismul cuceritor este la randul sau cucerit de rafinamentul culturii persane. Asa se face ca in plina domnie a lui Mohmud “distrugatorul de idoli” (998-1030), inchinator al lui Alah, un mare poet Abu’l Kasim Mansur, zis Firdousi, poate sa scrie cea mai uluitoare carte “Sah-Name” (Cronica sahilor) “istoria legendara a Persiei de la facerea lumii pana la ultimii sasanizi” (V. Candea).

Cartea, pentru care, asa cum spunea poetul “ani treizeci pe vechi hartoage/ asudai, an dupa an/ si in grai parsi trezit-am/maretia ta, Iran!”, are meritul de a ne dezvalui si o neasteptata latura a vietii printilor de odinioara, vanatoarea. Coroborata cu imaginile pe care le ofera superbele exemplare de teroutica antica persana (cupe, boluri, platouri, in argint si aur) razletite prin marile muzee ale lumii, ea ofera un tablou complet al vanatorilor regale.

Mai intai, care era echipamentul unui print care pleaca in lupta, fie la vanatoare? In capitolul intitulat “Nasterea lui Manucehr” aflam ca el se compunea din: “Ci arabi cu frau de aur, spade de prin Hindustan/ care stau in teaca de aur, platose si chivare/ zale din Bizant ce-n copcii se pot lesne descheia, apoi arcuri albe, tolbe cu sageti de lemn de plop/ scuturi din Kitai si suliti de-azvarlit in batalii!”.

 Dincolo de enumerarea cantitativa trebuie remarcata osteneala cu care se vor fi adus toate acestea din cele patru zari. Pentru un print, echipamentul si ami ales alegerea roibului, vesnicul tovaras de vanatoare comporta un intreg ritual. Iata-l pe Rostam alergandu-si bidiviul:

“I se aduse mai in fata-o herghelie din Kabul/ pe sub ochi ingramadindu-i bidivii in fel de fel/ pe culori”. Dintre toti insa alegerea sa cade asupra unui manz: “piept si cruce largi asemeni/ mamei sale, ochiul sau/ negru, coada-nfoiata, si bogate fudulii/ tari si negre si copite ca turnate din otel/ cal rotat cu pete roze pe un par ca de sofran/ noapte-ati deslusea si de la doi farsangi/ o furnica – plus negru: prin tarie elefant,/ ‘nalt cat o camila, vlaga unui leu din Busutun.”

Dupa ce il prinde cu arcanul, Rostam il incearca apasandu-i cu bratul cumplit taria greabanului si conform obiceiului oricarui cunoacator de cai ii deschide gura … “vazu ca-i iute foc/ neinfricat de vita aleasa si in stare de-a purta/ platosele, buzduganul, coiful, trupu-i de viteaz.”

Este indeobste cunoscuta iubirea exclusiva si excesiva a orientalului pentru calul sau. Impinsa uneori pana la patima, ea poate genera tragedii de genul celei din “El Zorab” a lui G. Cosbuc. Poetii arabi ai epocii, precum Zuhuyr (530-609), al Buhturi (821-897), Ibn Al-Mu’tazz (861-908) l-au descris cu ochi de fin desenator si i-au cantat virtutile cu laude de indragostit. Spre fala noastra trebuie insa spus ca, la un moment dat, stirpea robusta si eleganta a calului moldovenesc ii vrajise pe orientali. “Un tanar persan pe un cal moldovenesc, nimic mai frumos”, circula cu valoare de superlativ estetic.

Alaiuri de vanatoare exorbante in fastul lor, alcatuite din “de doua ori sase mii de caini si gheparzi/ si de soimi cu zurgalai pe lantuguri de aur fine”, sunt apanajul exclusiv al printilor. Demna de retinut este prezenta ghepardului la vanatoare. Abu Nuwas (747-813) ii inchina o poetica poezie care se incheie fara drept de apel: “fara ghepard, o vanatoare/ n-are folos si nu e arta!”.

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: