Vecini - versuri

Va oferim spre lectura poezia “Vecini” scrisa de C. Ottescu.

Fug prin atmosfera dungi prelungi de ploaie,

Maraie motoare, clampane tramvaie

Si pe strazi udate circuland hai-hui

Vantul beat isi canta simfonia lui.

Ploaia care cade, ploaia citadina

Zangane pe stresini ca din mandolina

Si-i scandeaza ritmul cantului barbar

Pasul celor care trec pe trotuar …

Cand in dara unei firme cu neoni

Deslusesti profilul unui pieton,

Nasul care-i curge, trupul zgribulit,

Ii patrunzi misterul pasului grabit,

Intelegi valoarea unei case unde

Linistea din aer, calma, te patrunde

Si-ti furnica-n piele valuri de placere …

Ce valoare are clipa de tacere!

Clipa-n care gandul prinde sa-nfiripe

Somnul oboselii celorlalte clipe!

Atipesti la soba ca oricare om,

Linistea-n ureche tiuie molcom …

Si prin vis aproape savurezi placerea

Cam paradoxala, sa auzi … tacerea.

Ca de mult te-mbie linistea aceasta! …

Dar mai sunt vecinii si mai e nevasta!

Dar mai e nevasta ce te informeaza,

Care te intreaba, cate te piseaza,

Si-nca ea, saraca nu e raul prim

Caci nevasta-nseamna zgomot legitim,

Dar mai sunt vecinii: doamna de la trei,

Iaia cu o mata si cu 5 catei,

Care impreuna cu stapana lor

Ea: la pian, ei: voce, hamaie in cor.

Si cand se-ntarzie drumul lor afara

Pan’ s-ajunga-n curte se opresc pe scara …

D-aia Filofteia azi o saptamana

Lunecand pe trepte si-a scantit o mana …

Dar aceasta este doar un episod

Barza, lui popescu, i-a adus un plod,

Care isi asteapta ora de mancare

Cu-ncercari acute de vocalizare.

Si-nca asta nu e zgomot monoton

Cum e soneria de la telefon!

Ce imbold sinistru m-a facut sa-l pui

Ca sa-mi blestem clipa instalarii lui?

Suna! Suna! Suna! Incapatanat

Chiar cand esti in baie, chiar cand esti in pat

Suna, suna, suna calm si cristalin

Si-i de fapt o tanti pentru un vecin!

……………………………………

Galagia creste de pe strazi si-n caza

Plasa ei sonora de paianjen, deasa,

Izbucneste-n unde care se propaga

Sferic … Navaleste-n casa ta intreaga

Iar la nea Costica ton de-acordeon

(Stiti acel ce-ntinde rufele-n balcon),

Iar la Stoenescu sunet de rindea

(E tamplar si-n casa are o tijghea),

Miorlaie la patru, hamaie la trei

(La cocoana Manda, aia cu catei)

Tine la Popescu plodului ison,

Zbarnaie sinistru ca din telefon …

Zgomot, zgomot, zgomot! ... wagnerian, obscur

Isi zvarla-anatemic sferele-n prejur!

Unde sa se-ascunda bietul pieton

Cu vecini ca astia si cu telefon?

M-am dus intr-o seara pan’ la responsabil

Sa ma plang de zgomot. M-a primit amabil

Si mi-a spus ca crede si el de cuviinta

Sa ridic problema-n proxima sedinta.

Lucrurile insa nu s-au linistit

Caci venind odata martea obosit

(Avusesem treaba pe la “cultural”

Cum mi se intampla marti in general),

Telefonul nostru parca dinadins,

In puterea noptii, cand dormeam, a prins

Sa ma sune-ntr-una, incapatanat

Cum in nici o noapte parca n-a sunat.

Ridic receptorul: - Alo, te-ai culcat?

Sa ma ierti, vecine, ca te-am deranjat,

Vreau sa-ti spun ca vineri seara are loc

Adunarea pentru linistea din bloc.