Interferente.ro Cultura Religie Viata si invatatura Arhimandritului Teofil Paraian

Miercuri, 29 Septembrie 2010 04:00

Viata şi învăţătura Arhimandritului Teofil Părăian

 

Mintea trează şi inima curată!

 

Viaţa

Arhimandritul Teofil Paraian a fost duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), şi unul din marii părinţi duhovniceşti ortodocşi ai Romaniei. Se naşte la 3 martie 1929 (primul între patru fraţi) într-o familie de plugari din satul Toparcea, din apropierea Sibiului. Viitorul monah, duhovnic şi cărturar Teofil Părăian, primeşte la botez numele de Ioan şi rămâne din pruncie fără vedere (intră în viaţa conştientă ca nevăzător).

Între anii 1935-1940 urmează cursurile şcolii primare la Cluj, într-o şcoala pentru nevăzători, cursuri pe care le continua între 1942-1943 la Timişoara. Tot aici se înscrie în anul 1943 la Liceul teoretic "C. D. Loga" (pentru văzători) pe care îl absolvă în 1948.

În această perioadă îl cunoaşte pe Părintele Arsenie Boca, de la care deprinde practica Rugăciunii lui Iisus.

Studiile teologice şi le aprofundează la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu a cărui student a fost între anii 1948-1953 unde este şi licenţiat în anul absolvirii, la catedra de Noul Testament cu teza: “Soteriologia Noului Testament”.

La 1 aprilie 1953 intră în obştea mănăstirii Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, al cărei vieţuitor rămâne până la sfârşitul vieţii. Aici este tuns în monahism de către mitropolitul Nicolae Bălan la 15 august 1953, la hramul mănăstirii, primind numele de Teofil.

Este hirotonit diacon în 15 august 1960, după şapte ani de călugărie, de către mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului.

Abia după 23 de ani, pe 13 mai 1983 este hirotonit preot şi duhovnic de mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului. Hirotesia întru arhimandrit o primeşte la 8 septembrie 1988.

În perioada 1992 - octombrie 2009 ţine cicluri de conferinţe cu teme religioase în toată ţara, dar şi în străinatate (Germania, Franţa, Spania, Grecia).

Moare la vârsta de 80 de ani, în dimineaţa zilei de 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, după o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucuresti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca.

 

Învăţătura

A dus o rodnică activitate cărturărească ţinând numeroase conferinţe duhovniceşti în peste 40 de localităţi din ţară, precum şi în străinătate. Din aceste conferinţe şi predici s-au născut cărţi publicate la diverse edituri, după cum urmează:

Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997.

Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997.

Lumini de gând, Editura Antim, Cluj, 1997.

Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1998.

Prescuri pentru cuminecături, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1998.

Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998.

Din vistieria inimii mele, editată de A.S.C.O.R. Craiova, 2000.

Veniti de luati bucurie!, Editura Teognost Cluj-Napoca, 2001.

Părintele Teofil a fost mereu aproape de tineri, încurajând intens activitatea A.S.C.O.R. – ului din ţară, fiind totodată un neobosit povăţuitor al pelerinilor la Mănăstirea Sâmbăta şi pe drept cuvânt “un om al bucuriei”.

 

Duhovnic pentru monahi şi mireni

A rânduit Dumnezeu ca mânăstirea de la Sâmbăta să fie cunoscută şi prin părintele Teofil, cunoscutul ei duhovnic, unul din marii duhovnici ai neamului nostru. Când spui "Mânăstirea Sâmbăta" te gândeşti la părintele Teofil, iar când spui "părintele Teofil" sigur nu-l poţi despărţi de mânăstirea de la Sâmbăta.

Se ştie că marii noştri duhovnici se găsesc în general în mânăstiri, aceste "Case ale lui Dumnezeu" fiind locuri de o mai mare prezenţă a Duhului lui Dumnezeu, locuri deasupra cărora şi în care mai mult ca în alte părţi pluteşte Duhul lui Dumnezeu. La mânăstiri vin de cele mai multe ori oameni mai mult sau mai puţin împovăraţi de păcate pentru a se despovăra de ele şi a se umple de Duhul lui Dumnezeu. În această lucrare credincioşii sunt conduşi, ajutaţi de duhovnici, mai ales în Sfânta Taină a Spovedaniei, duhovnicii fiind aşa cum le spune şi numele, oameni care-l poartă şi-l împărtăşesc pe Duhul Sfânt tuturor celor dornici de despătimire şi îndumnezeire.

Cei ce vin în acest scop la mânăstirea Brâncoveanu întreabau de obicei de părintele Teofil. El, deşi lipsit de vedere, este luminat, este luminat de Dumnezeu cu lumina cunoştinţei pe care el este gata s-o împărtăşească tuturor celor ce o caută. Părintele era căutat deci pentru a împărtăşi lumina, pentru că este un om al bucuriei, un om gata să-i facă şi pe alţii să se bucure. Părintele Teofil a fost căutat şi pentru felul în care îl înţelegea şi îl prezenta pe Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu e "milostiv şi iubitor de oameni", are "milă şi îndurări", îl aşteaptă mereu pe fiecare fiind gata să-l "miluiască şi să-l mântuiască". Dumnezeu, aşa cum îl înţelegea părintele Teofil, este de fapt Dumnezeu cel propovăduit de Biserică, cel prezentat de sfintele slujbe, care aşteaptă pe fiecare pentru că "dragostea Lui faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de El".

 

Duhovnic pentru călugări

Înainte de a arăta ce înseamnă părintele Teofil pentru majoritatea credincioşilor, trebuie să ne oprim la relaţia lui de duhovnic cu fiii sufleteşti din mănăstirea al cărei membru a fost.

Părintele Teofil a fost duhovnicul obştei mânăstirii. Fiind la vârsta unei depline maturităţi duhovniceşti el avea deja formată o vastă privire de ansamblu asupra însemnătăţii monahismului, asupra modului în care trebuie să se comporte cineva care vrea să meargă pe această cale, avea o metodă de lucru, nişte principii pe care le cerea respectate de toţi cei ce vor să vieţuiască în mănăstire şi care în fond nu sunt doar ale lui ci sunt ale Bisericii. Părintele avea mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea Lui faţă de noi dar părintele insista pe faptul că Dumnezeu iartă pe cel care se pocăieşte, pocăinţa însemnând părăsirea păcatului, afirmând cu tărie că Dumnezeu e dispus şi se bucură să primească pe oricine cu condiţia, însă, ca acesta să rupă cu viaţa de păcat de mai înainte şi "să ducă o viaţă pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu şi pe care o binecuvântează de fapt".

Ca duhovnic al mânăstirii, părintele îi primeşte pe toţi monahii ce în lupta duhovnicească vor să fie povăţuiţi de dânsul. Din păcate, în condiţiile destul de libertine ce se constată astăzi chiar şi în mânăstiri, neexistând o constrângere, mulţi îl evită pentru a vieţui după bunul lor plac, lucru ce duce la scăderea nivelului duhovnicesc-moral din mânăstire, la scăderea prestigiului monahismului. Cei care au vrut să fie îndrumaţi de părintele Teofil trebuiau să ştie că ei urmează să împlinească ceea ce le cere duhovnicul, că el trebuie ascultat, că un călugăr trebuie să asculte nu să negocieze în problema ascultării. Cei îndrumaţi de părintele Teofil trebuiau să fie nelipsiţi de la sfintele slujbe, trebuiau să-şi împlinească datoriile la locurile unde sunt puşi, să nu facă nimic fără binecuvântare, să lucreze oriunde sunt puşi ca pentru Dumnezeu, "să facă fiecare lucru ca ultimul din viaţă şi singurul prin care se mântuiesc". Astfel, toţi cei care sunt sinceri în relaţia lor cu duhovnicul, toţi care îi urmează sfaturile nu se poate să nu ajungă la bine. Se şi constată că, în mânăstire, cei ce sunt iubitori ai rugăciunii, cei care-şi împlinesc corect datoriile sunt în general tocmai aceia care se spovedeau la părintele Teofil. Ceilalţi, de obicei, îl evitau sau, în cazul în care dânsul le atragea atenţia pentru ceva, erau gata a spune nu că le vrea binele ci că are ceva cu ei. Părintele chiar afirma că dacă cineva e prieten cu el, acela e "om cumsecade". Spunea mai întâi despre sine că e "om cumsecade" şi o spunea şi despre prietenii lui - monahi sau mireni. Am lucru poate părea o lipsă de smerenie. Părintele Teofil însă vroia să fie realist, iar smerenia lui şi a altora considera că nu trebuie să fie afirmarea unor lucruri de cele mai multe ori necrezute chiar de cel care le spune, ci smerenia trebuia să izvorască din adevăr. Spre exemplu: nu trebuie să ne afirmăm ca fiind smeriţi, ci să fim fără a ne afirma sau, mai corect, spre exemplu, când ne spunem numele nu să adăugăm şi "păcătosul" pentru a arăta smerenie, ci să-l spunem doar corect, neînsoţit de alte cuvinte ce nu fac parte din el şi dacă avem păcate să le mărturisim şi să ne pocăim pentru ele în faţa lui Dumnezeu, nu a oamenilor (precum odinioară fariseii - aspru mustraţi pentru aceasta de către Mântuitorul).

Încă un lucru ce îi mira pe mulţi: Părintelui Teofil nu-i era teamă că nu o să ajungă în rai. Şi nu-i era teamă nu pentru că facea nişte lucruri excepţionale care l-ar îndreptăţi să meargă în rai, nu, ci pentru că ducea o viaţă corectă, se raporta la Dumnezeu ca la Dumnezeu, facea ce depinde de El şi era conştient că neputinţele, lipsurile noastre le completează marea iubire a lui Dumnezeu, care ne iubeşte mai mult decât putem noi înţelege. E o concepţie dătătoare de nădejde pentru noi toţi, o concepţie izvorând din intimitatea cu Dumnezeu încă din viaţa aceasta.

Părintele Teofil mai era şi un om al unui mare echilibru. Nu urmărea nici pentru el nici pentru alţii performanţe, lucru care de multe ori urmărit duce la mândrie, ci dorea trăirea unei vieţi pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu. Nu era împotriva performanţelor, dar ştia că ele sunt pentru oameni de performanţă iar aceştia nu sunt cei mai mulţi, ci sunt dintre cei puţini.

Duhovnic pentru mireni

Dacă părintele avea o mare deschidere în vederea monahismului în ce priveşte viaţa călugărilor, aceeaşi deschidere se constata din partea sfinţiei sale şi în ce priveşte pe laici. Părintele se străduia să-i înţeleagă pe mireni în situaţia lor de oameni care trăiesc în familie şi societate având răspunderi faţă de acestea. El ştia că mirenii au o altfel de viaţă decât monahii şi trebuie trataţi ca atare. Nu li se pot cere laicilor lucrurile pe care le fac călugării, cum de fapt nici invers nu se întâmplă.

Celor ce voiau să fie îndrumaţi de el în cele ale credinţei, părintele le pretindea totuşi o viaţă creştină adevărată, o reală relaţie cu Dumnezeu, le pretindea un program din cinci puncte pe care cineva respectându-l este angajat în relaţia cu Dumnezeu.

Primul punct de program e prezenţa la biserică, la Sfânta Liturghie în dumineci şi sărbători, pentru că acolo ne aflăm în cuprinsul împărăţiei lui Dumnezeu, ne împărtăşim de binecuvântările Lui, date nouă prin mijlocire preoţească, slujim împreună cu slujitorii sfinţiţi, aducând lui Dumnezeu cântare şi închipuindu-i pe heruvimi, fiind de fapt şi împreună cu ei, pentru că în biserică fiind împreună cu ceilalţi creştini ne putem ruga împreună, întărim comuniunea noastră întreolaltă şi cu Dumnezeu constituindu-ne ca Trupul cel viu al lui Hristos, pentru că în biserică, în timpul sfintelor slujbe, suntem în "Cerul cel de pe pământ", ne pregătim pentru atmosfera din veşnicie, pregustăm bunătăţile viitoare. Cineva care nu merge la biserică nici nu era considerat de părinte la "credincioşi", iar dacă cineva vrea să fie credincios, trebuie neapărat ca în "Ziua Domnului" să fie acolo unde vrea Dumnezeu să fie. Se înţelege că cei bolnavi care nu pot împlini această obligaţie sunt scutiţi de ea.

"Să începi ziua cu Dumnezeu şi s-o sfârşeşti cu Dumnezeu" este al doilea punct al programului care concret înseamnă rugăciuni de dimineaţă şi rugăciuni de seară, aici incluzând şi rugăciunile înainte şi după mese. Aceasta pentru că în momentele principale ale zilei credinciosul să se pună în faţa lui Dumnezeu şi sub protecţia Lui, să ştie că tot ce face este cu ajutorul lui Dumnezeu, că tot ce are vine din darul lui Dumnezeu. Când nu se poate mai mult, cel puţin un minim de cinci minute acordate lui Dumnezeu, oricât de "grăbit" sau "ostenit" ar fi omul, nu-i prea mult. Dacă cineva crede în Dumnezeu nu se poate să nu aibă şi un timp anume pentru Dumnezeu.

Al treilea punct este "citirea a două capitole din Noul Testament în fiecare zi", pentru că nu are cineva putinţa de a se raporta la Dumnezeu fără a şti ceva despre El, despre modul în care poate intra în legătură cu El.

"Rugăciunea de toată vremea" e al patrulea punct al programului. Aceasta pentru că omul e o fiinţă gânditoare şi toate ale omului pornesc de la gândul omului. Pentru că nu noi ne mântuim ci Hristos ne mântuieşte, cerem aceasta printr-o rugăciune scurtă: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)", rugăciune pe care o repetăm mereu în minte încercând să o unim cu respiraţia pentru ritmizare.

Al cincilea punct este "Postul" după rânduiala Bisericii Ortodoxe, care se face în vederea disciplinării noastre interioare, disciplină ce o urmărim şi prin rugăciunea de toată vremea.

Cu acest program părintele mai conjuga şi un îndreptar de viaţă pe care îl dădea părintele Arsenie Boca şi care e format din cinci puncte: 1. "Oxigen" adică viaţă dusă într-un aer cât mai curat, 2. "Glicogen" - se referă la o hrană raţională. 3. "Somn" - părintele Arsenie, având şi cunoştinţe medicale, spunea că avem nevoie de cel puţin şase ore de somn continuu în 24 de ore pentru a putea lucra la capacitatea noastră reală. 4. "Să-ţi păstrezi hormonii" - adică să duci o viaţă sexuală corectă nefăcând risipă de energie sexuală şi 5. "Să ai concepţie de viaţă creştină" - adică, viaţa să ţi-o pui în slujba lui Dumnezeu după rânduiala Bisericii Ortodoxe.

O dată cu acestea şi pe lângă ele părintele Teofil cerea credincioşilor să se îmbunătăţească prin Sfânta Spovedanie, să ocolească toate pricinile de păcătuire şi mai ales să părăsească păcatele în orice chip ar fi ele. În legătură cu spovenia, le cerea credincioşilor să se spovedească de cel puţin patru ori pe an, afirmând mereu că "nu are încredere în spovedania făcută doar o dată pe an", de multe ori poate doar ca obicei religios. Celor râvnitori părintele le recomanda spovedanie şi, dacă duc o viaţă superioară, împărtăşanie cât mai deasă. El nu insista prea mult pentru o împărtăşanie deasă ci aşteapta o dorinţă a oamenilor de a duce o viaţă superioară, de a se curăţi de patimi, el dorea ca oamenii să se spovedească şi să se împărtăşească nu dintr-o modă religioasă ci dintr-o dorinţă fierbinte de a fi mai buni şi de a se uni cu Hristos.

Celor ce veneau cu păcate grele, cu patimi, părintele nu le dădea canoane aspre sau ani mulţi de canonisire, ci le cerea în primul rând părăsirea păcatelor şi o viaţă după voia lui Dumnezeu. După ce omul se schimba în bine, părintele îi dezleaga ştiind că şi Dumnezeu îl iartă şi nu cere o pocăinţă pentru toată viaţa ci o bucurie din credinţă, din încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Chiar în ce priveşte pocăinţa, părintele era pentru o pocăinţă cu bucurie, cu încredere în bunătatea lui Dumnezeu care "se bucură de un păcătos care se pocăieşte mai mult decât de 99 de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă".

 

Părintele Teofil şi tinerii

Între monahi şi mireni părintele acorda o mare importanţă tinerilor, iubea tinerii şi era iubit de ei. Se spune că prietenii sunt cam la fel de buni sau de răi, asta înseamna că părintele era cam la fel de tânăr ca tinerii pe care-i iubea şi, dacă asta nu se poatea în ce priveşte vasul de lut ce se învecheşte, se putea şi era o realitate în ce priveşte sufletul.

Părintele Teofil se bucura mult de tineri, se bucura pentru că tinerii sunt modelabili. Un bătrân deja a devenit ceea ce este, pe când un tânăr urmează să devină, are un suflet tânăr, are capacitatea de a se depăşi şi de a se dărui şi poate fi modelat.

În condiţiile create de revoluţia din 1989 părintele Teofil era căutat de un număr de tineri mereu în creştere, tineri doritori să vieţuiască orientându-se după Evanghelia lui Hristos, doritori să-şi pună viaţa în slujba lui Hristos.

La cererea tinerilor, îndeosebi a studenţilor, părintele a cutreierat asemenea unui apostol toate marile oraşe ale ţării, ţinând conferinţe în care le prezenta diferite teme din punct de vedere creştin, le prezenta viaţa creştină, bucuria, împlinirea dintr-o viaţă dusă în comuniune cu Dumnezeu, le răspundea la toate întrebările şi frământările lor, le dădea sfaturi în ce priveşte viaţa religioasă pe care ei trebuie să o ducă într-o lume care se orientează după principii necreştine. Părintele nu credea că cei care ascultau conferinţele reuşeau să reţină şi apoi să pună în practică mult din ce li se spunea, dar se bucura când vedea entuziasmul celor care îl aşteaptau, mergea peste tot cu bucurie în speranţa că şi puţinul ce va rămâne din ceea ce el seamăna poate va da rod. Mulţi din aceşti ascultători îl cautau apoi pe părinte la mânăstire, veneau pentru a se spovedi, pentru a-şi orienta viaţa după Hristos.

Părintele Teofil era şi încă este un om al bucuriei. Se bucura mult de darurile aduse de credinţa în Dumnezeu. Totuşi, mulţumirea lui, în ce priveşte roadele aduse de activitatea lui de duhovnic, nu era prea mare. Avea conştiinţa că seamănă în pământ pietros. E drept, sunt oameni care ajungând la el reuşeau să îşi schimbe viaţa, să trăiască creştineşte, dar aceştia erau, totuşi, puţini. Cei mai mulţi ajungeau la mânăstire împinşi de necazurile de care doreau să scape, dar nu voiau să se schimbe, se plângeau, cereau alinare, dar nu puteau elimina princinile greutăţilor ce de multe ori se găseau în viaţa lor supusă păcatelor.

Concluzia părintelui Teofil este că nu poţi ajuta pe cineva dacă nu se lasă el ajutat. Nu poţi schimba pe nimeni, schimbarea o poate face Dumnezeu dacă şi omul e deschis, însă nici Dumnezeu nu schimbă pe cineva cu forţa, cu atât mai puţin un om. Sfatul ar fi ca oamenii să se lase îndrumaţi, ajutaţi, să dorească să se "depăşească şi să se dăruiască", să se încadreze în rânduiala Bisericii, să fie sinceri cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu duhovnicii lor.

Tuturor, părintele Teofil, ne spune că din relaţia cu Dumnezeu izvorăşte fericirea, că din credinţa adevărată izvorăşte bucurie, că Dumnezeu stă şi ne aşteaptă pe fiecare să intrăm şi să ne veselim la ospăţul credinţei.

 

 

Surse si Adrese Web Utile

http://www.nistea.com/teofil-velcherean.htm

http://www.scribd.com/doc/3991535/Parintele-TEOFIL-PARAIANVeniti-de-luati-bucurie

http://www.manastireatismana.ro/2006-3/teofil.htm

http://www.danionvasile.ro/blog/

 

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: