Tuesday, 28 September 2010 03:00

Zeii greci

  

Grecii antici au destinat fiecărui lucru câte un zeu; au existat zeul binelui, zeul răului, zeul focului, zeul soarelui, zeul iubirii, zeul războiului. Ei au inventat un zeu căruia îi aduceau ofrande chiar şi atunci când voiau să li se realizeze anumite interese şi-l implorau prin intermediul preoţilor care s-au impus oamenilor, pretinzând că ei ar fi mijlocitori între oameni şi presupuşii zei. Şi, ceea ce este şi mai ciudat, preoţii le-au inoculat oamenilor convingerea că zeii ar accepta să fie mituiţi. Iar cauza creaţiei - după cum pretindeau aceştia - ar fi fost invidia şi ura dintre zei, ceea ce a condus la războaie îndelungate între aceştia, fiecare zeu având partizanii, ostaşii proprii şi ajutoarele sale din rândul spiritelor rele şi al diavolilor. Iar oamenii se străduiau să dobândească mulţumirea tuturor zeilor, închipuindu-şi că altfel îşi vor vărsa mânia asupra lor, şi de aceea îi copleşeau cu daruri şi cu ofrande, pentru a dobândi izbăvirea şi fericirea pe care le promiteau preoţii.

 

 

Afrodita gr.φροδίτη (denumită de romani Venus) reprezintă în mitologia greacă zeiţa frumuseţii. Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. “Stâncile lui Afrodita / Venus” se găsesc pe ţărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei greceşti - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere al zeului Uranus, amputat de rude geloase. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeiţa dragostei Afrodita. Deşi zeiţă a frumuseţii, Afrodita este căsătorită cu zeul şchiop, hidosul Hefaistos, care era şi fierarul zeilor. În privinţa naşterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Citeşte mai departe ... 

 

 

Apollo (în mitologia greacă şi în mitologia romană) zeul zilei, al luminii şi al artelor, protector al poeziei si al muzicii, conducatorul corului muzelor, personificare a Soarelui. Era numit şi Phoebus-Apollo. Era fiul lui Zeus şi al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase lui Leto un loc unde să poată naşte, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după nouă zile şi nouă nopţi de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo şi pe Artemis.

Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după naştere, Apollo, al cărui arc şi ale cărui săgeţi deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis şarpele Python, odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto şi care ulterior devenise spaima întregului ţinut. După aceea, Apollo a înfiinţat acolo propriul său oracol, instaurând totodată şi Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea şi denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius). Citeşte mai departe ...

 

   

Ares era în mitologia greacă zeul războiului. Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deşi era simbolul forţei războinice, brutale.

În războiul troian, de pildă, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către Diomede cu ajutorul Athenei şi silit să o ia la fugă. Când sare în ajutorul fiului său, care avea să fie ucis de Heracles, Ares e de asemenea rănit de către erou şi silit să se retragă. La fel, zeul trebuie să îndure uciderea fiicei sale, Penthesilea, fără să poată face nimic. De numele lui Ares e legat şi Areopagul, colina unde, la Atena, era locul unde se judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la poalele acestei coline Ares l-ar fi ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe. Adus de către Poseidon în faţa judecăţii zeilor, pe aceeaşi colină, spre a fi osândit pentru crima săvârşită, Ares a fost însă iertat.

Dintre numeroasele episoade amoroase care i se atribuiau, era celebră legătura dintre el şi Aphrodita, legătură dată în vileag de către soţul acesteia, Hefaistos.

La romani Ares era identificat cu zeul Marte.

 

 

Artemis (ρτεμις) este, în mitologia greacă, zeiţa vânătorii, asimilată de timpuriu de către romani cu Diana, o veche divinitate de origine italică. Artemis, sora geamana cu Apollo, era fiica lui Zeus şi a Letonei (copila titanului Coeus si a titanidei Phoebe). La început a avut aceleaşi atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi şi moarte printre muritori. Artemis îşi secondează fratele în numeroase acţiuni: îl însoteşte în exil atunci cand Apollo ispăşeşte pedeapsa pentru omorarea balaurului fabulos Python, chinuitorul mamei sale Letona, e alături de el în războiul troian, sprijinind oştirea grecilor ahei, participă împreună la uciderea celor 12 copii ai Niobei, muritoarea care a avut îndrazneala să o sfideze pe aceeaşi Letona, şi altele. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Artemis e identificată cu Selene (Luna). Citeşte mai departe ... 

 

Atena (greacă: Αθήνα, Athina,Τριτογėνεια, Tritogenia) era una dintre cele mai mari divinităţi ale mitologiei greceşti, identificată de romani cu zeiţa Minerva. Era zeiţa înţelepciunii, pe care grecii o mai numeau şi Pallas Athena sau, pur şi simplu, Pallas.

Atena era fiica lui Zeus şi a lui Metis. Zeus a înghiţit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, astfel că Atena a ieşit direct din capul lui Zeus, cu arme şi armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul şi pământul. Atena era simbolul atributelor reunite ale părinţilor ei. Ea personifica forţa moştenită de la Zeus, îmbinată cu înţelepciunea şi prudenţa lui Metis. Citeşte mai departe ...  

 

Demetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos şi a Rheei şi aparţinea generaţiei olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persefona, de care era strâns legată atât în ceea ce priveşte cultul cât şi legenda.

În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghiţit-o pe Persefona; ea a fost răpită de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile şi nouă nopţi, cutreierând lumea în lung şi-n lat. Nimeni nu-i ştia de urmă. Într-un târziu, Demetra a aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persefona. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis şi zăboveşte o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus. Între timp, cum pământul nu mai rodeşte şi holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Citeşte mai departe ... 

 

 

Dionis (în greacă Διόνυσος Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetaţiei, al pomiculturii, al vinului, al extazului şi fertilităţii, denumit la romani şi Bacchus sau Liber. Era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc. Dionis era una dintre cele mai importante divinităţi cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume.

Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmus şi a Harmoniei. Se număra deci din cea de-a doua generaţie de zei olimpieni. Semele îşi găsi sfârşitul datorită geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere şi tunete, şi i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reuşit totuşi să-şi salveze copilul încă nenăscut şi l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Citeşte mai departe ...

 

 

 

Eris (ρις) este reprezentarea feminină a discordiei. Împreunându-se cu Zeus, a născut-o pe Ate, zeiţa crimei. La nunta zeiţei Tethis, unde nu a fost invitată, Eris a aruncat un măr vrăjit pe care era scris cu litere de aur inscripţia: "Celei mai frumoase" (de aici a luat naştere sintagma "mărul discordiei"), rivalizându-le astfel pe Hera, Atena şi Afrodita. Romanii o numeau Discordia. Este sora lui Ares. Mai târziu este alungată din Olimp.

 

 

 

  

Eros, în mitologia greacă, zeul iubirii (Cupidon sau Amor în mitologia romană). Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) şi al Afroditei (Venus), şi frate cu Anteros. Sub înfăţişarea unui copil frumos, uneori înaripat, se ascundea un zeu temut. Cu săgeţile lui care nu greşeau niciodată ţinta, Eros semăna chinurile mistuitoare ale dragostei atât printre zei, cât şi în rândul muritorilor. Însăşi Afrodita se ferea de fiul ei cel capricios şi necruţător.

Figura zeului Eros apare în numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus, etc. Cel mai cunoscut în constituie însă dragostea dintre Eros şi Psyche.

 

 

 

 Geea era în mitologia greacă, zeiţa Pământ, considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toţi ceilalţi zei. Geea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Munţii) şi pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele şi ciclopii.

Toţi aceşti copii ai Geei îl urau însă pe tatăl lor, Uranus, fiindcă îi silea să trăiască în adâncurile pământului şi nu le îngăduia să vadă lumina zilei. Pentru a-şi scăpa copiii de tirania lui Uranus, Geea l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Cronos, să-şi mutileze tatăl, dar înainte de a-l mutila, Uranus aruncă asupra lui Cronos un blestem care spunea ca şi el va fi nimicit de unul dintre fii lui. Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ şi l-au fecundat, s-a născut o nouă generaţie de copii: eriniile, giganţii şi nimfele. După mutilarea lui Uranus, Geea s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, şi a zămislit o serie de divinităţi marine, printre care se numărau Ceto, Nereus şi Thaumas. Citeşte mai departe ...

 

 

 

Hades, zeul împărăţiei subpământene, fiul lui Cronos şi al Rheei. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghiţit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor, pe care o cârmuia alături de soţia sa, Persefona (în legătură cu răpirea Persefonei vezi şi Demeter). El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogăţiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului.

 

 

 

 

 

Hecate a fost zeiţa greacă a răscrucilor. De cele mai multe ori este înfăţişată cu trei capete; unul de câine, unul de şarpe şi unul de cal. De obicei, este însoţită de două fantome de câini, despre care se spune că o slujesc. Hecate este percepută greşit ca zeiţa vrăjitoriei sau a răului, dar, de fapt, a făcut câteva lucruri foarte bune. O astfel de faptă este salvarea lui Persefona, (fiica lui Demeter, regina lumii subterane şi fecioara primăverii) din lumea de dedesubt. Hecate, se spune, bântuie o răscruce cu trei drumuri, fiecare din capete uitându-se într-o anumită direcţie. Se mai zice că apare atunci când luna de fildeş străluceşte.

 

 

   

 

 

 

 

Hebe în mitologia greacă a fost zeiţa veşnicei tinereţi, fiica lui Zeus şi a Herei. Le turna zeilor la masă nectar în cupe, până în ziua când a fost înlocuită cu Ganymedes. S-a căsătorit cu Heracles după apoteozarea eroului.

În mitologia romană, Hebe purta numele de Iuventas.

 

  

 

 

 

Hera (în greacă: Ήρα), zeiţa supremă, este în mitologia greacă zeiţa protectoare a căsniciei, a căminului şi a femeilor măritate, precum şi regina zeilor şi a oamenilor. La romani este identificată cu Iunona.

Hera a fost fiica lui Cronos şi a Rheei. Ea a fost înghiţită, la fel ca şi fraţii ei, de către tatăl lor, care se temea să nu fie detronat de fiii săi. Fratele cel mai mic, Zeus, a fost salvat de mama sa, care i-a dat lui Cronos o piatră înfăşurată în scutece. În timpul luptei dintre Zeus şi Cronos, Hera a fost încredinţată zeiţei Tethys şi lui Oceanus, care au crescut-o. Mai târziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind "soţia legitimă" a stăpânului lumii. În această calitate, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei şi, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hefaistos şi Eileithyia. Împărţind tronul, dar nu şi puterea marelui ei stăpân, Hera este adesea înfăţişată ca o soţie geloasă şi nesăbuit de violentă, care uşor se simte jignită şi nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelităţile săvârşite de soţul ei. Adeseori, mânia este capricioasă şi nejustificată.

Romanii au identificat-o cu zeiţa Iunona, regina oamenilor şi a zeilor în mitologia lor.

 

 

 

 

 

Hefaistos (greacă φαιστος Hêphaistos) reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al metalelor şi al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor şi artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan. Fiul şchiop al lui Zeus şi al Herei, meşter neîntrecut, creaţiile sale extraordinare uimindu-i chiar şi pe zei: făureşte arme şi armuri miraculoase, obiecte care se mişcă singure (un fel de roboţi superperfecţionaţi), sau chiar pe Pandora şi cutia acesteia. Este personificarea focului în cele 3 ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi folosit în diferite activităţi, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum şi focul atmosferic. A fost căsătorit cu Afrodita. Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat pe mama lui, el a făurit un jilţ fermecat cu care a prins-o pe zeiţă. Drept jertfă a cerut să se căsătorească cu Afrodita.

  

 

 

Hermes (grec. ρμς) este zeu din mitologia greacă având atribute variabile, cu o etimologie onomastică incertă şi cel mai vechi centru cultural, de zeu al fertilităţii, în Arcadia, sau solul zeilor.

De fapt sunt în tradiţia greacă doi zei Hermes, suprapuşi dar necontopiţi total, consideraţi de obicei ca două ipostaze ale aceluiaşi zeu şi uneori chiar ca divinităţi deosebite:

Hermes arcadianul, socotit fiu al lui Zeus şi al pleiadei Maia, era un zeu de rang secundar şi mesager al zeilor din Olimp, totuşi investit cu numeroase atribute care îi compun o structură eclestică, aproape paradoxală. Citeşte mai departe ...  

 

 

Hestia (gr. στία ), în mitologia greacă, a fost zeiţa căminului, a focului sfânt, prima fiică a lui Cronos şi Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera şi Hades. Cu toate că a fost curtată de Apollo şi de Poseidon, Hestia a obţinut de la Zeus dreptul de a-şi păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus, Zeus i-a acordat onoruri excepţionale: i se închina un cult în toate casele oamenilor şi în templele tuturor zeilor. Aşa cum căminul domestic era centrul religios al locuinţelor umane, Hestia era centrul religios al locuinţei divine. Această imobilitate a Hestiei explică faptul că nu a jucat nici un rol în vreo legendă. A rămas un principiu abstract, întruchipând ideea de cămin, nemanifestându-se ca o divinitate personală.

În mitologia romană, Hestia este echivalentă cu Vesta.  

 

 

 

Hypnos, în mitologia greacă, zeul somnului plin de fantasme întunecate si frate al zeului morţii, Thanatos. Ca şi acesta, era reprezentat ca un tânăr, de obicei adormit sau cu o torţă gata să cadă, adesea înaripat sau cu aripi la tâmple. Se spune că datorită lui îi datora Endymion, păstorul frumos de care se îndrăgostise, capacitatea de a dormi cu ochii deschişi. La ajutorul lui apelase şi Hera, atunci când a vrut să îl adoarmă pe Zeus pentru a acţiona nestingherită asupra lui Heracle. Când s-a trezit, Zeus a vrut să îl arunce în mare, însă pentru a nu-i îndurera mama, zeiţa nopţii temută şi respectată de Zeus, nu a facut acest lucru. Era fiul lui Nyx şi al lui Erebus.

 

 

 

Morfeu (Morpheus) a fost zeul grec al viselor, unul dintre cei o mie de fii ai lui Hypnos.

 

  

 

 

 

 

Nemesis (grec. Νέμεσις, numită şi Rhamnusia) era, în mitologia greacă, zeiţa răzbunării care pedepseşte crimele, conservând şi supraveghind ordinea şi echilibrul în univers sub raportul moral, prin cântărirea riguroasă fericirii şi nenorocirii umane. Ca supraveghetoare a echilibrului dintre bine şi rău şi zeiţă vindicativă, Nemesis veghează destinul particular al fiinţelor şi al lucrurilor, adică menţinerea locului destinat fiecăruia şi păstrarea măsurii în toate; iar pe de altă parte, Nemesis pedepseşte orgoliul sau credinţa umană că omul îşi poate depăşi condiţia cosmică, implicit faptele omeneşti comise cu intenţia de a modifica ordinea naturii. Nemesis este înfăţişată ca o femeie serioasă, cu un bici, o sabie, o pereche de hăţuri sau o balanţă în mâna stângă.

 

 

 

   

Nereus este "bătrânul mării", înţelept şi corect, zeul Mării Mediteraneene din mitologia greacă, fiu al Geei şi al lui Pontus. Soţia sa este Doris şi, împreună, cei doi sunt părinţii celor 50 de Nereide, nimfe ale mării prietenoase. Nereus este un bătrân foarte înţelept, care are puterea de a prezice viitorul, dar nu răspunde la întrebări decât dacă este prins, iar pentru a evita acest lucru, el îşi schimbă forma (ca atunci când Heracles a venit să îl întrebe despre drumul spre Grădina Hesperidelor). Domeniul lui Nereus şi al celor 50 de fiice este, în special, Marea Egee, unde au salvat multe nave de la distrugere. Nereus a fost tatăl lui Thetys, care la rândul ei a fost mama eroului grec Ahile.

 

  

 

Nike este zeiţa victoriei în mitologia greacă. Pentru Hesiod ea este fiica titanului Pallas şi a râului Styx şi este trimisă să lupte de partea lui Zeus împotriva Titanilor. Se pare că atenienii nu au avut un cult separat al zeiţei Nike. La început ea a fost în legătură şi confundată cu zeiţa Pallas Athena, distribuitoarea victoriei, dar ea a fost separată de ea în decursul timpului. Athena şi Zeus sunt reprezentaţi având mici fragmente din caracteristicele zeiţei Nike. Athena împreună împreună cu Nike sunt fără aripi iar Nike ca zeiţă separată este tot timpul cu aripi. Nike apare având în mână o creangă, o coroană cu flori sau condicele lui Hermes şi este portretizată ca victorioasă sau atunci cînd gravează victoria pe uns scut. Adesea apare în picturi în care pluteşte cu aripile larg deschise deasupra învingătorului dintr-o competiţie. Treptat, Nike a fost recunoscută ca un mediator de success între zei şi oameni nu numai în război ci şi în tot felul de neînţelegeri între muritori.

 

 

 

 

Oceanus este zeul şi personificarea marilor ape care înconjurau - în concepţia celor vechi - lumea locuită, iar mai târziu personificarea Oceanului Atlantic, socotit hotarul vestic al lumii vechi. Oceanus era cel mai mare dintre titani, fiul lui Uranus şi al Geei. Din unirea lui cu sora sa Tethys s-au născut oceanidele. El era socotit deopotrivă tatăl tuturor apelor curgătoare - peste trei mii la număr - al marilor fluvii, al râurilor şi al izvoarelor.

 

 

  

 

 

 

Nyx, zeiţa şi personificarea Nopţii, considerată de cei vechi drept una dintre divinităţile infernale, sălăşluia în infernul subpământean al lui Hades şi era fiica lui Chaos şi soră cu Erebus. Zeiţa Nyx a zămislit copii cu fratele ei Erebus iar apoi singură. Printre copii săi se numără Aether (Aerul), Hemera (Ziua), Nemesis (Soarta), Eris (Vrajba) etc. Luna era sora lui Nyx.

 

 

 

 

 

Pan, zeu din mitologia greacă veche, fiul lui Hermes şi al Dryopei, socotit drept protector al turmelor şi al păstorilor. Îşi avea reşedinţa în Arcadia şi era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul modern). Pan avea o înfăţişare ciudată, fiind jumătate om şi jumătate animal; avea coarne, barbă şi copite de ţap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desişul codrilor, în umbra cărora pândea nimfele, şi adeseori îl întovărăşea pe zeul Dionis, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus şi cu Lupercus. Pan a inventat naiul când în pădure, s-a apropiat de o nimfă, ea s-a tranformat într-o trestie, şi din ea el a inventat naiul.

 

  

 

Persefona (Περσεφόνη, adică "Cea care curmă lumina") este în mitologia greacă zeiţa care stăpâneşte în timpul iernii, alături de Hades, lumea umbrelor, fiind însă în timpul verii şi zeiţa fertilităţii. În mitologia romană, Persefona este venerată sub numele de Proserpina. Legenda despre Persefona începe atunci când Hades, zeul morţii, s-a îndrăgostit de frumoasa fiică a lui Zeus şi a Demetrei. Ştiind că Demetra, zeiţa culturii şi a roadelor câmpului, mama Persefonei, nu va fi niciodată de acord cu o căsătorie, Hades a cerut-o de soţie lui Zeus. Neputând să-şi refuze propriul frate, acesta a consimţit la căsătoria dintre Hades şi Persefona, cu condiţia ca Hades însuşi să o poată duce în regatul său pe fată (Kore, adică fata, care este şi numele ei iniţial), ştiind prea bine că Persefona este păzită cu mare atenţie de mama ei, Demetra. Citeşte mai departe ...

 

 

 

Phorcys - un zeu grec al mării, fiul lui Pontus şi al Geei. El este tatăl Hesperidelor, al nimfelor Thoosa şi Scila, dar şi al multor monştri, precum Graeaele, Gorgonele şi dragonul Ladon. Ciclopul Polifem este nepotul său.

 

 

 

 

 

Poseidon (greacă: Ποσειδν), în mitologia greacă, era zeul mării, fiul lui Cronos şi al Rheei. În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca şi ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.

Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăţia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile. Citeşte mai departe ...

  

 

 

Selene, zeiţa lunii, este cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase. Cel mai faimos dintre iubiţii săi este ciobanul Endymion. Alte aventuri ale Selenei îi includ pe Zeus, care i-a dăruit trei fiice, şi Pan, care i-a dat o turmă de boi albi. Unele surse povestesc că leul nemean, care a căzut pe pământ din lună, este rezultatul dragostei dintre Zeus şi Selene. A fost implicată în multe legături amoroase, dar nu la fel de multe pe câte a avut sora sa, Eos, zorii zilei.

Seamănă cu o femeie tânără, cu o faţă extrem de albă, care călătoreşte într-o caleaşcă de argint, trasă de doi cai. Este de multe ori înfăţişată călărind pe un cal sau pe un taur. Despre Selene se spune că poartă robe, poartă o torţă şi poartă o semilună pe cap. Nu a fost unul dintre cei 12 zei ai Olimpului, dar este zeiţa lunii. După ce fratele ei îşi termină călătoria de-a lungul cerului, ea o începe pe a ei. Înainte de călătorie, ea se îmbăiază în mare. Citeşte mai departe ...

 

 

  

 

Thanatos (în greacă: θάνατος), a fost zeul morţii în mitologia greacă, echivalent cu divinitatea feminină romană Mors.

Thanatos este fiul zeiţei Nyx (Noaptea) şi a lui Erebos (Întuneric), fratele geamăn cu Hypnos, zeul somnului. Pentru că mitologia greacă evită de obicei detaliile sumbre, Thanatos era pomenit în cazuri extreme şi, pe cât cu putinţă, ocolit şi, din superstiţie, rar invocat, deşi era un zeu important.

Sisyphos a fost singurul care, printr-o viclenie, a reuşit să-l pună pe Thanatos în lanţuri şi să-l ţină câţiva ani captiv, astfel încât, în acea perioadă nu a mai murit nimeni. Hesiod în Theogonia îl numeşte "odiosul Thanatos", "zeu teribil" care are "inimă de fier, suflet de aramă nepăsător în pieptul său".

 

 

 

  

Zeus (în greacă: Ζεύς) este, în mitologia greacă, era zeul suprem, părintele zeilor şi al oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuieşte pe vârful muntelui Olimp, vârf care era socotit a fi în cer, şi tot ca zeu al cerului, el este stăpânul norilor, al ploii, al zăpezii, al tunetului şi al fulgerului, fiind reprezentat cu un fulger în mână. El supraveghează împlinirea justă a angajamentelor, respectarea dreptăţii, împlinirea obligaţiilor conjugale. El protejează familia, frăţia, cetatea.

Era cel mai mic dintre fii lui Cronos şi ai Rheei. Rheea, ca să-l scape de urgia tatălui său, care-şi înghiţea rând pe rând copiii de îndată ce se năşteau, l-a ascuns pe Zeus în Creta, unde a fost îngrijit de către două nimfe, Adrasteia şi Ida. Acestea îl hrăneau cu lapte de la capra Amaltheia şi cu ambrozie. Cureţii (apărătorii lui Zeus) îl protejau pe micul zeu şi făceau zgomot cu armele când acesta plângea, ca nu cumva să-l audă Cronos. Când a crescut mare, Zeus a pus la cale, cu ajutorul Geei şi al Metisei, detronarea tatălui său. După ce l-a silit pe Cronos sa-şi verse înapoi copiii înghiţiţi, Zeus, împreună cu fraţii săi acum reîntorşi la viaţă, i-a declarat război lui Cronos. În ajutorul acestuia au sosit însă fraţii lui Cronos, titanii. Însă ciclopii şi hecatonheirii (uriaşi cu o sută de braţe) erau de partea lui Zeus. Lupta a durat zece ani şi a luat sfârşit cu victoria olimpienilor. Zeus a devenit stăpânul întregului Univers. Citeşte mai departe ... 

 

Citeste si Legendele Olimpului pe http://www.universdecopil.ro/Legendele-Olimpului.html.

 

 

Surse si Adrese Utile

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitologia_greac%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia_Antic%C4%83

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items:

 


Bloguri, Bloggeri si Cititori