Blaise Pascal - Citate

A nu-ţi păsa de filosofie înseamnă a filosofa cu adevărat.

A spune adevărul este util aceluia căruia i se spune, dar dezavantajos pentru acei care-l spun, fiindcă îşi atrag ura.

Adevărul este atât de întunecat în aceste timpuri şi minciuna atât de fixată, încât n-am fi în stare să cunoaştem adevărul, dacă nu l-am iubi.

Amorul n-are vârstă, el este totdeauna în stare născândă. Poeţii ne-au spus-o; de aceea ei ni-l zugrăvesc ca un copil.

Apele sunt drumuri care merg şi care te poartă acolo unde vrei să mergi.

Aproape toate nefericirile ne vin fiindcă nu am ştiut să rămânem acasă.

Când citim prea iute sau prea încet, nu înţelegem nimic.

Când vrem să dojenim cu folos şi să arătăm altuia că se înşeală, trebuie văzut sub ce latură priveşte el lucrul, pentru că de obicei el e adevărat sub acea latură, şi să-i recunoaştem acest adevăr, dar să-i descoperim latura sub care lucrul este greşit.

Ceea ce îi stă unui om în puteri nu trebuie măsurat după reuşitele sale de excepţie, ci după ceea ce îi este la-ndemână.

Cine va găsi secretul de a se bucura de un bine fără să se supere de contrariul lui va găsi dezlegarea: aceasta este mişcarea perpetuă.

Corpul se hrăneşte puţin câte puţin. Abundenţă de hrană şi puţină substanţă.

Cu cât ai mai mult spirit, cu atât găseşti că sunt mai mulţi oameni aparte. Lumea de rând nu observă deosebirile dintre oameni.

Cu toată priveliştea slăbiciunilor noastre care ne apasă, care ne sugrumă, avem un instinct care nu poate fi înăbuşit şi care ne înalţă.

Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.

Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, probabil că toată faţa pământului ar fi fost schimbată.

Dacă se semeţeşte, eu îl smeresc. Dacă se smereşte, eu îl înalţ. Şi îl contrazic mereu, până ce pricepe că este o plăsmuire de neînţeles.

De obicei te convingi mai lesne cu argumentele pe care le-ai găsit tu însuţi, decât cu cele care le-au venit altora în minte.

Două lucruri îi fac cunoscută omului natura lui în întregul ei: instinctul şi experienţa.

Drept este ca ceea ce e drept să fie urmat, necesar este ca ceea ce e mai puternic să fie ascultat.

Dreptatea este ceea ce este statornicit; şi astfel toate legile noastre statornicite vor fi socotite în chip necesar dreptate, fără a mai fi cercetate, pentru că sunt statornicite.

Dumnezeu nu este atotputernic. De ce? Pentru că El nu poate construi o piatră pe care să nu o poată ridica, nu poate construi un zid pe care să nu-l poată sări.

Elocinţa continuă plictiseşte.

Elocvenţa este ca o pictură a gândirii, aşa încât cei care, după ce au pictat, mai adaugă, fac un tablou în loc de un portret.

Este oare probabil ca probabilitatea să dea siguranţă? Diferenţa între tihnă şi siguranţa conştiinţei. Nimic nu-ţi dă siguranţă decât adevărul; nimic nu aduce tihna decât cercetarea sinceră a adevărului.

Există oameni care, spre a arăta că pe nedrept nu le acordăm nicio stimă, invocă stima pe care le-o arată persoanele de calitate. Aş vrea să le răspund: arată-mi meritul prin care v-aţi atras stima acelor persoane şi vă voi stima şi eu la fel.

Există vicii care sunt legate numai prin altele de noi: smulgeţi trunchiul şi ele se îndreptează ca ramurile.

Fericită este viaţa când începe prin iubire şi se încheie prin ambiţie!

Îl detest la fel pe caraghios ca şi pe cel ce-şi dă importanţă. Nu ţi-ai face prieten nici din unul, nici din celălalt.

În dragoste nu îndrăzneşti să rişti deoarece ţi-e teamă să nu pierzi totul. Şi totuşi trebuie să înaintezi, dar cine poate spune până unde?

Lucrurile sunt adevărate sau false, potrivit cu aspectul sub care sunt privite.

Lumea ne tratează aşa cum vrem să fim trataţi: urâm adevărul, ni se ascunde; vrem să fim măguliţi, suntem măguliţi; ne place să fim înşelaţi, suntem înşelaţi.

Mândria atârnă în balanţă tot atât cât toate mizeriile noastre luate la un loc.

Natura acestui amor propriu şi a eului uman este să nu se iubească decât pe sine şi să nu se ia în considerare decât pe sine.

Nimeni nu ar trebui să consimtă decât la adevărurile demonstrate.

Nimic nu e sigur, inclusiv faptul că nimic nu e sigur.

Nu este ruşinos pentru un om a cădea strivit de dureri, ci este ruşinos a muri nepăsător şi istovit de plăceri.

Nu numai că noi nu cunoaştem pe Dumnezeu decât prin Iisus Hristos, dar nici pe noi înşine nu ne cunoaştem decât prin Iisus Hristos.

Oamenii nu sunt învăţaţi cum să fie distinşi, dar sunt învăţaţi toate celelalte: şi niciodată nu se fălesc atât că ştiu ceva din celelalte cât că sunt oameni distinşi. Nu se fălesc că ştiu decât cu singurul lucru pe care nu-l învaţă.

Oamenii se caracterizează (uneori) mai bine când văd răul, decât când văd binele şi este bine să ne obişnuim a profita de rău, mai ales că îl întâlnim atât de des.

Omul este mare tocmai fiindcă îşi cunoaşte starea de decădere.

Omul este pentru el însuşi obiectul cel mai uimitor din natură.

Omul nu este nici înger, nici jivină, iar nenorocirea face că cine vrea să zămislească îngerul, zămisleşte jivina.

Ordinea publică este regina lumii.

Până nu iubim adevărul, nu-l putem cunoaşte.

Pasiunile iubirii sunt sentimente şi gânduri care aparţin propriu-zis spiritului deşi sunt ocazionate de corp.

Pentru Om, nimic nu este mai greu de suportat decât o stare de odihnă totală, fără pasiuni, fără o ocupaţie, fără diversiuni, fără efort. Atunci îşi simte nulitatea, singurătatea, inadaptarea, dependenţa, neajutorarea, golătatea.

Plăcerea gloriei este aşa de mare că de orice lucru ai alătura-o, chiar de moarte, tot ai iubi-o.

Puterea muştelor: ele câştigă bătălii, ne împiedică sufletul să reacţioneze, ne mănâncă trupul.

Raţiunea este metoda lentă şi întortocheată prin care cei care nu ştiu adevărul îl descoperă.

Să ne cunoaştem deci puterile, suntem ceva şi nu suntem nimic. Deşi suntem ceva, nu vedem bine primele principii care se nasc din nimic; şi fiindcă nu suntem nimic nu putem vedea nemărginirea.

Slăbiciunea omului este mai vizibilă la cei care nu-şi dau seama de ea, decât la cei care şi-o cunosc.

Solomon şi Iov au cunoscut cel mai bine mizeria omului şi au vorbit cel mai bine despre ea: unul cel mai fericit, iar celălalt cel mai nefericit; unul cunoscând din experienţă deşertăciunea plăcerilor, celălalt realitatea durerii.

Sunt mulţi oameni care ascultă predica aşa cum ar asculta vecernia.

Suntem atât de închipuiţi, încât am vrea să fim cunoscuţi de întregul pământ, ba chiar şi de oamenii care vor veni când noi nu vom mai fi; şi suntem atât de deştepţi, încât preţuirea a cinci sau şase persoane din jurul nostru ne amăgeşte şi ne mulţumeşte.

Toate înfloriturile pe care le condamnăm la Cicero au admiratori, şi încă în mare număr.

Toate mofturile astea m-au indispus: "V-am dat multă bătaie de cap; mă tem să nu vă plictisesc; mă tem să nu fie prea lung". Ori stârneşti, ori sâcâi.

Vrei ca oamenii să gândească lucruri bune despre tine? Nu te lăuda.