Castelul Sant-Angelo din Roma

Roma te intampina peste tot cu marturii ale veacurilor de mult apuse. Sub soarele inceputului de septembrie parcurgeam Orasul Etern simtindu-ma ca intr-un tunel al timpului. Zbuciumul vietii, AD URBE CONDITA si pana in zilele noastre, se pietrificase in ruinele de pe Via dei Fori Imperiali, in zidurile bazilicilor si palatelor, precum si in pietele si fantanile de pe cele sapte coline ale Romei.

Pasii te poarta alene pe malurile Tibrului, Tevere cum ii spun localnicii. Curge domol impovarat de istoria leganata de undele sale. Traversand podul Sant-Angelo, numit odinioara in cinstea soarelui Helio si construit din porunca lui Hadrian, ajungi la castelul ce are deasupra sa pe arhanghelul Mihail cu sabia in mana. Ca si podul, si castelul se numeste Sant-Angelo si a fost ridicat tot de imparatul Hadrian. De forma circulara, a fost, pe rand, mausoleu pentru familiile imperiale romane – de la Hadrian pana la Septimius Sever, fortareata pentru imparatul Aurelian si papii Evului Mediu, loc de refugiu si adapostire a romanilor de vaza si a bogatiilor acestora in vremuri de restriste, cadru pentru serbari pline de fast in timpul Renasterii, inchisoare pentru zeci de nefericiti, printre care si Giordano Bruno, dar si pentru oameni lipsiti de scrupule ca Cezare Borgia, si muzeu pentru noi, cei care acum il privim plini de curiozitate.

Sant-Angelo este deci un martor al maririi si decadentei Romei, al bucuriilor si necazurilor ei, al vremurilor de glorie, dar si de spaima traite de orasul lui Romulus.

Fostele santuri ce candva inconjurau si aparau castelul sunt transformate acum in splendide gradini. Privesc iarba si deodata, Sant-Angelo incepe sa-si marturiseasca una din amintirile sale cele mai teribile: pradarea Romei in 1527, cand refugiatii ce se aflau aici in frunte cu Papa Clement al VII-lea au fost nevoiti sa manance iarba. Dar cum s-a ajuns la asa ceva?

Carol Quintul – prin tratatul de la Madrid impus regelui Francisc I al Frantei infrant la Pavia – ajunsese, anexand Milanul, Asti, Genova si Neapole, sa margineasca posesiunile papale.

Eliberat din captivitate, Francisc I denunta tratatul si incheie aliante – printre care si cu papa – contra lui Carol Quintul.

Cand acesta primi vestea la palatul Escurial ca si Clement al VII-lea actioneaza impotriva lui, o furie de nedescris il cuprinse si cel ce trecea drept cel mai catolic suveran al Europei trimise trupele imperiale sub comanda lui Carol de Bourbon sa atace Roma si sa pedepseasca pe pontiful neloial. Lintoliul mortii se va asterne – incepand cu 6 mai 1527 – asupra orasului.

Mercenari germani prost platiti, carora li s-a promis jefuirea “orasului cel mai bogat din lume”, si soldati spanioli intrara in oras infrangand rezistenta celor aproximativ 6.000 de aparatori, semanand moartea la fiecare pas. Aproximativ patu mii de oameni cazura sub taisul spadelor acestora.

O parte dintre aparatori se refugiara la Sant-Angelo, unde sosi si Papa, in sepranta ca zidurile fortaretei vor reusi sa tina piept asediatorilor. Si reusira. Chiar Carol de Bourbon fu ucis in timpul ostilitatilor.

Intre timp, trupele imperiale, imprastiate pretutindeni in oras, incepura sa-si faca de cap. Trecura Roma prin foc si sabie, batjocorira lacasurile sfinte, violara femeile si jefuira locuintele.

Peste tot, jale si moarte, groaza si cruzime, spanioli si germani, cot la cot, luand parte la toate sacrilegiile … Castelul Sant-Angelo ramase mai departe inexpugnabil.

Intre timp, la Roma isi facu aparitia “moartea neagra” - ciuma  -, care, impartiala, lovi si pe atacatori si pe romani.

Ocrotiti de zidurile lui Sant-Angelo, cei din interior fura feriti de ciuma, rezistand timp de o luna spectrului infrangerii, insa lipsa hranei se facu in curand simtita de asediati. In frunte cu inaltul Pontif ajunsera in pragul disperarii, hranindu-se cu iarba ce crestea prin gropile castelului.

Conditiile precare in care se aflau il obligara pe papa sa negocieze cu Carol Quintul. Suveranul ceru 400.000 de ducati recompensa, ramanerea Papei ostatec pana la plata sumei si cedarea ducatelor Parma si Modena, a oraselor Ostia, Civitavecchia si Citta di Castello. Neexistand alta alternativa, conditiile fura acceptate si trupele imperiale intrara in castel.

In cele din urma, Roma fu parasita de invadatori in februarie 1528. Cu ranile sangerand, cetatii eterne i-a trebuit mult timp sa se refaca.

Acum Sant-Angelo respira alt aer. Oamenii ii pasesc pragul cu inima deschisa. Poate ca si ei, ca asediatii de odinioara, poarta in sufelt o speranta. Speranta ca tragedia traita aproape un an de cetatea ale carei ziduri sunt oglindite in apele Tibrului nu va mai fi conoscuta de nici un alt oras din lume …