Interferente.ro Cultura Cinema Catre izvor se plange balta

Luni, 07 August 2017 21:18

Catre izvor se plange balta

Catre izvor se plange baltaVa oferim spre lectura poezia “Balta” scrisa de Victor Sivetidis.

Catre izvor se plange balta:
Sunt suparata, ce mai una alta,

Ca nu-s ca tine cristalina,

Ca nu-s de voiosie plina

Si ca la fund,

Cu totul fara voia mea, ascund

Niste namoluri vechi, neprimenite

De veacuri, putrezite,

Ce-asteapta numai clipa potrivita

Sa suga si sa-nghita

Pe imprudentul care,

Sedus de linistea-mi inselatoare

Si poate-mpins de-a soarelui vapaie,

S-ar hotari sa faca-n mine, baie.

Nu mai vorbesc ca-n apele-mi statute

Foiesc cohorte, nevazute

De serpi, de mormoloci, de lipitori

De care sigur ca te infiori,

Apotantarii, care duc departe

Boli datatoare uneori de moarte,

Traiesc

Si cresc

In roiuri infernale

Ca niste vechi blesteme ancestrale

Pe apa mea, pe stuful meu.

Te rog sa crezi ca-mi vine foarte greu

Sa stiu ca-s vesnic evitata,

Ca n-am sa fiu iubita niciodata

De cei ce te-ndragesc pe tine,

Ca nu sunt in masura sa fac bine

Decat acestor groaznice jivine

De care ti-am vorbit la inceput!

Ce-i de facut?

De ce esti tu atat de pur

In timp ce eu

Duhnesc mereu

A boala si a putregai?

- Raspunsul este: fiindca stai!


Related news items:
Older news items: