Cum au ajuns tropicele in regiunea polara

Putini stiu, probabil, ca in plimbarile noastre zilnice, calcam in picioare miliarde de busole microscopice, tintuite in pietre si stanci. Pietrele contin granule extrem de mici de fier, unele de 100.000 de ori mai mici decat acul indicator al unei busole obisnuite.

In epocile geologice apuse, cand s-au format cele mai vechi roci, sub actiunea campului magnetic al Pamantului, particulele de fier din sedimentele inca nesolidificate de pe fundul marilor si lacurilor (sau in lavele inca fierbinti) s-au orientat exact ca acul busolei, cu o extremitate a axei longitudinale spre Polul Nord si cu cealalta spre Polul Sud. Cand rocile s-au intarit, aceste busole miniaturale au impietrit pentru totdeauna in pozita pe care, atata timp cat se mai puteau cat de cat misca, le-o dicta magnetismul terestru.

S-ar putea crede ca ele isi pastreaza si azi orientarea meridiana. Dar s-a dovedit ca in multe tari ale globului – pe insulele Oceanului Pacific si in sudul Africii, in vestul SUA si in zeci de alte tari – pe intinderi nesfarsite, campurile paleomagnetice al Pamantului sunt orientate nu de la nord sud, ci in cu totul alte directii.

Care este explicatia unui asemenea fapt ciudat?

Probabil ca, alunecand pe suprafata globului terestru, continentele s-au rasucit in asa fel in raport cu polul magnetic, incat sunt orientate astazi altfel decat in momentul formarii rocilor studiate.

Nu toti oamenii de stiinta sunt insa de acord cu acest punct de vedere. Exista si alte ipoteze care dau o explicatie convenabila deplasarii campurilor paleo-magnetice, de exemplu schimbarea pozitiei polilor magnetici si chiar geografici.

In orice caz, faptele acumulate de stiinta foarta tanara care studiaza paleomagnetismul ofera doua alternative: sau continentele migreaza si polii Pamantului raman imobili, sau contintentele sunt inobile, iar polii calatoresc.

Sau poate ca se intampla si una si alta?

Cercetatorii urmeaza abia sa rezolve daca continentele plutesc sau doar se intend, sau daca isi modifica coordonatele geografice pe alta cale. In prezent sunt doar ipoteze. Este incontestabil insa ca nu o data la ambii poli ai planetei climatul a fost umed si cald, deloc polar. Acolo unde azi “au impietrit” gramezile de heturi antarctice, talazuiau cu milioane de ani in urma apele calde ale unei mari tropicale in care traiau corali. Iar in jurul Polului Nord cresteau paduri luxuriante. Frunzisul lor vesnic verde se oglindea in apele albastre ale lacurilor acoperite cu nuferi. Au fost gasite de altfel “documente” de necontestat care confirma acestora.

Capitanul Neirus, cercetator polar, a dezgropat, de exemplu, in nordul Groenlandei un strat de carbine cu o grosime de aproximativ 7 m, deci cu peste 200.000.000 de ani in urma cresteau aici copaci uriasi. Murind, ei se prabuseau in mlastini. Trunchiurile pe jumatate putrezite, presarate de alte depuneri ulterioare, au format cu timpul zacamantul de carbune.

Carbune exista si in Spitzbergen. Unele placi de carbune au pastrat urme distincte de nuferi, care acum cresc la multe mii de kilometric la sud de Spitzbergen. Printre straturile de carbune au ramas intacte trunchiuri de arbori doborati de uraganele preistorice, care au avut loc acum 200.000.000 de ani.

Si mai surprinzator este ca trunchiurile nu prezinta inele anuale. Cresteau, probabil, in climat subtropical: nu exista pe atunci iarna in regiunea polara. Tot anul era o vreme calda, ca astazi la tropice, unde arborii sunt de asemenea lipiti de inele anuale. Temperatura medie in Spitzbergen era, probabil, cu 30 de grade mai ridicata decat astazi.

S-ar putea presupune ca, in acele vremuri indepartate, Spitzbergen “plutea” in mari tropicale. El nu s-a acoperit dintr-o data de gheturi; acum 50.000.000 de ani, pe Spitzbergen era destul de cald, aproximativ ca astazi in Franta. Pe pamanturile lui se rasfatau arbori sudici: palmieri, nuci, castani, artari si chiar vita de vie! In Antarctica cresteau arbori care acopera si azi versaNTII Cordilierilor patagonezi – araucaria si genul de fag Nothofagus. Asta se intampla la inceputul perioadei tertiare, cu 50.000.000 de ani in urma.

Daca insa vom scapa mai adanc si ne vom adresa pentru documentare la stratele jurasice ale Pamantului, formate cu 150.000.000 de ani in urma, vom gasi la Polul Sud resturi fosile de plante tropicale!

Cu inca 50.000.000 de ani mai devreme, in permian, Antarctica nu era decat o mlastina uriasa. Domnea un climat cald si umed. O demonstreaza marile zacaminte de carbune permiana, binecunoscuta paleontologilor. Straturile de carbune au o grosime de 4 m si in ele au fost gasite fragmente de arbori fosilizati, avand o lungime de 7 m!

Paleobotanistii au facut in Antarctica o descoperire si mai senzationala: urme clare de glaciatie sub depozitele tropicale ale permianului! Deci Antarctica, inainte de a vizita tropicele, fusese la pol …

Multe lucruri ciudate si neintelese s-au petrecut pe Pamant in primele acte ale erei biologice.

Oameni de stiinta de diferite specialitati au adunat mii de fapte surprinzatoare neexplicate sau explicate.

Stiinta se straduieste astazi sa lege in acelasi lant logic, eliminand inutilul, toate verigile disparate ale diferitelor idei, presupuneri, greseli, fapte si paradoxuri. Curand, in fata noastra se va infatisa zguduitorul tablou al autofacerii lumii.

Dar pentru moment, el inca nu exista.