Despre fericire si iubire

Fericirea ... cel mai dulce cuvant! As vrea sa spun mereu: “Ce fericita sunt!” dar ce e fericirea? M-am bucurat eu oare vreodata cu adevarat de ea? I-am simtit eu gustul ei deplin? Nu. Dar, de ce nu? Pentru ca nu stiu de fapt ce e fericirea. Si, de ce nu stiu? Pentru ca nu stiu s-o obtin. Pentru ca mi-am dorit tot timpul sa fiu fericita, fara insa a lupta pentru acest lucru.

Fericirea adevarata se obtine greu, e foarte greu de atins … este asemeni unei stele … o stea pe care dorim s-o atingem necontenit, dar daca schelele nu sunt facute dintr-un material durabil ne vom prabusi repede. Pentru un strop de fericire ne spanzuram viata de cer.

Cat timp esti copil, viata ti se pare o fericire. Dar nu viata, ci doar copilaria este o fericire. Si de aceea nu trebuie sa uitam ca fericirea copilariei este unica, n-o mai intalnim niciodata. Dar, odata ce trecem de aceasta varsta fericita si ne izbim de duritatile vietii incepem a ne da seama cat de rara si ce mare este pretul fericirii “Caci in gradina fericirii nu pot patrunde decat aceia care au purtat coroana de spini”. Coroana de spini este edificiul, este jertfa, este pretul fericirii. Nu poti simti gustul dulce al fericirii daca nu ai luptat si n-ai simtit mai intai gustul amar al suferintei.

Fericirea este un bun al tuturor, ea nu apartine numanui, e un dar al naturii. Est eo insula in oceanul nemarginit al nefericirii, o insula pe care nu putem trai singuri si de aceea trebuie sa-I ajutam si pe ceilalti sa ajunga pe aceasta insula. A lupta pentru fericirea altora inseamna a-ti gasi propria fericire. Fericirea care isi ia avant din nenorocirea si durerea altora nu se numeste fericire, iar cei care fac asta nu se numesc oameni.

Iubirea insa poate orbi. Cand esti fericit din iubire nu mai auzi clopotele timpului si nici suspinele celor care sufera si plang.

Ce poate spune un om la sfarsitul unei vieti in care fericirea, desi a luptat pentru ea a refuzat sa i se arate, steaua a stat ascunsa-n nori? Poate doar atat.

Bine ar fi sa gandim optimist, sa gandim ca suntem cea mai fericita fiinta de pe pamant. Sa nu ne dorim niciodata nimic si intotdeaua sa avem totul.

Insa, ca si tristetea, ca si durerea, ca si toate cele pamantene si fericirea este efemera … o floare rara, dar totusi efemera.