Ecologia o stiinta a sperantei

Termenul de ecologie a aparut in urma cu 25 de ani, atunci cand a devenit clar ca pentru a supravietui, biosfera (totalitatea fiintelor vii) necesita o suma de conditii care, daca sunt incalcate, nesocotite, pot duce la degradarea mecanismului genetic al unor specii si chiar la disparitia definitiva de pe suprafata Pamantului a altora.

Termenul de ecologie s-a format pornind de la cuvintele grecesti oikos – toata casa, toti locatarii si logos – stiinta. Ecologia reprezinta acea ramura a biologiei care studiaza relatiile dintre fiintele vii si mediul lor de viata. Rezultatele dovedesc fara echivoc ca intre aceste doua componente ale lumii materiale raporturile sunt de interdependenta: fie reciproc avatajoase, fie reciproc daunatoare iar cel care decide este, de o buna bucata de vreme, omul prin activitatea sa. Astazi nimeni nu se mai indoieste de faptul ca mediul inconjurator, calitatea acestuia influenteaza in mod hotarator nu numai evolutia plantelor si animalelor, inclusiv a omului ca specie biologica, ca si dezvoltarea civilizatiei umane.

In urma cu aproximativ 40 de ani, o ziarista americana – C. Carisson – a publicat o carte cu titlul « Primavara muta » (The silent spring) prin care se facea ecoul « strigatelor de ajutor » venite din partea atmosferei, apelor si solului a caror calitate incepusa inca de atunci sa se degradeze, mai ales sub actiunea substantelor chimice folosite pe scara larga in agricultura. Exagerand, constient sau nu, autoarea spunea: « nu vor trece mai mult de 20 de ani pana cand, in tarile industrializate, primavara va amuti pe teritorii din ce in ce mai intinse. Foarte multe fiinte vii si, inainte de toate, pasarile vor muri otravite ». Spre norocul nostru inca prezicerile ziaristei americane nu s-au adeverit; primavara copacii inca mai infunzesc si pasarile canta, desi nu toate cate au cantat candva. Totusi tot mai ne atrag atentia ca natura este intr-adevar in pericol de a fi distrusa de chiar mana omului. Articolele avand ca tema ecologia apar in presa obisnuita si in reviste de specialitate, protectia mediului inconjurator face obiectul unor dezbatari la radio, televiziune, mediul on-line si a unor reuniuni internationale. O tema la moda? Da, dar impusa de necesitati cu adevarat stringente.

Aproape zilnic aflam vesti despre raspandirea in atmosfera a unor gaze toxice « scapate » de la cine stie care uzina chimica, despre deversarea in rauri sau lacuri a apelor uzate provenite de la cutare intreprindere chimica ori complex zootehnic, despre « mareele negre », imense pete de titei aparute pe suprafata marilor si oceanelor in urma avarierii vreunuia dintre tancurile petroliere. Toate acestea nu sunt insa decat consecintele unor accidente produse din nepricepere, neglijenta, ca urmare a folosii mult peste termenul limita a unor instalatii, tehnologii ori a altor mijloace tehnice. Si mai daunatoare naturii este activitatea desfasurata constient in scopuri egoiste, urmarind obtinerea de rezultate spectaculoase imediate. Astfel, imprastierea pe terenurile agricole a unor mari cantitati de ingrasaminte chimice, ierbicide si pesticide pentru a realiza intr-un timp scurt recolte ridicate duce la uciderea microorganismelor din sol, la distrugerea structurii si secatuirea acestuia. Surplusul de astfel de substante spalat de ploi de pe ogoare ajunge in cele din urma in rauri sau lacuri pe care le infesteaza, determinand chiar disparitia unor specii de animale acvatice. Construirea de mari combinate, in special siderurgice si chimice in imediata apropiere a localitatilor, fara a fi dotate cu instalatii corespunzatoare, ce-i drept foarte costisitoare, de purificare a fumului si gazelor, este un atentat direct la sanatatea oamenilor.

Omenirea trebuie sa-si propuna ca sarcina prioritara realizarea armoniei intre om si natura pe baza cunostintelor deja dobandite si a principiilor stabilite de aceasta tanara stiinta prin ecologizarea activitatilor economice, a tuturor proceselor ce au ca rezultat producerea de bunuri materiale.

Trebuie sa se inteleaga ca natura numai atunci va deveni sursa bunastarii omului daca el, omul, se va simti in toate imprejurarile ca facand parte din natura si daca se va ingriji in permanenta de integritatea ei. El va deveni cu atat mai bogat cu cat va intelege mai repede si mai bine ca natura inconjuratoare este nu numai utila dar si frumoasa, ca valorile sale estetice sunt unice si de neinlocuit. Din pacate, inca multe semnale de avertizare lansate de mediul inconjurator in directia omului si chiar « strigatele de chemare in ajutor » ajung, de cele mai multe ori, la urechi surde.