Egiptul - tara visurilor impietrite si darul Nilului

Egiptul cuprinde partea rasariteana a Saharei, care se desfasoara de o parte si de alta a vaii inferioare a Nilului, alcatuind o adevarata oaza, peste care se incruciseaza cele doua diagonale ale lumii: aceea a cailor de uscat, dintre Asia si Africa, si aceea a cailor oceanice, dintre Europa si India, “tara mirodeniilor”.

Indeosebi, traierea canalului de Suez a asezat “tara visurilor apuse” la jumatatea drumului dintre America si Austalia. Pe buna dreptate, deci, egiptenii au dat tarii lor, locul inimii in corpul pamantesc (Memfis ar insemna “mijlocul lumii”).

Egiptul este deci o lunga oaza, prin mijlocul careia curge Nilul, binecuvantatul fluviu, ce se intinde ca o suvita de verdeata si de viata prinsa in rama pustiului libic spre vest si a celui arabic, mai priporos, spre est.

Egiptul este dupa cum a spus Herodot, “un dar al Nilului”, in acelasi timp, un dar si al Abisiniei. Chiar de la inceputul vietii, egiptenii au stiut sa-si foloseasca pentru irigatii apele sale, ale caror viituri erau socotite ca una din marile taine ale naturii, datorate lacrimilor varsate de zeita Isis. Egiptul isi implineste fiinta cu aceea a Nilului. Intr-adevar, el exista si avea constiinta de sine, in timp ce Babilonul si Ninive nu erau inca fundate, iar Europa era in salbaticie.

Locuitorii Asiei Mici si al Eladei, care trebuiau sa fie educatorii natiunilor, erau trogloditi, in epoca in care, contemporanii Egiptului aveau comoara lor de observatiuni astronomice, cunostinte de geometrie, lectura, etc. Pe papirus si pe basoreliefurile Egiptului superior aflam inca si astazi inscrisa “intelepciunea natiunii”. Tot din Egipt ne-a venit scrierea, modificata de fenicieni si comunicata prin ei popoarelor mediteraneene. Tiparul chiar al gandirii noastre, a luat nastere tot pe malurile Nilului.

Asemeni Nilului, civilizatia egipteana isi ascunde izvorul in vremuri apuse. Fara indoiala, umanitatea nu cunoaste primele sale varste, insa, ea poate sa le urmareasca in analele civilizatiei egiptene: piramidele fiind pentru noi marginea timpurilor.

Asa de veche este civilizatia Egiptului, incat in unele privinte nu se cunoaste decat prin apusul sau. Istoria ne arata poporul de pe malurile Nilului mereu asuprit si prin urmare sub un regim care a inlaturat initiativa individuala, inlocuind viata spontana prin regula. Iata, un popor nu s-ar fi dezvoltat si nu si-ar fi marit cunostintele astronomice, decat in proportia libertatii sale. Deci, egiptenii trebuie sa fi trecut la inceput printr-o perioada de autonomie, de independenta relativa, pentru ca ei sa fi putut cuceri resursele materiale si stiinta pe care au lasat-o.

Constructia marilor piramide pe care scriitorii le-au celebrat ca o dovada a inaltei civilizatii egiptene, probeaza ca natiunea facuse progrese foarte mari in stiinte si in arte. Astfel, asemeni Nilului, civilizatia egipteana isi ascunde izvorul sau in tinuturi necunoscute pana in prezent.

Destinul politic si social al culturilor solului egiptean este limpede aratat prin mediul in care traiesc locuitorii. Nilul, proprietatea comuna a natiunii, inunda tot pamantul egiptean. Cultivatorilor egipteni nu s-au oferit deci, decat doua alternative: sa fie tot asociati, egali in drepturi sau toti sclavi unui singur stapan, de-al lor sau strain. In decursul istoriei scrise, aceasta din urma alternativa s-a realizat totdeauna, fie ca a fost sub faraoni, ptolomei sau sultani.