Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Experienta interactiva elearning
Luni, 08 Iulie 2013 21:21

EXPERIENŢA INTERACTIVĂ eLEARNING

 

Prof. Gabriela Gorgan

Şcoala Gimnaziala Petriş, Bistriţa – Năsăud

 

Educaţia în secolul XXI presupune elaborarea unor evaluări bazate pe standarde şi obiective în corelaţie cu competenţele cheie ale secolului, cu stabilirea de strategii şi metode de evaluare, cu elaborarea planurilor şi instrumentelor de evaluare, astfel încât toate scopurile stabilite să fie îndeplinite, iar managementul evaluării să conţină strategii care să conducă la o notare corectă şi veridica a produselor şi reprezentaţiilor elevilor. În acest sens, de un real folos, în vederea perfecţionării profesorilor, sunt cursurile interactive elearning.

 

Cursul “Evaluarea în şcolile secolului XXI” răspunde nevoilor de predare şi învăţare în sec. XXI. Prezentarea interactivă, sistem elearning, ne ajută să vedem cum să planificăm, să elaborăm, să gestionăm evaluări centrate pe elevi şi să stabilim strategii de evaluare utile atât pentru profesori cât, mai ales, pentru elevi.

Parcurgerea cursului oferă informaţii şi instrumente necesare în vederea implementării noilor abordări ale evaluării cu care trebuie să se răspundă nevoilor elevilor sec. XXI. Un timp suplimentar se acorda, în cadrul cursului, aplicării conceptelor într-un plan de acţiune în vederea îmbunatăţirii evaluării la clasă. Activităţile planului de acţiune includ crearea de evaluări, elaborarea unui plan de evaluare şi planificarea implementării noilor abordări la clasă.

Studiile au arătat că practicile de evaluare specifice sec. XXI indică o îmbunătăţire a învăţării, îi ajută pe elevii cu rezultate mai slabe să se descurce mai bine şi asigură împuternicirea elevilor oferindu-le mai mult control asupra propriilor învăţări.

Practicile de evaluare formativă sunt continue pe tot parcursul activităţilor de la clasă şi se aplică de profesori, precum şi de elevi. Evaluarea formativă este folosită pentru a le oferi feedback elevilor şi profesorilor, nu doar pentru notare.

Evaluarea sumativă este folosită la sfârşitul unei unităţi sau unui proiect. Poate consta într-un test sau o serie de întrebări, precum şi o demonstraţie cara arata măsura în care este stăpânită o competentă sau un proces.

Pentru a afla informaţii utile despre ce învaţa elevii, profesorii folosesc strategii de evaluare care vizează scopuri specifice. Aleg metode de evaluare corespunzătoare scopului şi situaţiei de la clasă şi, în sfârşit, selectează şi creează instrumente de evaluare care le vor oferi informaţiile de care au nevoie despre ce învaţa elevii.

Scopurile evaluării sunt: măsurarea nevoilor elevilor, încurajarea colaborării şi a autonomiei, monitorizarea progreselor, verificarea înţelegerii şi a metacognitiei şi demonstrarea înţelegerii. La sfârşitul unei unităţi de evaluare său proiect, toate cele cinci scopuri ale evaluării trebuie să fie îndeplinite.

Metoda pe care o alege profesorul pentru evaluare depinde de scopul şi tipurile de informaţii despre elevi pe care vrea să le colecteze. Astfel, ca metode de evaluare pot fi folosite activităţile de învăţare (discuţii, jurnale, produse), conferinţele cu elevii, autoevaluarea şi evaluarea între colegi sau portofoliile.

Instrumentele de evaluare sunt mijloacele prin care colectam informaţii despre ce învaţa elevii şi constau în liste de verificare, grile de evaluare criteriala, sugestii şi cerinţe şi organizatori grafici.

Cheia unei evaluări eficiente în şcolile secolului al XXI-lea este să existe un scop clar pentru fiecare activitate de evaluare, să păstrăm scopul în minte şi să ne asigurăm că toate scopurile sunt vizate în cursul unei unităţi de evaluare, să folosim metode variate de evaluare care să ofere multe beneficii elevilor şi profesorilor şi să selectăm un instrument adecvat care să răspundă unor nevoi specifice.

Atunci când planificăm evaluarea pentru o unitate de învăţare sau un proiect factorii care trebuie să ne preocupe cuprind o evaluare a competentelor secolului al XXI-lea şi a obiectivelor unităţii, incorporarea evaluării pe tot parcursul ciclului de învăţare, implicarea elevilor în procesele învăţării, precum şi o varietate de metode în scopuri diferite, fără să uităm că elementele centrale rămân standardele şi obiectivele.

Un grafic de timp al evaluării îl ajută pe profesor să vizualizeze ce evaluări vor fi necesare şi când vor fi cele mai benefice în ciclul învăţării. Pornind de la brainstorming, profesorul va utiliza pe parcursul unităţii sau proiectului listele de evaluare, conferinţele şi grilele de evaluare , că în final să evalueze printr- un eseu sau ghid de notare a prezentării. Astfel, se va observa că evaluarea este făcută de elevi , iar scopul este de a determina cunoştinţele anterioare şi informaţiile din evaluare sunt folosite la stabilirea de obiective viitoare pentru învăţare.

Provocări pentru evaluare în şcolile secolului al XXI-lea

Comunicarea punctajelor detaliate obţinute la grilele de evaluare, integrarea evaluării formative în instruire, folosirea datelor din evaluări formative şi sumative pentru a da note şi centrarea pe competentele sec. XXI sunt toate strategii utile pentru a-i sprijini pe elevi şi părinţi în tranziţia către evaluarea specifică şcolilor secolului al XXI-lea. Astfel, unele dificultăţi ar putea fi depăşite dacă în cazul apariţiei lor venim cu soluţii pertinente.

Dacă:

Elevii şi părinţii se aşteaptă la teste

Comunicaţi punctajele detaliate obţinute la evaluare pentru produse şi reprezentaţii pentru a explica cum se descurcă elevul.

Evaluarea necesită mai mult timp la ore

Integraţi evaluarea formativă în activitate la clasă- este o oportunitate potenţială de a obţine date specifice unei evaluări formative.

Notarea nu este exactă şi obiectivă

Folosiţi date din evaluări formative şi sumative pentru notare. Aceasta combinaţie cuprinde mai multe dovezi adunate în timp şi este mai precisă. Evaluarea făcută de profesor, de colegi şi de elevul însuşi este mai obiectivă decât cea făcută doar de profesor.

Elevii nu se vor descurca bine la testele standard

Ajutaţi-i pe elevi să-şi dezvolte abilităţi esenţiale, ca rezolvări de probleme şi gândirea critică; acestea pot fi folosite pentru a răspunde la întrebările standard la teste.

Înţelegerea beneficiilor evaluării continue şi integrate facilitează gestionarea evaluării continue şi datele ei, incorporarea metodelor şi instrumentelor de evaluare pentru diferite scopuri, folosirea şi elaborarea evaluărilor pentru competentele sec. XXI, precum şi planificarea evaluării cu ajutorul unui plan de evaluare.

 

Bibliografie

ISTRATE, O. et al. (2013) Rolul proiectelor educaționale realizate prin parteneriate școlare internationale. Raport preliminar eTwinning RO12. București, TEHNE - Centrul pentru Inovare în Educație.

Intel Teach Elements: Evaluarea în secolul XXI


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Activitatea dirigintelui

PRECIZĂRI pentru aplicarea Ordinului M.E.C.I. nr. 5132/10.09.2009 privind organizarea şi desfăsurarea activităţilor specifice funcţiei de diriginte    În atenţia directorului,  coordonatorului de proiecte şi  programe educative şcolare şi extraşcolare, responsabilului comisiei metodice...

Read more

A synthetic study of transitive verbs ta…

A SYNTHETIC STUDY OF TRANSITIVE VERBS TAKING DIRECT OBJECTS prof. Drăgian Ana-Elena Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea Having in mind the complexity of the English verb and relating it with...

Read more

Rolul testelor in verificarea progresulu…

ROLUL TESTELOR ÎN VERIFICAREA PROGRESULUI ŞCOLAR Profesor Petrescu Daniela Școala Calotești Verificarea și notarea progresului școlar prezintă o importanță dublă, orientativă și simulatoare. Verificarea progresului se face prin metode, forme și...

Read more

Metode si tehnici de cunoastere si carac…

METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE ŞI CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR     Cunoaşterea psihologică de către profesor a elevilor este complexă şi dificilă, dar, este şi extrem de profitabilă pentru elevul în cauză,...

Read more

Influenta antropica asupra faunei cinege…

Influenta antropica asupra faunei cinegetice din aria protejata Magura Odobesti

INFLUENȚA ANTROPICĂ ASUPRA FAUNEI CINEGETICE DIN ARIA PROTEJATĂ MĂGURA ODOBEȘTI BORDEA Gina, profesor biologie BORDEA Emilian, profesor istorie Liceul ”Simion Mehedinți” Vidra, județul Vrancea ...

Read more

Fisa de evaluare proiecte educative extr…

FIŞĂ DE EVALUARE A PROIECTELOR EDUCATIVE  EXTRAŞCOLARE PENTRU CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE, NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE 2012     Proiect: Instituţia: Buget (total şi solicitat): Punctaj final:   Evaluator 1 (nume şi semnătură): Evaluator 2 (nume şi semnătură): Evaluator 3 (nume...

Read more

Manastirea Recea intre istorie si legend…

MÂNĂSTIREA RECEA – ÎNTRE ISTORIE ŞI LEGENDĂ   Prof. Ciobotaru Ana-Maria Şcoala Gimnazială Măicăneşti   Rezumat: Judeţul Vrancea are o mulţime de locuri bisericeşti care nu sunt cunoscute tuturor turiştilor. Unele dintre ele au parte...

Read more

Programa scoala limba si literatura ital…

  ANEXA Nr. 1   PROGRAMA SCOLARA Limba si literatura italiana materna Clasa a IX-a      NOTA DE PREZENTARE Curriculumul de Limba si literatura italiana materna destinat studierii acestei discipline de catre elevii apartinand minoritatii...

Read more