Gatul girafei

Dintre toate curiozitatile pe care le prezinta girafa, caracteristica cea mai frapanta este, fara indoiala, gatul sau neobisnuit de lung, dar care are tot sapte vertebre ca la toate mamiferele.

In trecutul istoriei pamantului, stramosii girafei nu aveau gatul asa de lung. Alungirea s-a facut in decursul evolutiei speciei, ca urmare a faptului ca stramosii ei au inceput sa se hraneasca cu frunzele copacilor inalti, deoarece iarba care crestea pe solul secetos incepuse sa nu mai ajunga pentru toate ierbivorele. Astfel, gatul lung al girafei ii permite sa culeaga frunze de pe cele mai inalte ramuri ale copacilor si, pentru ca pana acolo nu poate ajunge nici un alt ierbivor, girafa are asigurata intotdeauna o hrana imbelsugata.

Locul unde traieste girafa este sahelul sau savana, zone presarate cu arbori care au radacini extrem de dezvoltate, pentru a absorbi apa de la mare adancime. Rezulta ca in plin sezon secetos, atunci cand pasunile ard sub dogoarea soarelui si nu sunt decat o intindere de paie uscate, numai acesti arbori se acopera de vlastari fragezi si frunze inverzite. Si, in timp cu vitele, reduse aproape la starea de schelet viu, nu gasesc cu lunile decat resturi de iarba arsa, girafa, gratie conformatiei sale, dispune de o hrana abundenta si bogata in vitamine pentru ca acest frunzis contine pana la 15% proteine, fata de numai 6% cat contine cu mare greutate tulpinele de graminee.

Tot datorita gatului sau lung, girafa mai joaca si rolul de “turn de paza” pentru celelalte ierbivore – antilope, zebre etc.; observand apropierea pericolului, ea este aceea care da semnalul de alarma.

In timpul luptelor dintre masculi, mai ales in perioada reproducerii, gatul este folosit si ca arma de lupta. Rivalii care se infrunta incep sa se respinga unul pe celalalt cu capul sau prin izbituri cu micile cornite. Daca aceasta nu este suficient, cei doi isi izbesc ritmic gaturile cu o forta incat zgomotul se aude la o distanta de mai multe sute de metri. Girafa isi foloseste gatul si capul ca pe un ciocan, lungimea gatului multiplicand ca o parghie puterea loviturii. Luptele nu sunt deloc rare, dimpotriva, bataile sunt atat de frecvente incat parul din jurul micilor imitatii de cornite se toceste de tot (aceasta este de altfel si un indiciu dupa care se recunoaste sexul animalului). De cele mai multe ori luptele se termina cu fuga unuia dintre combatanti.

Gatul girafei joaca un rol esential si atunci cand girafele merg sau alearga. Mai multe informatii si curiozitati despre mersul girafei puteti afla aici.

Gatul lung al girafei a constituit un pretext de-a alimenta diferite teorii evolutioniste din secolul trecut. Pentru Lamark, el s-a alungit neincetat din generatie in generatie datorita tendintei pe care o avea acest animal de a paste ramurile arborilor. Darwinismul si neodarwinismul explica acest lucru in felul urmator: mutatiile suferite au facut ca gatul ei sa fie mai lung decat la alte animale, favorizand supravietuirea; permitandu-i sa ajunga la frunzele aflate mai sus in copaci, frunze la care alte animale nu ajungeau. Faptul ca atare a permis mentinerea tipului pe care il cunoastem astazi.

Potrivit insa altei teorii, a “antrenarii”, girafa si-ar fi dezvoltat lungul gat pe o alta cale. Este vorba de o noua teorie asupra evolutiei, unul din sprijinitorii ei fiind dr. Gabriel Dower de la departamentul de genetica al Universitatii Cambridge. Aceasta teorie se bizuie pe mai multe descoperiri relativ noi referitoare la A.D.N. si la genele din celulele vii.

Cercetarile savantilor de la Cambridge sugereaza ca schimbarea s-a petrecut de-a lungul unor generatii succesive din cauza modificarilor interne, la nivelul genelor, care n-au nimic de-a face cu mediul inconjurator care a actionat doar ca factor selectiv.

Dar oricare ar fi procesul de formare al celui mai lung gat din lumea animala, noua nu ne ramane decat sa asteptam ultimul cuvant al stiintei. Trebuie sa precizam insa, ca gerenk, un mamifer care traieste in Somalia, are un gat de asemenea foarte lung, ceea ce i-a atras denumirea de antipola-girafa.