Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Invatarea la distanta
Scris de mihaiela lazar   
Sâmbătă, 08 August 2020 11:27

 

ÎNVĂȚAREA LA DISTANȚĂ

prof. Mihaela Butoi

Liceul Tehnologic Petru Poni”, Onești

Evoluţia exponenţială a domeniilor de utilizare a informaticii din ultima perioada, precum și necesitatea implementării ei în cele mai neașteptate procese sociale, economice, a determinat apariţia şi dezvoltarea a numeroase instrumente IT utile, adaptate inclusiv procesului didactic. Necesitatea comunicării în scopul învățării a dus implicit la dezvoltarea platformelor de e-learning de tip moodle, care pe măsura utilizării devin tot mai familiare atât profesorilor cât şi elevilor.

Fizica este o disciplină prin excelenţă experimentală, în consecinţă implementarea TIC în curriculumul disciplinei reprezintă o modalitate eficientă de dezvoltare a competenţelor generale şi specifice presupuse de predarea fizicii. Activităţile didactice în care este inclus calculatorul și mijloacele multimedia duc la creşterea motivaţiei elevilor în studierea fizicii, oferă sugestii alternative pentru organizarea procesului de predare/învăţare/evaluare, în abordarea unor teme de fizică, încurajează gândirea creativă şi critică, dezvoltă abilităţile elevilor pentru prezentarea informaţiei şi procesarea complexă a informaţiei.

Platformele educaționale on-line sprijină procesul de învăţare individuală şi în grup prin Elearning. Ele permit utilizarea mai eficientă a resurselor materiale și umane, motiv pentru care utilizarea lor în sistemul de învățământ devine, de la o zi la alta, mai importantă. În fapt, e-learning înseamnă accesul la informațiile cele mai noi, dobândirea de noi cunoștinte, învățarea continuă, metode noi și eficiente de învățare.

Învățarea prin e-learning se bazează pe o strategie de predare-învățare modernă, alta decât cea clasică, realizată într-o manieră atractivă și adaptabilă nevoilor, atât a celor care dirijează învățarea cât, mai ales, a educabililor.

Platformele de e-learning permit două moduri de învăţare:

- sincronă, în care instructorul controlează lecţia în întregime, creând, coordonând, adaptând şi monitorizând mediul educațional;

- asincronă, ceea ce implică studiu în ritmul personal al cursanţilor, proiecte de colaborare şi învăţare la distanţă.

Blended learning este o combinaţie de moduri de învăţare sincronă şi asincronă care a fost experimentat de profesori de la Liceul Tehnologic ”Petru Poni” prin proiectul de parteneriat Leonardo da Vinci “E-Learning Applications In Vocational Education”(”Aplicații de E-learning în învățământul profesional și tehnic”). În cadrul proiectului a fost implementată o platforma Moodle care permite îmbinarea învațământului clasic cu elemente de E-learning. Platforma www.moodle.ro/elevation conține cursuri destinate învățământului profesional și tehnic.

Cursurile create în platforma Moodle oferă profesorilor o multitudine de instrumente utile în predare-învăţare-evaluare iar modalitatea de definire a cursurilor permite o adaptare la nevoile educabililor. Elevii pot parcurge un astfel de curs când, unde şi cum doresc, deoarece prin forma şi structura sa, un curs realizat şi implementat pe o platformă Moodle este adaptat necesităţilor lor, accesibil oricând şi oriunde, chiar şi în afara clasei, permiţând colaborarea prin instrumente de comunicare moderne precum forum, chat, blog sau wiki.

Implementarea acestei platforme pornește de la următoarele premise pentru elevi:

• resursele sunt accesibile și de acasă, atât în afara orelor de curs, în timpul anului școlar, cât și pe durata vacanțelor;

• se elimină deficiențe de comunicare cauzate de numărul mare de cursanți și a diversității spațiilor de școlarizare;

• există situații în care, din motive obiective (medicale, personale), elevul lipsește, nu participă la cursuri;

• există stiluri de învățare diferite, iar materialele audio-vizuale suplimentare îi pot ajuta în înregistrarea optimă a informa țiilor;

• prin intermediul platformei sunt puse la dispoziție cursurile și într-o formă tehnoredactată.

Cursul ”Fizică” a fost creat pentru elevii clasei a IX-a, care studiază în domeniul tehnic. Selectarea și organizarea conținutului științific a fost făcută cu respectarea programei școlare. Cursul are o structură modulară, fiecare modul reprezentând capitole de studiu care se regăsesc în programa clasei a IX-a. La acestea de adaugă:

- o secțiune destinată comunicării profesor-elev și elev-elev formată din două tipuri de forumuri;

- o secțiune pentru evaluare;

- o secțiune cu glosar de termeni și jocuri.

Fiecare capitol conține resurse care pot fi utilizate de către profesor în activitatea de la clasă sau pot fi studiate acasă de către elevi. Ele sunt prezentări Power Point, pdf-uri, doc-uri, fișe de lucru, link-uri către alte resurse, teste pentru autoevaluare Aceste resurse sunt utilizate în procesul de predare si conțin, pe lăngă informațiile teoretice, o parte pentru realizarea feedback-ului.

O importantă componentă a procesului didactic o reprezintă evaluarea/ autoevaluarea. Moodle permite utilizarea de instrumente diverse pentru evaluare: evaluare cu ajutorul testelor, evaluare prin teme pentru acasă (sarcini de lucru), evaluare prin intermediul unor jocuri (cuvinte încrucișate, milionar, spânzurătoarea), evaluare prin portofolii. Pentru realizarea evaluării prin intermediul testelor au fost adăugate întrebări în banca de întrebări. Din banca de întrebări au fost apoi selectate întrebările care au fost adăugate la test. Moodle are avantajul că furnizează rapoarte detaliate pentru fiecare tip de activitate desfășurată de elev. După parcurgerea testului de către elevi, în catalogul de note se selectează testul pentru a se vizualiza raportul rezultatelor. răspunsurile greșite. Profesorul poate face o analiză completă, nu doar în ceea ce privește nota finală a elevului ci și o analiză pe fiecare item.

Realizând o statistică a activităţilor desfăşurate folosind platforma de învăţare Moodle, pot evidenţia următoarele avantaje:

• accesul elevilor la cursurile postate, atât de la şcoală, cât şi de acasă (se constată un interes al elevilor de a accesa platforma și în afara orelor de curs);

• elevii îşi pot posta temele de acasă;

• elevii pot susţine teste on-line;

• obţinerea rezultatelor evaluării în timp real, în cazul utilizării testelor;

• părinţii pot consulta rezultatele evaluării copiilor la evaluări iniţiale şi/sau evaluării sumative;

• economie în utilizarea consumabilelor (hârtie) pentru profesor şi elevi;

• creșterea frecvenței elevilor la cursuri;

• obținerea feed-back-ului privind activitățile desfășurate;

• transmiterea rezultatelor la testările online, cu comentarii personalizate.

Învăţarea prin utilizarea moodle poate fi definită ca o învăţare la distanţă, care îmbină metodele didactice tradiţionale cu metode bazate pe mijloace IT, într-un mediu educaţional evolutiv şi bazat pe colaborare. Prin utilizarea moodle se efectuează o predare modernă, superioară celei clasice - chiar dacă îi poate fi complementară – existând disponibilitate permanentă a bibliotecii de date și informații, precum și a posibilității de comunicare și evaluare/testare.

Prin modul în care a fost conceput, acest curs încearcă să ofere soluţii pentru un învățământ centrat pe elev, răspunzând provocărilor actuale care implică integrarea instrumentelor TIC în procesul de predare-învăţare - evaluare.


Bibliografie

  1. http://www.elearning-forum.ro/
  2. Mihaela Brut – Instrumente pentru E-Learning. Ghidul informatic al profesorului modern, Editura Polirom, 2006
  3. Romita B. Iucu – Instruirea școlară. Perspective teoretice și applicative, Editura Polirom, 2008

 

Revista cu ISSN

Rolul aplicatiilor practice la orele de …

Rolul aplicAŢiilor practice la orele de matematică Studiu de specialitate   Profesor Simona Bucurenciu Liceul Tehnologic „Gh. M. Costin”, Constanța   Aplicațiile practice ale matematicii sunt aproape absente în predarea acestei materii. Ca urmare a apărut...

Read more

Educatia pentru sanatate

EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE Macarie Cristina, prof. pedagogie Liceul Vocațional Pedagogic ,,Mihai Eminescu” Tîrgu Mureș Educaţia pentru sănătate este indicat să fie începută cât mai precoce. Prin obiceiurile sănătoase se asigură...

Read more

Parteneriat familie-scoala

PARTENERIAT FAMILIE - ŞCOALÃ   Inst. DOBREA MONICA Şcoala cu cls. I -VIII „Înv. N. Pâslaru” Casin, jud. Bacãu     Motto: „Prezenta pãrintilor poate transforma cultura scolii.” ...

Read more

Imbunatatirea calitatii actului de preda…

ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII ACTULUI DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE PRIN UTILIZAREA APLICAȚIILOR ONLINE ÎN ORELE DE GEOGRAFIE Prof. Rus Marinela Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița Utilizarea aplicațiilor online în orele de geografie prezintă...

Read more

Cei 7 ani de acasa intre actual si deriz…

CEI 7 ANI DE ACASĂ ÎNTRE ACTUAL ȘI DERIZORIU Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela, Școala Gimnazială Diaconu Coresi, Fieni-Dâmbovița Prof. înv. primar Istrate Elena, Școala Gimnazială Diaconu...

Read more

Metode de ultima generatie utilizate in …

METODE DE ULTIMĂ GENERAȚIE UTILIZATE ÎN STUDIUL BIOLOGIEI Profesor: Cocoș Alina Magdalena, Școala Gimnazială "ȘT.O.IOSIF", Tecuci Rezumat: "Biologia este ştiinţa vieţii" iar pentru studiul acesteia este necesar să căutăm acele metode...

Read more

Structura anului scolar 2012-2013 prin o…

Structura anului şcolar 2012-2013 prin ordin 3794 din 2012     MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI ORDIN Nr. 3.794/2012 privind structura anului şcolar 2012–2013 M.Of. nr. 296 din 5.5.2012   În temeiul art. 94 alin. (2)...

Read more

Practica studenteasca in constructii

Proiectul "Practica Studentilor Facultãtii de Constructii" a vizat dezvoltarea pregãtirii profesionale a studentilor, fiind realizat ca parteneriat între Universitatea Tehnicã din Cluj-Napoca, Facultatea de Constructii si Instalatii - Catedra de...

Read more