Liliacul animal nocturn si brevetele naturale

Prezenta liliacului pe cerul nocturn a fascinat de multa vreme imaginatia omului, fiind considerat un “soarece zburator” sau un “soarece plesuv”. Datorita aspectului exterior si modului de viata, liliacul a fost pe nedrept socotit un animal enigmatic, in efectuarea unor practice oculte. De fapt, acest inofensiv mamifer zburator este un insectivor ce poate zbura cu ajutorul unor aripi formate dintr-o membrane care uneste degetele membrelor anterioare, laturile corpului, membrele posterioare si coada. Ziua si-o petrece numai prin locuri linistite si intunecoase, in pesteri, scorburi, etc., de unde iese in amurg si in timpul noptii pentru a cauta hrana.

Acest pasnic animal este folositor datorita faptului ca se hraneste numai cu insecte, cele mai multe daunatoare. Modul de viata al liliacului si fascinanta posibilitate se a se orienta in timpul zborului au starnit interesul si curiozitatea oamenilor de stiinta moderni. De multa vreme, omul s-a intrebat cum reuseste acest mic mamifer, adesea orb, sa vaneze insecte, pe care le urmareste in spatiu cu multa siguranta. Cercetarile au demostrat ca de peste 50.000.000 de ani, liliacul este posesorul unor “brevete” naturale, ce au putut fi descifrate doar partial. Intre altele, el dispune de un “ecolocator” natural, bazat pe un sistem propriu de determinare precisa si rapida a distantei dintre el si prada. Cu ajutorul acestui “aparat”, el emite unde sonore in directia prazii. Stabilirea distantei dintre liliac si prada se face pe baza duratei de timp care s-a scurs din momentul emisiei de unde sonore pana in momentul receptarii ecoului lor, dupa ce au fost reflectate de prada. Tinand seama de faptul ca sunetele si ultrasunetele strabat spatiul cu viteza de 331 m pe secunda, inseamna ca un impuls sonor indreptat de liliac spre o insecta in zbor care se afla la o distanta de 10 m se va intoarce la emitator sub forma unui ecou dupa 60 de milisecunde. Cu cat liliacul se apropie mai mult de prada, cu atat el emite impulsuri tot mai dese, astfel ca durata necesara intoarcerii emisiei sale sub forma de ecou va fi de numai o miime de secunda. Este de-a dreptul fascinant cum acest animal este capabil sa perceapa intervalle sonore infinitezimale. Mai mult chiar, experientele au demostrat ca liliacul are o capacitate de orientare acustica extraordinara. Datorita acestui sistem perfectionat, el reuseste sa sesizeze modificari ale mediului inconjurator de numai a 50.000-a parte dintr-un milimetru, modificari pe care omul le poate vedea doar cu ajutorul microscopului electronic. Este cunoscut faptul ca orientarea spatiala acustica este inferioara celei optice, deoarece aerul abosarbe in mod sensibil sunetele. In modul acesta, liliacul ar fi in pericol sa nu mai distinga ecoul venit de la obiectele care s-ar afla la o distanta de peste 20 m. Totusi, el a reusit sa remedieze si acest “neajuns”, datorita extraordinarei sale memorii acustice cu care este dotat. Dupa un prim zbor de recunoastere, el inregistreaza tabloul sonor al spatiului cu o precizie uimitoare.

Experientele au demonstrat ca liliacul se foloseste nu numai de ecolocatorul sau natural, ci si de memoria sa fantastica, pe care pe intrebuinteaza concomitent. Ultimele cercetari au confirmat faptul ca in creierul liliacului exista un ceasornicar biologic de o uimitoare precizie, superior celui mai modern tip de oscilator cu cuart creat creat de om. Cu ajutorul acestui dispozitiv biologic, el masoara cele mai mici crampeie de secunde, putand astfel sa determine rapid si precis distantele si sa se orienteze in spatiu.