Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Managementul prin obiective
Scris de mihaiela lazar   
Luni, 08 Decembrie 2014 19:47

MANAGEMENTUL PRIN OBIECTIVE

 

Prof. ec. Gr.I. Cîrcotă Roxana

Liceul Tehnologic de Marină Galați

 

Rezumat

Managementul prin obiective reprezintă cel mai larg utilizat sistem de planificare, luare de decizii şi control.

Pentru ca managementul prin obiectve să funcționeze este estenţial ca membrii organizaţiei să aibă o viziune comună şi unitară asupra obiectivelor organizaţiei şi să conştientizeze importanţa rolului pe care ei îl au în realizarea acestor obiective.

Managementul prin obiective poate fi exprimat prin următoarea schemă:

Obiective Companie  --> Obiective Departamente --> Obiective individuale.

Din punctul meu de vedere, managementul prin obiective are rolul ca o parte din capacitatea de decizie şi implicit a responsabilității să fie transferată spre nivelurile de execuţie, astfel încât la toate nivelurile organizaţiei, fiecare angajat să-şi elaboreze, implementeze şi optimizeze propriile planuri de activitate, care să determine realizarea obiectivelor generale ale organizației.

 

Managementul prin obiective reprezintă cel mai larg utilizat sistem de planificare, luare de decizii şi control. Managemenul prin obiective stabileşte legătura clară dintre gândirea strategică a top managementului şi implementarea acesteia prin intermediul nivelurilor următoare de management. Astfel, responsabilitatea faţă de obiective este transmisă de la nivelul organizaţie la nivel individual.

Consider că pentru a aplica corect managementul prin obiective managerii trebuie să se definească clar obiectivele şi sistemul de evaluare al rezultatelor, să le facă cunoscute următoarelor niveluri ierarhice, să organizeze şi să motiveze subordonaţii pentru ai implica activ, să ofere sau să primească feedback continuu, să monitorizeze rezultatele, să evalueze performanţa şi să asigure condiţiile optime pentru evoluţia tuturor membrilor organizaţiei.

Top managerul stimulează, motivează, deleagă sarcini şi responsabilităţi tinând cont de punctele forte ale fiecărui individ. Un bun manager motivează prin definirea clară a rezultatului ce trebuie realizat, oferind libertate de acţiune şi încurajând rezultatele pozitive.

Managementul prin obiective poate fi exprimat prin următoarea schemă:

Obiective Companie  --> Obiective Departamente --> Obiective individuale.

Schema prezentată semnifică faptul că obiectivele într-o companie se definesc începând cu nivelul superior al organizaţiei, iar pe măsura scăderii nivelului ierarhic, formularea obiectivelor devine tot mai specifică. Pentru ca procesul managementul prin obiective să fie eficient, trebuie ca obiectivele să fie identificate la trei nivele ale organizaţiei, conform schemei. La primul nivel sunt create obiectivele finale şi planurile strategice ale organizaţiei; acestea sunt definite ca răspunsuri la întrebări cum ar fi : Ce caracter are organizaţia?, Spre ce se îndreaptă organizaţia? sau Ce clienţi are organizaţia?. Răspunsurile la aceste întrebări determină obiectivele nivelului al doilea, nivelului operaţional. La al treilea nivel sunt stabilite obiectivele individuale a căror atingere este importantă pentru atingerea obiectivelor organizaţionale, la acest nivel având loc colaborarea celor trei tipuri de obiective, care reprezintă esenţa managementului prin obiective. Fiecare obiectiv trebuie să fie specific, măsurabil, accesibil, relevant şi bine precizat în timp.

Implementarea managementului prin obiective în cadrul unei organizaţii necesită parcurgerea următoarelor etape:

·         Stabilirea sistemului de obiective de a căror realizare depind prezentul şi viitorul organizaţiei, astfel încât acestea să fie clare şi uşor de interpretat şi de implementat. În acest scop, fiecare dintre obiectivele stabilite, fundamentale, derivate sau specifice, este necesar să treacă testul SMART. Activitatea de stabilire a obiectivelor derivate şi specifice se realizează prin negociere între superiori şi subordonaţi, pe fiecare nivel, astfel încât la final fiecărui angajat sau grup de angajaţi să-i fie stabilite una sau mai multe ţinte de performanţă.

·         Construirea programelor de acţiune, a calendarului de termene, a instrucţiunilor generale sau parţiale pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor. Programele de acţiune evidenţiază principalele decizii şi acţiuni care urmează a fi adoptate în vederea realizării obiectivelor (de exemplu urmarea cursului „Tehnică a negocierilor”, completat de acela de „Comunicare în relaţii publice” pentru angajaţii aflaţi în relaţii cu exteriorul organizaţiei).

·         Coordonarea şi urmărirea realizării obiectivelor. În cadrul acestei etape se realizează execuţia bugetară, înregistrarea şi transmiterea operativă a abaterilor de la costurile previzionate precum şi corectarea acestora în timp real precum şi înlocuirea participanţilor la formare, dacă aceştia, din motive obiective, nu pot urma programele stabilite.

·         Evaluarea rezultatelor şi a recompenselor salariaţilor. Aceasta reprezintă ultima etapă a metodologiei de implementare a managementului prin obiective, în cadrul căreia se realizează comensurarea efectelor şi se adoptă conduita motivaţională corespunzătoare. Motivarea personalului poate fi realizată la nivel material sau moral, fie prin acordarea unor bonusuri în cazul atingerii sau depăşirii ţintelor de performanţă sau aplicarea unor penalităţi, în cazul în care au fost înregistrate întârzieri, fie prin acordarea unor recunoaşteri, promovări sau chiar prin adoptarea unui ton constructiv, atunci când rezultatele nu sunt cele aşteptate.

Ca şi în cazul altor sisteme de management, şi managementul prin obiective prezintă avantaje substanţiale, dar şi limitări în utilizare şi performanţe.

Principalele avantajele ale managementului prin obiective sunt:

·         asigurarea delimitării şi dimensionării riguroase a obiectivelor;

·         structurarea judicioasă a autorităţii pe niveluri ierarhice;

·         precizarea clară a rolului şi locului fiecărei componente în realizarea obiectivelor;

·         promovarea unui sistem flexibil de cointeresare materială;

·         asigurarea determinării unor acţiuni reale;

·         crearea unei noi stări de spirit şi a unei noi atitudini faţă de muncă, adică cea de implicare în realizarea obiectivelor;

·         armonizarea intereselor economice ale actorilor organizaţiei.

Principalele limite ale managementului prin obiective:

·         există riscul ca managerii să nu înţeleagă particularităţile acestui sistem de management să nu fie capabili să explice subordonaţilor modul în care acesta funcţionează, motivele implementării acestuia precum şi rolul şi beneficiile pe care le vor avea participanţii.

·         se pot înregistra dificultăţi în stabilirea obiectivelor

·         necesită eforturi apreciabile - consumul mare de timp, un număr mare de persoane implicate în culegere, grupare, analiză şi evaluare şi prezintă un risc ridicat de erori.

Formularea în scris a strategiei firmei ar putea să îmbrace forma unei “declarații de strategie” care ar trebui să fie clar şi riguros redactata, să fie exprimată în termeni activi, normativi, să facă referire la obiectivele generale ale instituţiei şi să reflecte coordonatele majore de acţiune ale firmei. Analiza detaliată a acestei declaraţii sintetice de strategie ar evidenţia existenţa unor indicaţii clare cu privire la domeniile în care va activa, modul în care vor fi alocate resursele, direcţiile în care vor evolua afacerile curente.

 

Bibliografie:

1.Ovidiu, Nicolescu, Ion, Verboncu - Fundamentele managementului organizației, Editura Tribuna Economică, București, 2007;

2. Ovidiu, Nicolescu, Luminița, Nicolescu - Economia, firma si managementul oganizației, Editura Economică, București, 2005;

3. Rozalia, Nistor, Alexandru, Căpățână, Dragoș, Cristea, Tehnologia Informației și Comunicațiilor în Afaceri, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009;

4. Corneliu, Russu- Managementul strategic, Editura ALL, București, 2004.

Ultima actualizare în Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015 18:05
 

Revista cu ISSN

The myth of feminine beauty in victorian…

THE MYTH OF FEMININE BEAUTY IN VICTORIAN BRITISH NOVELS   Profesor Ştefănescu Adriana Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I”, Timişoara   I chose to study the Victorian novels because I considered them the beginners in breaking...

Read more

Adolescenta perioada marilor framantari

ADOLESCENȚA, PERIOADA MARILOR FRĂMÂNTĂRI Profesor Miu Mihaela Camelia Liceul Teoretic ”Independența” Calafat Pre/adolescența, deși este o perioadă tulbure și plină de frământări, reprezintă vârsta inteligenței...

Read more

Modalitati de dezvoltare a gustului pent…

MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE A GUSTULUI PENTRU LECTURĂ Băcanu Mariana Profesor învățământ primar Colegiul Național ,,Ana Aslan” Brăila Lectura...

Read more

Organizarea si desfasurarea admiterii in…

Organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal de stat 2013 Vezi Ordinul nr. 5608/31.08.2012 privind organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2013-2014. Publicat in Monitorul Oficial,...

Read more

Profesorul principalul agent educational…

PROFESORUL - PRINCIPALUL AGENT EDUCAŢIONAL ÎN REALIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DE CALITATE Profesor Constantinescu Rozica Liceul Tehnologic Economic ”Elina Matei Basarab” Rm. Sărat Motto: A fi împreună este un început. A rămâne...

Read more

Fisa de evaluare a activitatii didactice…

Fişă de evaluare a activităţii didactice în inspecţia curentă/specială pentru acordarea gradului didactic I   Vezi noua fişă de evaluare a activităţii didactice în cadrul inspecţiei curente/speciale pentru acordarea gradului didactic II. Această...

Read more

Revista cercului literar

CERCHIŞTII ŞI ,,REVISTA CERCULUI LITERAR” DE LA SIBIU   Nevodenszki Sorina, profesor I Şcoala cu clasele I-VIII Sânandrei, Jud. Timis     Sibiul a oferit climatul în care s-a constituit una din cele mai cunoscute grupãri din...

Read more

Grila de observatie comportamentala a el…

GRILA DE OBSERVAȚIE COMPORTAMENTALĂ A ELEVULUI CU ADHD   Profesor  Adriana Liliana Bezman Şcoala Gimnazială Sf. Mihail şi Gavril, loc. Smârdan, jud. Galaţi                   Hiperactivitatea cu deficit de atenţie, ADHD, este una dintre tulburările...

Read more