Manastirea Vacaresti - cultura si istorie

Asezata pe terasa ce domina apa Dambovitei la sud de Bucuresti, inconjurata de gradini, livezi si vii, Manastirea Vacaresti constituia odinioara ultimul popas in drumul calaloriilor ce soseau de la Tarigrad in capitala munteana. Nicolae Alexandru Mavrocordat (1709; 1711-1715 Moldova; 1715-1716-1730 Tara Romaneasca), fiul dragomanului Alexandru, zis Exaporitul, grec insular afirmat la curtea sultanului pentru intinsa cultura si deosebita abilitate politica, intemeiase si zidise acest sfant lacas pe tot timpul domniilor sale muntene, incheierea lucrarilo avand sa revina fiului sau, Constantin, abia in 1739.

Dupa tragedia mortii Brancoveanului si a urmasului acestuia la tron, Stefan Cantacuzino, in contextul tensiunilor crescande dintre turci si imperiile austro-ungar si rus, pozitia domnitorului in tarile romane, desi numit de Poarta ca om de incredere, ramanea fragila si nestatornica, supusa capriciilor fiscale si intrigilor constantinopolitane. Initierea, la Vacaresti, a unui program atat de amplu in dezvoltareaspatiala si ambitii dezvaluie cel putin o dubla intentie a ctitorului – pe de o parte, ea constituie un act de legitimare culturala, sociala si politica a unui domn ce succede unor mari ctitori si donatori (Matei Basarab, Cantacuzinii, Brancoveanu) si care intelege sa isi depaseasca astfel handicapul necunoasterii limbii, pana la asimilarea sugerata de ascendenta romaneasca, ce urca, pe linie materna, la Alexandru Ilias voievod. Pe de alta parte, se descifreaza implinirea, in plan artistic, a unei „”vocatii politice nerealizate”, prin „cladiri magnifice si vaste opere de istoriografie” (Fl. Constantiniu).

Ambitia culturala a eruditului domnitor o egaleaza pe cea de ctitor. Domnia comanda continuarea cronicilor tarii, prin Radu Popescu, apologet declarat al Mavrocorditilor, iar la Constantinopol insarcineaza pe invatatul Hrisant Nottara cu achizitionarea medaliilor si monedelor antice rare, a caror pasiune, de sorginte renascentista, o imbratisase Nicolae Mavrocordat, o data cu gustul pentru manuscrise si carti rare. Acestea, adunate de Alexandru Exaporitul, ca si de emisarii domnitorului, trimisi pe tot intinsul imperiului otoman si in Italia, au constituit biblioteca Mavrocordatilor adapostita la Vacaresti, ce reunea, catre 1730, cartile lui Alexandru, pe cele ce apartinusera spatarului Mihail Cantacuzino, luate de la conacul din Margineni, ca si cartile Brancovenilor ori cele aduse de domnitor de la Tarigrad (V. Mihordea). Inventarul bibliotecii cuprinde si raritati (o Biblie copta de secol III), autori clasici, multe scrieri istorice, cronici, descrieri de calatorii, literatura patristica.

Initiala la scurt timp dupa preluarea, in 1715, a domniei in Tara Romaneasca, constructia manastirii Vacaresti stagneaza pe timpul interimatului lui Ioan Mavrocordat (1716-1719), fiind reluata, la intoarcerea in domnie a ctitorului, dupa 1719. Este terminata mai intai biserica mare, in 1722 (data pisaniei), apoi casele domnesti din coltul de sud-est al incintei principale,s taretia, amplasata simetric la nord-est, si zidul de incinta, la 1723, data consemnata de Radu Popescu, manastirea sfintindu-se cu mare fast la 1724.

Ansamblul este conceput in dimensiuni grandioase, inspirate de constructiile constantinopolitane de anvergura, dar viziunea generala marcheaza o profunda continuitate cu arhitectura epocii cantacuzine si brancovenesti, coborand pana la intemetorul monumentalismului aulic romanesc, Neagoe Basarab, prin ctitoria sa argeseana.

Manastirea se dovedeste a fi fost construita ca o adevarata resedinta domneasca, menita sa indeplineasca multiple functiuni administrative. Se explica astfel si amploarea ce o capata staretia, care detine la etajul sau un amplu salon boltit, luminat de sapte ferestre, aflat langa incaperile de locuit. Cele doua cuhnii, amplasate in colturile de nord-vest si sud-vest ale incintei si continuate prin chilii si cladiri anexe precedate de portic, pana la turnul clopotnita, preiau rezolvarea traditionala a boltirii acestei incaperi, pe trompe cronice etajate pe trei niveluri, ce asigura o maxima aerisire. Chiliile, dispuse initial pe un singur nivel, margineau incinta la nord si sud, prin intermediul aceluiasi portic continuu, ce asigura spatiu de circulatie si adapost. Paraclisul, construit pe doua niveluri, cuprindea, probabil, la parter un osuar, iar la etaj biserica propriu-zisa, inchinata Sfantului Nicolae, dar si principelul Nicolae Mavrocordat.

Necesitatile de utilizare a manastirii ca resedinta domneasca au reclamat construirea, in timpul lui Constantin Mavrocordat, a unei a doua incinte, destinata adapostirii corpului de garda si personalului de serviciu. Aceasta va fi dotata la vest cu un nou turn, deschis spre curte printr-un foisor.

In realizarea celui mai prestigios ansamblu arhitectural muntenesc, domnia a folosit din plin experienta si talentul sculptorilor care au participat la decorarea principalelor ctitorii brancovene. Astfel, decorul sculptat de la Vacaresti reface aerul de familie, ce oglindeste activitatea unui atelier, in evolutia sa de la Hurezi, Doicesti, Mogosoaia si Antim, Cretulescu si Vacaresti, Stavropoleos. Si pentru pictura, Mavrocordat face apel la mesterii Brancoveanului, formati la Hurezi. Intr-un spirit mai liber insa, fara corsetul unei inghetari dogmatice. Acoperita de o repictare in acuarela, culoare pe culoare, in secolul al XIX-lea, fresca si-a pastrat intreaga prospetime si stralucire.

Monument cheie al artei medievale romanesti, adevarat corolar al artei brancovenesti, a carei sinteza impregnata de un rafinat spirit european o reprezinta manastirea Vacaresti, cu darnicie impodobita si inzestrata de ctitorii ei, lacas de inchinare, odihna si cultura, in care functiona la 1723 si o scoala, lar la 1742-1743 o tiparnita, a intrat inca spre finele veacului al XVIII-lea in declinul ce avea sa o transforme, dupa 1860, in penitenciar si apoi, in iarna anului 1986, sa o distruga, in ciuda amplelor lucrari de restaurare initiate cu un deceniu inainte. Pierderea suferita de patrimoniul arhitectural romanesc nu are dimensiuni si nici cuvinte care sa o cuprinda. Doina Mandru