Duminică, 13 Aprilie 2014 15:12 |
Minuni Iisus Hristos - potolirea furtunii şi mersul pe apa - planse de coloratMinunea săvârșită prin umblarea pe mare și potolirea furtunii de către Iisus Hristos este relatată în Evanghelia după Matei 14, 22-34.„În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor, Iisus S-a suit în munte să se roage, în singurătate; şi când s-a înserat, era singur acolo. În vremea aceasta, corabia era în mijlocul mării învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Ucenicii însă, văzându-L umblând pe mare, s-au spăimântat, zicând că este o nălucă, şi de frică au strigat. Dar Iisus le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să viu la Tine pe apă. Iar El i-a zis: vino. Şi, coborânduse din corabie, Petru a pornit pe apă, ca să meargă la Iisus. Dar, văzând că vântul este puternic, s-a înfricoşat şi, începând să se scufunde în mare, a strigat şi a zis: Doamne, scapă-mă. Iar Iisus, întinzându-i grabnic mâna, l-a apucat şi i-a zis: puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi intrând ei în corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau în corabie I s-au închinat, zicând: cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.”Vă oferim o colecție de planșe de colorat care înfățișează scena potolirii furtunii pe mare și mersul pe ape. Paste fericit!
Newer news items:
Older news items:
|
Horoscop Taur august 2014 Afla horoscop Taur august 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna august 2014 pentru zodia Taur: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read moreSfantul Ilie, Ilie Palie si Foca intre mit si realitate In perioada 20-22 iulie, toata lumea e in sarbatoare. Oamenii zic ca sarbatoresc, pe rand, pe Sfantul Ilie, Ilie Palie si...
Read moreTaiatul porcului la romani - datina straveche Prin unele parti ale tarii, conform traditiei si a obiceiurilor, porcul se taie in ziua de Ignat, mai exact pe 20 decembrie, caci in...
Read more"La mulţi ani!" în mai multe limbi Pentru cei care au rude, prieteni sau cunoştinţe prin alte ţări şi vor să ureze LA MULŢI ANI!, mai jos aveţi câteva traduceri în mai...
Read moreCitate de Nikos Kazantzakis - Raport catre El Greco Animale, turma de porci; daca nu va spalati zilnic cu sapun, nu veti ajunge niciodata oameni. Stiti voi ce inseamna sa fii...
Read moreIntalnire cu domnisoara poezie Va oferim spre lectura versurile scrise de Ion Atanasiu Atlas, “Intalnire cu domnisoara poezie”. Ieri la trei mergeam agale Indreptandu-ma spre casa Cand deoadata-mi iese-n cale O faptura gratioasa.
Read moreRapa Neagra de langa Mehadia La Rapa Neagra de langa Mehadia (rezervatie geologica) descoperim niste forme de relief inedite. Pe fondul flancului estic al Muntilor Banatului, la circa 1 km nord...
Read moreGhirlande de Craciun din conuri de brad Foarte ieftin, ingenios si de efect este sa confectionati ghirlande de Craciun din conuri de brad. Practic, ideile sunt multiple si fiecare dintre dumnevoastra...
Read moreMesaje, sms, urari si felicitari de Sfantul Stefan Pe 27 decembrie, a treia zi dupa Nasterea Domnului, il sarbatorim pe Sfantul Stefan. Sfantul Stefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus...
Read moreDespre dragoste, iubire, viata ... citate In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos. – Tudor Arghezi Dragostea neimpartasita e ca o taiere de fierastrau in...
Read moreDelfini - desene Formidabila energie a delfinilor, inteligenţa lor remarcabilă, drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe charismatice îi face pe copii foarte bucuroşi, iar pe adulţi - să...
Read morePoezii despre vară - George Coşbuc Noapte de vară Zările, de farmec pline,Strălucesc în luminiş;Zboară mierlele-n tufişŞi din codri noaptea vinePe furiş.
Read moreSarbatori si obiceiuri taranesti - Feleaga Feleaga se sarbatoreste in satele bihorene Lunca, Pietroasa, Gurani si altele. Feleaga este un stergar, lucrat de fetele de maritat, pe timpul iernii, la razboiul...
Read moreImagini si poze cu trandafiri rosii pentru wallpapers, avatare, desktopuri, felicitari Trandafirii rosii sunt mesagerii dragostei, ai pasiunii si romantismului. Un trandafir rosu este simbolul si ambasadorul ideal al cuvintele...
Read moreHoroscop Scorpion 2013 Afla ce prezic astrele si horoscopul pe 2013 pentru zodia Scorpion: caracteristici generale, dragoste, cariera, bani si sanatate. Horoscop Scorpion - Caracteristici generale 2013 Anul 2013 va fi pentru...
Read moreHoroscop Pesti iulie 2016 Afla horoscop Pesti iulie 2016. Afla previziunile astrologice pentru luna iulie 2016 pentru zodia Pesti: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more