Monumente ale naturii din Carpati

Se pare ca, in zilele noastre, fiecare a cincea specie vegetala a continentului european este periclitata si amenintata cu disparitia. Florile din natura au ajuns in pragul unei catastrofe mondiale. Printr-o nechebzuita si rapace exploatare a naturii, prin mijloace foarte avanasate, riscam sa distrugem ce avem mai de pret, baza existentei noastre, a vietii pe Pamant: plantele verzi.

Inca din antichitate, Caius Plinius Secundus (23-79 e.n.) pledeaza in favoarea protejarii animalelor si plantelor. Relatia omului cu natura deteriorandu-se din ce in ce mai mult in decursul istoriei, a devenit stringenta instituirea unor masuri tot mai severe de protectie. Astfel, incepand din secolul al XVIII-lea, s-a trecut hotarat, prin acte legiferate, la ocrotirea propriu-zisa a naturii. Primul care a devenit conceptul de “monument al naturii”, atribuit unor arii naturale de o importanta exceptionala, a fost Alexander von Humboldt (1769-1859), om de stiinta, calator-cercetator si ganditor progresist.

In tara noastra, specialistii ocrotirii naturii, Emil Racovita, Alecandru Borza, Valeriu Puscariu s.a., au folosit acest concept si pentru speciile de plante si animale deosebit de valoroase periclitate. In anul 1931 au fost declarate ca monumente ale naturii primele plante cu flori: floarea de colt (Leontopodium alpinum) si dretea sau lotusul tropical de la Paraul Petea din Oradea (Nymphaea lotus var. thermalis), care beneficiaza inca de atunci de un regim special de protectia. In 1932 s-a trecut la infiintarea primelor rezervatii naturale (Pietrosul Rodnei, Muntele Domogled, Pietrile Rosii de la Tulghes, rezervatia din Muntii Parang, Fanetele Clujului etc.), iar in 1935 a luat fiinta Parcul national Retezat, un adevarat paradis al naturii carpatine. Din numarul impresionant de peste 3600 de specii de plante, cate infloresc an de an in tara noastra, peste 23 sunt considerate monumente ale naturii. In Carpatii romanesti infloresc o serie de plante unice in lume, specifice doar muntilor nostri, reprezentand comori in aedevaratul sens al cuvantului, nestemate ale tezaurului carpatin.

In cele ce urmeaza va prezentam cateva dintre cele mai insemnate specii de plante considerate monumente ale naturii carpatine.

Floarea de colt reprezinta simbolul curajului, al cuceririi inaltimilor abrupte, periculoase si ametitoare si, in acelasi timp, intruchipeaza, prin albul ei catifelat, puritatea, denumirea populara germana – edelweis – exprima tocmai aceasta caracteristica: “albul nobil” al florii. Cunoscuta si ca albumita, simenic, steluta sau floarea reginei, este mai degraba “regina florilor”, mult ravnita de turistii temerari care escaladeaza muntii. Ea creste, intr-adevar, cu predilectie in locuri stancoase, abrupte, greu accesibile, pe polite si clipe calcaroase inierbate. Desigur, a avut o mai larga raspandire in muntii nostri calcarosi-stancosi, dar frumusetea si renumele de “trofeu alpin” au facut-o sa ajunga astazi o raritate. De aceea floarea de colt figureaza printre primele flori ocrotite in tara noastra. Infatisarea – cu pilozitatea alba, deasa, fin pasloasa a bracteolelor, frunzulitele de la varful tuplinii, care sprijina adevaratele flori – demonstreaza ca este o planta bine adaptata la conditiile austere si aride, bantuite de vanturi puternice, ale piscurilor alpine, aflate de obicei la peste 2000 m altitudine. La noi in tara, floarea de colt se gaseste si intr-un loc de joasa altitudine - unul dintre cele mai joase din Europa -, si anume pe stancariile de la Intregalde (cca 590 m), unde a fost de altfel descoperita de catre profesorul Alexandru Borza. Aceasta forma noua, denumita intregaldense, are portul mai inalt si creste in nuchete multiflore. Datorita straduintelor eminentului botanist Alexandru Borza, renumit promotor al ocrotirii naturii in tara noastra, Cheile Intregalde au fost, de asemenea, declarate rezervatie naturala pentru a le proteja alcaturea geologica, peisajul si floarea de colt mai expusa aici vizitatorilor.

Zambrul este un conifer robust, cu portul maiestuos si lemnul foarte pretios, ce creste la mari inaltimi, fiind singurul arbore care cucereste piscurle carpatine si rezista in “golul alpin” (in afara limitei padurilor). El apare de obicei izolat, rasfirat, impreuna cu jneapanul, conifer – cu crengile foarte elastice, arcuite – care alcatuirsc tufarisuri, asa-numitele jenapuri compacte, indeosebi in circurile glaciare ale masivelor Rodnei, Caliman, Bucegi, Iezer-Papusa, Retezat, Tarcu-Godeanu, Parang etc. Zimbrul si jneaparul sunt relicte glaciare, urmasi ai vremurilor reci, cand caldaile glaciare caratine purtau ghetari. Zimbrul are astazi o raspandire arctico-alpino-carpatino-altaica, ajungand din regiunile nordice mai reci (boreale), din taigaua de vest a Siberiei si din Muntii Altai din Asia Centrala, pana in Alpi. Jneaparul, ca fitoelement alpino-carpato-balcanic, este localizat doar in Europa.

Atat zambrul si smardanul, dar mai ales jneapenisurile, destul de intinse in Carpati, joaca un rol ecoprotector si hidroregulator foarte impotant in etajul subalpin carpatin, fixand pe de o parte plantele muntoase de la mari inaltimi si deci impiedicand eroziunea, iar pe de alta parte oprind si temperand torentii ce se formeaza indeosebi primavara si dupa ploi abundente. Este principala motivatie pentru care s-a intocmit o documentatie-proiect in vederea ocrotirii si declararii acestor plante, alaturi de pinul banatean (Pinus pallasiana ssp. banatica) – endemic in sudul Banatului, indeosebi in valea Cernei-Muntele Domogled -, ca viitoare monumente ale naturii.

Zambrul a avut mult de suferit si existenta ii este azi periclitata fie din cauza semintelor sale comestibile, fie a lemnului extrem de pretios, ce se preteaza pentru sculptura. Jneaparul a cazut prada unor idei si practici gresite de trairi masive in speranta intinderi pasunilor subalpine. S-a dovedit insa ca, jneapurile odata inalturate, pasunile nu au sporit, dar au ramas locuri golase, erodate, dezolante, care au ranit muntele pana la “inima”, dar si pe noi cu puhoiul de ape din timpul inundatiilor. In unele judete, ca Suceava, Maramures, Bistrita, Bihor etc., jneaparul este deja protejat prin judicioase decizii judetene.

Un adevarat monument al naturii carpatine il constituie smirdarul (Rhododendron kotschyi), ce alcatuieste tufarisuri scunde, rosii-purpurii in timpul infloririi si imbraca intr-o culoare vie, de o rara frumusete, spinarile incovoiate ale muntilor. Aceste flori s-au nascut in Carpatii nostri, de unde au si fost descrise pentru stiinta. Poporul le mai numeste si bujori de munte. In alte lanturi muntoase europene, cum ar fi Pirineii si Alpii, cresc flori asemanatoare cu smirdarul nostru (Rhododendron ferrugineum), dar avand o serie de caracteristici care indreptatesc recunoasterea acestei specii ca endemica pentru Carpati. Smirdarul mai apare, doar in mici insulite, si in Balcani  si Bulgaria, iar centrul sau de origine, tara “stramoseasca”, se afla in Orientul  indepartat, in muntii din China de vest crescand peste 450 de specii inrudite cu smirdarul de la noi.

Prin urmare plaiul carpatin poarta si podoaba sa proprie de plante, care merita, pe drept, sa fie considerate monumente ale naturii. Ocrotindu-le, ocrotim de fapt Carpatii!